The Institute lansează cea de-a 11-a ediție a Romanian Design Week, un proiect prezentat de UniCredit Bank, vineri, 12 mai. În perioada 12–28 mai, peste 100 de evenimente se desfășoară în Capitală, ca parte din programul RDW Design GO! Acestea sunt organizate în jurul a 4 Design Districts din București: Cotroceni, Dorobanți-Floreasca, Ioanid-Icoanei și Cartierul Creativ.

Romanian Design Week propune astfel cel mai amplu program de evenimente satelit din toate edițiile de până acum, dezvoltat în jurul unor cartiere și zone istorice importante ale Bucureștiului.

Vorbim despre un întreg festival, nu doar un eveniment, care se extinde în tot Bucureștiul. În timp ce formatele RDW Exhibiton, Young Design powered by Diploma, RDW Social, RDW Market se vor desfășura în Piața Amzei, festivalul continuă cu peste 100 de evenimente, ateliere deschise, conferințe și petreceri în cele patru design districts prin formatul Design Go. Tema festivalului se reflectă atât în conceptele expozițiilor propuse pentru 2023 și a proiectelor selectate în cadrul acestora, cât și în arhitectura festivalului și în preocupările și conceptele noilor formate dezvoltate anul acesta, ce se focusează pe conexiunile dintre diverse industrii creative locale, sinergiile dintre operatorii culturali, comunitățile creative și rolul lor în orașele din care provin.”- a explicat Andrei Borțun, CEO The Institute.

RDW Design GO! cuprinde un program divers de discuții, expoziții, workshop-uri și ateliere deschise, destinate atât publicului larg consumator de design, cât și profesioniștilor. Programul complet al evenimentului poate fi accesat aici https://theinstitute.cmail19.com/t/r-l-ttyuihe-butijyhijd-y/, iar mai jos poate fi descoperită o selecție a celor mai importante demersuri Design GO!.

Cartierul Creativ
(zona cuprinsă între Bd. Elisabeta și Calea Griviței, respectiv între Buzești și Calea Victoriei)

OTOTO Store Amzei (Str. D. I. Mendeleev 5) – Lanțul de magazine și cafenele de specialitate OTOTO (Amzei, Calea Victoriei și Aviatorilor) își așteaptă publicul consumator de branduri locale organice și sustenabile cu o serie de lansări și prezentări de produse, workshopuri, expoziții, instalații, proiecții, AR, postere, spectacole live și discuții în jurul impactului pe care designul și brandurile locale sustenabile îl pot avea asupra comunităților.

Dizainăr (str. Puțul cu Plopi 17) – Dizainăr invită publicul la Vitrina #deDizainăr, un eveniment relaxat în casa cu grădină de lângă parcul Cișmigiu. Cu ocazia aceasta, Dizainăr prezintă produse noi, dar și o selecție de obiecte îndrăgite ce au un discount aniversar, cu ocazia celui de-al 11-lea an #deDizainăr. În plus, în cadrul talk-ului How I did it, o întâlnire de networking și povești autentice cu creatori români la magazinul Dizainăr, publicul va afla de la invitați cum au reușit să facă ceea ce le place. Tot la Dizainăr, poate fi vizitată expoziția Young Blood Projects 1.0, care prezintă rezultate de atelier ale studenților de master anul 2 și licență anul 3 de la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Departamentul Design.

ALTRNTV (Bd. Regina Elisabeta 26)- Magazinul de branduri locale ALTRNTV de pe Blvd. Elisabeta găzduiește următoarele evenimente: workshopuri de creare de produse sustenabile derulate de designeri români, un tur de businessuri sustenabile și de artă ALT BUCHAREST, expoziție de lucrări realizate din deșeuri (textile, plastic) găzduită în interiorul ALTRNTV și în vitrină și realizate de Sergiu Chihaia, Bianca Comnea și alții, dar și o seară de film la ALTRNTV despre destinația originală a spațiului, un fost cinema de bulevard.

