În contextul economic actual, achiziționarea unui autovehicul poate reprezenta o investiție considerabilă pentru mulți români, iar oferirea unor condiții de finanțare avantajoase și eficiente reprezintă o provocare constantă. În 2023, numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a atins cifra de 141.788 unități, marcând o creștere de 9,63% comparativ cu anul precedent, potrivit datelor Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Această dinamică pozitivă se reflectă și în performanța tbi, cu o majorare de 25% în cererile de finanțare auto față de anul 2022, evidențiind astfel angajamentul băncii de a susține românii în achiziția de vehicule, în ciuda oricăror dificultăți financiare.

Valoarea totală finanțată a înregistrat, de asemenea, o creștere robustă de aproximativ 21%, un indicator clar al rolului esențial jucat de bancă în facilitarea accesului la achiziții auto. tbi bank a procesat un număr record de solicitări de finanțare pentru achiziții auto în ultimul an, iar soluția sa integrată de finanțare a devenit un instrument cheie pentru românii dornici să achiziționeze un vehicul, punând la dispoziție accesul la peste 2.000 de parteneri din sectorul auto și oferind un proces de finanțare simplu și rapid.

Soluția de creditare tbi bank este accesibilă pe un flux 100% online dar și în locațiile fizice ale partenerilor și oferă clienților un răspuns rapid la cererile lor de împrumut, în doar câteva minute. În plus, banca oferă clienților planuri financiare personalizate și oferte care se potrivesc situației lor financiare.

„Ne angajăm să oferim clienților noștri soluții personalizate pentru a face cât mai ușor procesul de cumpărare a unei mașini, știind că mulți nu au acces imediat la finanțarea necesară. Succesul nostru în finanțările auto demonstrează că suntem concentrați pe a oferi opțiuni de finanțare eficiente, care contează cu adevărat în contextul economic de azi”, spune Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi bank.

În orașe precum București, Timișoara, Cluj, Bacău, Iași, Ploiești și Buzău a fost înregistrată cea mai mare cerere de finanțare pentru achiziția de mașini. Performanța soluției de finanțare tbi bank a fost recent recompensată cu un premiu gold in cadrul Digital Finance Awards 2024 din Grecia pentru cele mai bune soluții digitale Embedded Finance & BaaS.