Cea de-a cincea ediție Artown NOW s-a încheiat după trei săptămâni în care Fabrica UZUC și orașul Ploiești au devenit spații deschise publicului, sub tema „Gramatica libertății”. De la 1.500 de vizitatori în weekendul de deschidere la peste 10.000 pe parcursul întregii ediții, oameni din toate colțurile țării au venit să descopere un sit industrial transformat prin artă, într-o experiență care a consolidat poziția Ploieștiului pe harta artei urbane din România.
„Ceea ce am construit anul acesta la UZUC a fost realizat, gest cu gest, sub ochii orașului. Le mulțumim celor peste 10.000 de oameni care au răspuns invitației de a veni să descopere munca sutelor de artiști implicați în acest eveniment. Ne-a bucurat enorm curiozitatea publicului. La tururile ghidate au participat mii de oameni dornici să afle povestea locului și a artiștilor care au expus. Le mulțumim artiștilor, partenerilor și comunității pentru încrederea pe care au avut-o în noi. Ceea ce am construit împreună anul acesta pune de pe acum bazele ediției următoare”, a declarat Livia Florea, fondatoarea Artown NOW.
O ediție construită de 200 de artiști locali și internaționali
Ediția aniversară a reunit 200 de artiști: aproximativ 46 au realizat instalații, picturi murale și intervenții artistice în Fabrica UZUC, alți aproximativ 50 au contribuit cu lucrări integrate în expozițiile conexe, iar peste 70 de artiști internaționali au participat la expoziția de afișe Poster Jam. Lor li s-au alăturat artiști implicați în programul de evenimente și performance-uri. Împreună, aceștia au transformat fabrica într-un atelier la scară urbană.
O fabrică transformată în (CONtra)TEMPORARY Museum
Fabrica UZUC, devenită Urban Zone of Unconventional Culture, s-a transformat, în cadrul acestei ediții, în (CONtra)TEMPORARY Museum, un muzeu temporar și contemporan dedicat procesului prin care iau naștere lucrările de artă.
În perioada 24 august – 12 septembrie, artiști români și internaționali au lucrat în același spațiu, realizând intervenții artistice specifice locului, în dialog cu arhitectura și memoria acestuia. Publicul a avut ocazia să descopere un șantier cultural viu, să întâlnească artiștii în timpul lucrului și să urmărească etape ale procesului de creație care rămân, de obicei, inaccesibile vizitatorilor.
Cele mai vizitate lucrări și spații ale ediției a cincea
- Sculptura cinetică a artistului american Spenser Little, una dintre lucrările în jurul căreia s-a adunat frecvent publicul.
- Continuous Studio 11 – Republica Artelor, proiect prin care artistul Dumitru Gorzo și-a mutat atelierul la UZUC pe durata lunii septembrie. În Hala Gorzo, publicul a avut ocazia să experimenteze arta contemporană cu picioarele, prin intermediul instalației realizate de artist. La finalul expoziției, în ultimul weekend al evenimentului, vizitatorii au putut lua acasă un element din lucrare. Așa cum Artown NOW aduce arta pe pereții orașului, Gorzo a adus arta contemporană în casele oamenilor.
- Masa comunitară de 39 de metri, unul dintre principalele puncte de întâlnire ale ediției, în jurul căreia au fost organizate ateliere, discuții despre viitorul fabricii și workshop-uri dedicate persoanelor cu dizabilități.
Impact social local măsurabil
Dincolo de programul artistic, ediția a avut o componentă socială consistentă. Elevi din școlile din Ploiești și din județul Prahova, precum și studenți din București participanți la programul Erasmus, au luat parte la tururi ghidate dedicate.
Artiștii și facilitatorii au susținut ateliere adaptate pentru copii, vârstnici și persoane cu dizabilități. Printre inițiative s-au numărat semnalizarea lucrărilor în alfabet Braille și organizarea unor ateliere senzoriale.
Mesele comunitare organizate în fiecare weekend au reunit sute de participanți, oferind un cadru pentru întâlniri, schimb de idei și discuții despre viitorul fabricii.
Două premii la Gala Societății Civile 2026
Artown NOW a obținut două distincții la Gala Societății Civile 2026, în categoria Artă și Cultură. Proiectul „Artown NOW – Anuala de Artă Urbană” a primit Premiul al III-lea și Premiul pentru Impact Social, o recunoaștere a potențialului artei urbane de a transforma orașele și comunitățile.
