In serile de 25 și 27 octombrie, violoniştii Gabriel Croitoru şi Simina Croitoru, Paul Răducanu şi Mircea Dumitrescu vor evolua în două concerte diferite, pe 25 şi 27 octombrie, la Ateneul Român, la cele 4 viori ale lui Enescu. Instrumentele sunt puse la dispoziție de  Muzeul Național ”George Enescu”, fiind instrumente clasate la categoria Tezaur și aflate în administrarea sa. Aceste concerte au loc în avanpremiera turneului national Vioara lui Enescu – ediţia a 13-a, programat în luna noiembrie în oraşe din întreaga ţară.

Paul Răducanu şi Mircea Dumitrescu vor cânta la vioara Paul Kaul (1931) și vioara Frères Silvestre (1835)” pe 25 octombrie, la Ateneul Român, în Concertul Regal caritabil.

Gabriel şi Simina Croitoru vor cânta pe vioara Guarneri del Gesù –„Catedrala” (1731) și vioara Paul Kaul (1931) –  cu dedicația lutierului Modèle que j’ai créé spécialement pour Georges Enesco, grand artiste  – pe 27 octombrie la Ateneul Român, în concertul In memoriam Valentin Gheorghiu.

Pentru prima dată în istoria României, toate cele patru viori care i-au aparținut violonistului și compozitorului George Enescu (care se găsesc în patrimoniul Muzeului Național ”George Enescu” din București şi sunt instrumente clasate în categoria Tezaur) se vor afla împreună pe aceeași scenă, în noiembrie 2024, într-un turneu naţional.

Cei patru violoniști care vor cânta la cele patru instrumente sunt Gabriel Croitoru, pe vioara Guarneri del Gesù „Catedrala” din 1731 – instrument la care cântă din 2008, realizând până acum nu mai puţin de 12 turnee naţionale pentru promovarea acesteia din anul 2012 până în prezent, cel din 2024 fiind al 13-lea, Simina Croitoru, pe vioara Paul Kaul din 1931Paul Răducanu, pe vioara Paul Kaul din 1930 și Mircea Dumitrescu pe o vioară Frères Pierre şi Hippolyte Silvestre din 1835.Muzeul Național George Enescu

POVESTEA CELOR PATRU VIORI

Vioara Joseph Guarnieri – „Catedrala” din 1731, două viori Paul Kaul din anii 1930 și 1931 și o vioară Frères Silvestre, Pierre și Hippolyte din 1835 care i-au aparținut marelui artist român sunt clasate la categoria ”Tezaur”. Instrumentele, atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, suscită în continuare un interes special.

George Enescu a fost posesorul unei viori Stradivari (cel mai strălucit și mai scump constructor de viori din lume) dar a preferat un instrument Guarneri del Gesù din 1731, despre care afirma: „n-are poate o putere covârşitoare, în schimb are o mlădiere extraordinară care are darul să mă încălzească. Scoate vioara mea vibraţiuni cari corespund de minune stărilor mele sufleteşti.(…) Stradivarius l-aş putea compara cu o soprană lejeră, iar Guarnerius cu o mezzosoprană dramatică” (Rampa, 26 oct. 1931). Denumită „Catedrala”, vioara Guarnerius este cea mai valoroasă. Fabricată în anul 1731 de Giuseppe Guarneri (1698-1744), cunoscut şi sub numele del Gesù, unul dintre cei mai însemnaţi lutieri cremonezi, vioara poartă inscripţia celebrului ei făuritor: Guarnerius fecit / Cremonae anno 1731(?) – IHS.

După 1930, la Paris, Enescu îl cunoaşte pe Paul Kaul (1875-1951), celebru lutier francez care îi confecţionează o vioară, admirabilă din punct de vedere al sunetului, dar şi al construcţiei. Maestrul este foarte mulţumit, afirmând: „e ceva mai mare şi mai uşoară pentru forţa mea”. În colecţia muzeului există două asemenea instrumente, dintre care unul a fost creat special pentru George Enescu, purtând inscripţia Paul Kaul, Paris, AN 1931. Georges Enesco. Modèle que j’ai créé spécialement pour Georges Enesco grand artiste.

