Ambasadorii muzicali ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti pot fi urmăriţi online din luna decembrie pe canalele oficiale de pe internet ale UNMB.

Proiectul ”Tineri muzicieni, ambasadori ai Universității Naționale de Muzică București” – “Young Musicians, Ambassadors of the National University of Music Bucharest”, finanțat din Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI), și-a propus inițial organizarea de concerte în câteva mari capitale ale lumii pentru cele mai bune ansambluri studențești din UNMB – cu scopul promovării internaționale a studenților implicați și a universității și, nu în cele din urmă, a artei interpretative din România și a culturii române.

Cum pandemia a restricționat deplasările și concertele cu public, proiectul a trebuit să fie adaptat la noua situație, așa că promovarea celor mai buni studenți ai Universității Naționale de Muzică București s-a făcut prin realizarea unor filme-portret, în care studenții să se prezinte și să interpreteze ceva reprezentativ pentru ei.

Un prim exemplu, avându-l ca protagonist pe tânărul organist Eduard Antal, poate fi vizionat la adresa https://www.youtube.com/watch?v=pwyVPnC70ls.

Eduard Antal (orgă), Constantin Borodin (violoncel), Maria Diana Petrache (pian), Adriana Cîlțea (harpă), Ștefan Cazacu (violoncel), Andrei Petrache (compoziție), Daniel Dascălu (pian), Irina Naneș (flaut), Marta Popovici (vocal jazz) sunt câțiva dintre studenții, masteranzii sau doctoranzii UNMB cărora le-au fost dedicate filmele de prezentare, nume de care cu siguranță publicul meloman va mai auzi.

Sub coordonarea managerului de proiect  Cezar Paul Bădescu, aceste filme realizate de Sorin Antonescu şi Virgil Oprina vor fi difuzate pe canalele oficiale de pe internet ale UNMB (site-ul unmb.ro, Youtube, rețele sociale etc.), şi sunt propuse, spre redifuzare, instituțiilor partenere din străinătate.