Airbnb cooperează cu CE și cu autoritățile UE pentru protecția consumatorilor

Comisia Europeană a anunțat astăzi că, în urma negocierilor cu Airbnb, platforma și-a îmbunătățit și a clarificat pe deplin modul în care le prezintă consumatorilor ofertele de cazare, acestea fiind în prezent conforme cu standardele stabilite în legislația UE privind protecția consumatorilor. Aceste rezultate se datorează apelului lansat, în iulie 2018, de Comisia Europeană și de autoritățile UE pentru protecția consumatorilor.

Věra Jourová, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat: „În această vară, europenii vor beneficia cu adevărat de ceea ce văd pe internet atunci când își rezervă vacanțele. Consumatorii pot să compare și să rezerve online repede și ușor camere de hotel sau alt tip de cazare. Iar acum, consumatorii pot și să aibă încredere că prețul pe care îl văd pe prima pagină va fi cel pe care îl vor plăti la sfârșit. Salut faptul că Airbnb și-a dovedit disponibilitatea de a coopera cu Comisia Europeană și cu autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor în vederea îmbunătățirii modului de funcționare a platformei sale. Sper ca și alte platforme să îi urmeze exemplul.”

Airbnb a dat curs tuturor cererilor formulate de Comisia Europeană și de autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor, sub conducerea Autorității pentru protecția consumatorilor din Norvegia, în vederea alinierii pe deplin a practicilor și a clauzelor sale contractuale la normele UE în materie de protecție a consumatorilor.

Principalele îmbunătățiri și modificări sunt următoarele:

  • În cazul căutărilor de oferte de cazare cu date selecționate, utilizatorii văd prețul total pe pagina care afișează rezultatele, inclusiv toate taxele și tarifele obligatorii aplicabile (cum ar fi taxele pentru prestarea de servicii, taxele pentru serviciile de curățenie și taxele locale). Nu există alte taxe obligatorii surpriză care până acum se afișau în etapele ulterioare ale rezervării.
  • Airbnb precizează în mod clar dacă oferta de cazare este introdusă pe piață de o persoană fizică sau de o entitate profesională.
  • Airbnb pune la dispoziție pe site-ul său web un link ușor accesibil către platforma de soluționare online a litigiilor și toate informațiile necesare referitoare la soluționarea litigiilor.

Airbnb și-a revizuit, de asemenea, clauzele de furnizare a serviciilor, astfel încât, în prezent:

  • se clarifică faptul că utilizatorii pot introduce o acțiune împotriva Airbnb în fața instanțelor din țara lor de reședință;
  • se respectă dreptul legal fundamental al utilizatorilor de a acționa în justiție o entitate care a oferit servicii de cazare, în caz de vătămare personală sau de daune;
  • societatea se angajează să nu modifice în mod unilateral clauzele și condițiile fără să îi informeze în prealabil în mod clar pe consumatori și fără să le ofere acestora posibilitatea de a rezilia contractul.

Context

Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor a efectuat o evaluare comună a practicilor și a clauzelor de furnizare a serviciilor ale Airbnb, sub auspiciile Comisiei Europene și sub conducerea Autorității pentru protecția consumatorilor din Norvegia (Forbrukertilsynet). Acțiunea a fost lansată în iulie 2018.

Regulamentul UE privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului creează legături între autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor în cadrul unei rețele paneuropene de asigurare a respectării legislației. Pe baza acestui regulament, o autoritate națională dintr-o țară a UE poate solicita sprijinul altor autorități dintr-o altă țară a UE pentru a pune capăt unei încălcări la nivel transfrontalier a legislației UE privind protecția consumatorilor.

Cooperarea poate fi activată pentru a se asigura punerea în aplicare a diverselor corpusuri din legislația UE privind protecția consumatorilor, cum ar fi, de exemplu, Directiva privind practicile comerciale neloiale, Directiva privind drepturile consumatorilor sau Directiva privind clauzele contractuale abuzive.

Normele UE în materie de protecție a consumatorilor