Artown NOW #5 nu se încheie odată cu ultimul weekend al evenimentului. Muralele, sculpturile și intervențiile realizate în acest an rămân în spațiul public și se adaugă colecției de artă urbană care se dezvoltă, ediție după ediție, în Ploiești.
Fabrica UZUC continuă să evolueze ca (CONtra)TEMPORARY Museum, un spațiu cultural deschis comunității, în care procesul artistic, documentarea și memoria experienței contribuie la schimbarea, pe termen lung, a modului în care este perceput acest loc.
Un proiect construit împreună cu partenerii
Artown NOW #5 a fost posibil datorită partenerilor din mediul privat și public care au ales să investească într-un proiect cultural de anvergură.
Kraftanlagen și IPIP, care prezintă (CONtra)TEMPORARY Museum, au fost alături de Artown NOW încă de la început și au contribuit la transformarea halelor în spații de producție artistică și expoziție. WDP – Warehouses with Brains a adus expertiza în domeniul spațiilor industriale, care a inspirat procesul de reactivare a UZUC.
Alături de Shopping City Ploiești și NEPI Rockcastle, echipa a dezvoltat programe menite să apropie arta de comunitate. Cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești și al Administrației Fondului Cultural Național, ediția a ajuns la public. Fiecare partener a contribuit la transformarea unei inițiative culturale într-o schimbare concretă pentru oraș.
Artown NOW pregătește deja ediția din 2027 și rămâne deschis dezvoltării unor noi parteneriate care să susțină transformarea Ploieștiului prin artă.
Descarcă materialele de presă
Artown NOW este organizat de Asociația buchARTest și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectele nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă pentru conținutul proiectelor sau pentru modul în care rezultatele acestora pot fi utilizate. Întreaga responsabilitate revine beneficiarului finanțării.
Parteneri și susținători
Proiect susținut de: Shopping City Ploiești și NEPI Rockcastle.
(CONtra)TEMPORARY Museum la Fabrica UZUC este prezentat de Kraftanlagen și IPIP.
Partener industrial: WDP – Warehouses with Brains.
Power Partner: Actemium.
Cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești.
Găzduit de UZUC.
Parteneri media
Partener media principal: Euronews România.
Parteneri media strategici: G4Media și Mediafax.
Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Romania Journal, Curatorial, Urban.ro, Buzunar de Artă, Igloo, Les Dedans, Zeppelin, Alist Magazine, The Woman, IQads, BookHUB și Iscoada.
Parteneri media locali: Observatorul Prahovean, Radio Prahova și DADA TV.
Partener de monitorizare: MediaTRUST.
Mai multe informații
Mai multe informații sunt disponibile pe canalele oficiale Artown NOW:
Website: www.artown-now.ro
Instagram: @artown.now
Instagram UZUC: @uzuc.now
Despre Artown NOW
Artown NOW este anuala de artă urbană organizată de Asociația buchARTest. De la prima ediție, desfășurată în 2022, proiectul a reunit peste 400 de artiști din peste 40 de țări și de pe șase continente, contribuind la transformarea spațiului public din Ploiești prin 100 de picturi murale, peste 350 de intervenții stradale, șapte sculpturi și 11.000 de metri pătrați pictați.
Prin această acumulare de intervenții artistice, Ploieștiul a devenit un reper național al artei urbane, iar Fabrica UZUC, cunoscută și ca Urban Zone of Unconventional Culture, reprezintă un punct central al acestei transformări. Artown NOW își propune să își consolideze poziția și să devină un reper al artei contemporane în Europa de Est.
Despre UZUC
Urban Zone of Unconventional Culture își propune să transforme Fabrica UZUC într-un șantier artistic deschis publicului și într-un (CONtra)TEMPORARY Museum, un spațiu dedicat artei contemporane aflate în proces de creație. Aici, caracterul temporar al actului artistic coexistă cu permanența urmelor pe care acesta le lasă în spațiu și în memoria colectivă.
Lucrările nu sunt doar expuse, ci și create în timp real, în prezența comunității. În acest context, patrimoniul industrial devine un cadru viu pentru cercetare, producție și experiență artistică contemporană.