Muzeul deține încă o vioară Paul Kaul, datată 1930. Datorită prestigiului lui Enescu, Paul Kaul a obţinut comenzi importante pe piaţa americană, fapt care i-a asigurat celebritatea şi o situaţie financiară confortabilă. Între muzicianul român şi lutierul francez s-a consolidat o relaţie de prietenie, dar şi de colaborare artistică. George Enescu la pian şi Paul Kaul la vioară au susţinut câteva recitaluri pe scene pariziene.

Un alt instrument care a aparţinut lui George Enescu este o vioară confecţionată de fraţii lyonezi Pierre şi Hippolyte Silvestre, un instrument remarcabil datând din prima jumătate a secolului al XIX-lea, inscripţionat în latină cu următorul text: Petrus et Hipolitus fratres Silvestre fecerunt lugduni anno 1835

SCURTE BIOGRAFII ALE CELOR PATRU VIOLONIȘTI

Gabriel Croitoru (n. 1965, Galaţi) este violonistul care a câștigat prin concurs, în anul 2008, privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”). Cu o amplă carieră internaţională, Gabriel Croitoru este la ora actuală solist-concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, profesor universitar dr. la Universitatea Naţională de Muzică București, iar în perioada 2010-2022 a fost solist-concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În turneul ”Vioara lui Enescu” cântă pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala” ce i-a aparţinut lui George Enescu.

Simina Croitoru (n. 1990, Bucureşti) a început studiul instrumentului la cinci ani, cu mama sa, Ioana Croitoru. A lucrat cu tatăl său, Gabriel Croitoru, la clasa căruia s-a perfecționat la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în anul 2020 a obținut titlul de doctor în muzică. A câștigat importante premii la competiții naționale și internaționale și a susținut numeroase concerte în compania tuturor filarmonicilor din țară, dar și alături de orchestre simfonice din străinătate (Austria, Germania, Finlanda, Mexic, China, etc). Din anul 2016, și-a început cariera didactică în cadrul Universității Naționale de Muzică din București. În turneul ”Vioara lui Enescu” cântă pe o vioară Paul Kaul ce i-a aparţinut lui George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”).

Paul Răducanu (n. 1996, București) s-a născut într-o familie de muzicieni care i-a asigurat un mediu propice pentru dezvoltarea sa. A început studiul viorii la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” din București, studiind cu profesorii Sorin Drăgan și Alina Ghiugan. A participat la concursuri internaționale și la olimpiade unde a câștigat numeroase premii I. În anul 2009, a fost bursier al Fundației “Principesa Margareta a României”, având astfel șansa să-și achiziționeze o vioară proprie. A participat la cursuri de măiestrie cu Liviu Prunaru și Emilian Piedicuță. În prezent, este masterand al UNMB la clasa reputatului violonist și profesor, Gabriel Croitoru. În turneul ”Vioara lui Enescu” cântă pe o vioară Paul Kaul ce i-a aparţinut lui George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”).

Mircea Dumitrescu (n. 1998, București) a descoperit vioara la vârsta de 4 ani, când străbunicul său l-a învățat primele note. La vârsta de 11 ani a fost numit „micul Paganini” de mass-media națională. Absolvent al Universității Naționale de Muzică București, a câștigat premiul I la peste 60 de concursuri, printre care 25 internaționale. A participat la foarte multe festivaluri, printre cele mai importante se numără Festivalul International Pablo Casals de la Prades (2015), în 2017 a participat într-un turneu international alături de orchestra LES DISSONANCES condusă de maestrul David Grimal, iar în 2019 a avut onoarea de a participa împreună cu mentorul său, maestrul Gabriel Croitoru și cu pianistul Horia Mihail pe scena Sălii Radio în turneul „Cool Sound”. În turneul „Vioara lui Enescu” cântă pe o vioară Frères Pierre și Hippolyte Silvestre din 1835 ce i-a aparţinut lui George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”).

Foto Virgil Oprina