Muzeul-atelier Școala de la Piscu (Str. Academiei nr. 18 – 20) – Muzeul-atelier Școala de la Piscu este un hub cultural într-un fost sat de olari lângă București. O clădire recent construită, cu un concept arhitectural remarcabil, găzduiește expoziții de ceramică etnografică, memoria comunității, zonă de artă contemporană, multimedia și workshop despre lut. În 2022, Școala de la Piscu a câștigat premiul Europa Nostra pentru Educație. În cadrul RDW, așteaptă vizitatorii pe strada Academiei 18 – 20, cu RECUPERATIO, o expoziție de informare despre proiectele câștigătoare Europa Nostra 2022 și câteva proiecte românești exemplare despre patrimoniu – restaurare, dar și abordare creativă a resurselor tradiționale.

Vitra Prouvé Roadshow (Str. Ion Brezoianu nr. 23-25) – Născut în 1901, Prouvé a trăit între două războaie mondiale și a reușit să răspundă provocărilor erei sale, dezvoltând o nouă filozofie a construcției. Pe principiul producției raționale, a proiectat mobilier robust și autentic, precum și clădiri care puteau fi demontate, modificate și transportate. Vitra, împreună cu Intro Design și Project1, prezintă o expoziție dedicată operei lui Jean Prouvé, în perioada 12 – 21 mai, în cadrul Romanian Design Week.

Cartierul Ioanid-Icoanei

THE EDIT (Str. Icoanei nr. 20) – Conceput ca un spațiu rezidențial, The EDIT, din strada Icoanei 20, reunește o selecție atent curatoriată de piese de mobilier, corpuri de iluminat și accesorii create de 50 de branduri europene consacrate, cu focus pe designul danez. În cadrul RDW, în calitate de locație satelit a festivalului, THE EDIT organizează mai multe happenings: între 17–27 mai, între orele 11.00 – 19.00, GUBI Icons – o expoziție a unor piese iconice GUBI, într-un concept semnat de arh. Bogdan Ciocodeică, care aduc substanță și caracter spațiilor în care locuiesc și se întâlnesc iubitorii de design, ce va fi vernisată în prezența unui reprezentant GUBI; instalație textilă Kvadrat realizată în colaborare cu un artist textilist român și o expoziție de ilustrație semnată de artiști/ graficieni/ ilustratori români.

APARTERRE (Str. Jean Louis Calderon nr. 80) – APARTERRE, concept-store-ul de branduri vestimentare de lux de lângă Grădina Icoanei, își așteaptă vizitatorii cu o serie de evenimente inedite:

– pe 25 mai, de la ora 17.00, talk-ul APARTERRE: Între intimitate și comercial, public și privat, o discuție despre cum revenirea la slow fashion și la nevoia unei experiențe de shopping intime pot influența designul interior al unui spațiu. O conversație despre granița dintre o abordare personală și regulile clasice ale unui spațiu comercial, între arhitectul Bogdan Ciocodeică și Domnica Mărgescu, fondator APARTERRE;

– pe 17 mai, de la 17.00 – 22.00,  APARTERRE te invită la petrecerea APARTERRE: În jurul lumii cu 5 cocktail-uri de călătorie Assouline,  într-o călătorie senzorială în jurul lumii, în cadrul unei ediții speciale de cocktailuri inspirate din destinațiile regăsite în albumele de călătorie Assouline;

– între 12 – 28 mai, APARTERRE și Galeria Posibilă prezintă Inner Skin Meet the artist! Miruna Radovici @ Aparterre – un solo show al artistei Miruna Radovici, cu o intervenție la fața locului și o diversitate de medii de reprezentare (Program de vizită L – V | 9:00 – 20:00 Sâmbătă | 10:00 – 18:00).

Cartierul Dorobanți–Floreasca

SSAB Ambientare și Design (Calea Dorobanți nr. 134) – Deschizător de drum în domeniul amenajărilor interioare din România, SSAB reprezintă o poveste de succes, construită cu profesionalism în 27 de ani. Este povestea unei afaceri de familie, cu capital integral românesc, care a ales să promoveze inovația, calitatea și esteticul. Între 15 – 26 mai, publicul larg poate vizita expoziția Galeria de Design by Attila Kim și Bogdan Ciocodeică, expoziție Fritz Hansen, dedicată brandului nordic de design interior fondat în Copenhaga în 1872 – Fritz Hansen.

AlbAlb (Str. Lt. Av. Șerban Petrescu nr. 1) – AlbAlb este un magazin boutique dedicat creatorilor români. O vilă interbelică din zona Dorobanți este convertită într-un spațiu în care obiectele, de la bijuterie la ceramică, textile, marochinărie și artă, așteaptă să fie descoperite și să-și spună povestea. AlbAlb și YKO-YKO vă invită pe 18 mai, între orele 16.00 – 20.00, la Design Sustenabil și Inovație cu YKO-YKO și AlbAlb, un eveniment de celebrare a design-ului sustenabil și inovației în modă. O după-amiază relaxată cu design românesc de calitate, dar și produse sustenabile de la branduri internaționale – design circular, produse upcycled, inovații textile, alternative vegane.

Showroom AMALIN (Str. Paris 7A) – Atunci când a creat AMALIN, Andreea Raicu și-a dorit ca fiecare piesă vestimentară din colecție să creeze identitatea personală a persoanei care o poartă. Clasic elegante, rochiile AMALIN nu urmează tendințe pasagere, ci au la bază o regulă simplă – fiecare femeie care le poartă trebuie să strălucească din interior. Pasionații de fashion și stil sunt invitați pe 18 mai, între orele 12.00 – 14.00, la workshop-ul susținut de Andreea Raicu – Find your style. Find yourself.

Cartierul Cotroceni

Bazar de Cotroceni  – Similar cu Portobello din Londra, Bazar de Cotroceni este un eveniment unic în România, prin implicarea și participarea directă a comunității din Cotroceni, care este parte din patrimoniul cultural al orașului, fiind considerat cel mai frumos cartier din București. Harta Bazarului cuprinde peste 160 de curți private și mici business-uri locale, care, în weekendul 27–28 mai, își deschid porțile și organizează o varietate de activități în spațiul propriu. Este un event de tip outdoor, deci o oportunitate pentru bucureșteni să ia la pas cartierul și să descopere “the hidden gems” din oraș. Pe lângă yard sale-urile din curți, comunitatea pregătește ateliere, concerte în curți, concerte de muzică clasică în case de patrimoniu, tururi ghidate, bingo arhitectural.

Harta integrală a festivalului poate fi consultată aici.

Programul complet al evenimentului poate fi accesat aici.

Mai multe detalii se găsesc pe canalele de comunicare Romanian Design Week: website, Facebook, Instagram și pe pagina de Facebook a evenimentului.

***

Un proiect The Institute
Prezentat de UniCredit Bank

Parteneri: IQOS, Cemacon, Kozel, Electrolux, Globalworth, Urban Monkey, Fru-Fru, Jidvei
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Cu sprijinul
: Primăria Municipiului București, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Parteneri culturali: Primăria Sectorului 1, Institutul Cultural Român, British Council
Parteneri media strategici: Pro TV, Rock FM, Hotnews, Euromedia, YOOH
Parteneri media: Radio România Cultural, Igloo, Revista Zeppelin, Arhitext, Designist, Molecule F, Modernism, Lovedeco, B365.ro, aiciastat.ro, feeder.ro, munteanurecomandă.ro, Revista Atelierul, IQAds, Zile și Nopți, The Woman, Inspirationist, Contemporary Lynx, World Architecture Community
Partener comunicare: Black Rhino Radio
Echipa de creație: Radu Manelici, Claudia Draghia, Sebastian Pren
Partener monitorizare: MediaTrust

Despre The Institute

The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 25 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al proiectelor Romanian Design Week, DIPLOMA Show, Gala Societății Civile, Internetics  și inițiator al programelor ASAP România, Cartierul Creativ și Combinat.

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană simplă și de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate și de Investiții, oferind bazei sale de clienți o rețea unică vest, central- și est-europeană. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management și UniCredit Services.