La 20 de ani de la dezincriminarea homosexualității în România, Primăria Capitalei refuză să autorizeze Marșul Bucharest Pride organizat anual de Asociația ACCEPT și programat să se desfășoare anul acesta pe 14 august, pe Calea Victoriei. Alternativa propusă de Comisia de Ordine Publică a PMB este ca Marșul să fie organizat pe o bandă de circulație pe Șoseaua Kiseleff sau pe Bulevardul Magheru, pe lângă mașinile aflate în mers, punând astfel în pericol siguranța participanților.
15 ediții consecutive ale Marșului Bucharest Pride au fost organizate de Asociația ACCEPT în baza unui protocol încheiat cu PMB. Refuzul Primăriei Capitalei de a aproba Marșul Bucharest Pride 2021 repetă istoria organizării primei ediții a marșului din anul 2005, atunci când Primarul Adriean Videanu a refuzat colaborarea cu organizatorii.
ACCEPT anunță că va continua toate demersurile pentru organizarea Marșului Bucharest Pride pe ruta pietonală Calea Victoriei, cunoscută deja atât de participanți cât și de forțele de ordine din cadrul ultimelor două ediții ale Marșului Bucharest Pride și refuză categoric ruta nepietonală propusă de Comisia de Ordine Publică a Municipalității, considerând că este o rută nesigură pentru participanți.
Florin Buhuceanu, membru ACCEPT și organizatorul primului Marș Bucharest Pride:
„Suntem mai mult decât o bandă. Refuzul primit ieri de la Primăria Capitalei este fără precedent în ultimii 16 ani. Tot de acum 16 ani nu am mai fost obligați de autorități să organizăm Bucharest Pride pe o bandă, în mijlocul traficului infernal. Considerăm că autoritățile încalcă printr-un astfel de gest abuziv două libertăți fundamentale câștigate de români odată cu căderea regimului comunist – libertatea de exprimare și libertatea de întrunire.
Vom face toate demersurile ca Marșul Bucharest Pride 2021 să fie un eveniment sigur pentru participanți. Marșul Bucharest Pride este singura zi din an în care cetățenii LGBTI din București și din țară, rudele, prieteni și colegii acestora se pot întâlni într-o manifestație pașnică care are deja 16 ani de istorie. În ultimii ani, colaborarea noastră cu forțele de ordine a decurs fără probleme, iar acest lucru a permis crearea unui eveniment de anvergură cu peste 10 000 de participanți.”
Teodora Ion-Rotaru, directoarea executivă a ACCEPT:
„Refuzul aprobării traseului pietonal Calea Victoriei pentru organizarea Bucharest PRIDE este dat de PMB printr-o interpretare eronată și malițioasă a Legii privind adunările publice. PMB susține că proiectul Străzi Deschise, prin care traficul rutier se închide la fiecare final de săptămână pe mai multe artere care devin astfel pietonale, reprezintă o adunare publică. Această afirmație este un nonsens: a închide o stradă pentru a permite tuturor cetățenilor să se plimbe în voie pe ea nu constituie marș, demonstrație sau protest. Mai mult, PMB a implementat Străzi Deschise fără să impună un număr limitat de participanți – dacă considera că evenimentul reprezintă o adunare publică, atunci trebuia respectată limita de 100 de participanți. Pe Calea Victoriei, însă, se plimbă fără mască, distanțare sau restricții zeci de mii de bucureșteni, așa cum se pot plimba pe oricare altă stradă pietonală din capitală.
Considerăm că interpretarea PMB este rău voitoare și exclude persoanele LGBTI, familiile și prietenii lor, din rândul locuitorilor Bucureștiului care au dreptul să fie prezenți, văzuți și auziți pe străzile acestui oraș. Decizia este una discriminatorie și va fi atacată în instanța de judecată de ACCEPT.
În Comisia de Ordine Publică nu s-a discutat nici situația COVID, nici numărul de participanți la Bucharest Pride. În București și în țară se întâmplă evenimente culturale, festivaluri, procesiuni religioase cu zeci de mii de participanți. Doar protestele și demonstrațiile sunt limitate numeric la doar 500 de participanți. În contextul pandemic actual nu există niciun motiv justificat pentru împiedicarea organizării Marșului Bucharest Pride 2021. Buletinul de presă transmis de Grupul pentru Comunicare Strategică indica o incidență de 0,17 persoane infectate cu Sars-Cov-2 la mia de locuitori, mult sub limita de 1,5 la mie care ar impune măsuri suplimentare de siguranță. ACCEPT va oferi tuturor participanților la marș măști de protecție multicolore și vom asigura cu sprijinul voluntarilor respectarea distanțării între participanți. De asemenea, În cadrul Pride Park din Herăstrău, vom găzdui un punct de vaccinare și un punct de testare deschise în perioada 11-13 august.
Facem astăzi un apel la solidaritate și invităm pe toți cei care cred în libertate de exprimare, în valori europene și drepturile omului să ni se alăture în stradă. Marșul Bucharest Pride va începe pe Calea Victoriei, la ora 17:00, pe intrarea dinspre Piața Victoriei, unde are loc adunarea participanților.”
Dosarul „Bucharest Pride 2021” la Primăria Capitalei
1 iulie 2021 – Odată cu scăderea incidenței de infectări COVID-19 și cu relaxarea restricțiilor pentru organizarea evenimentelor, Asociați ACCEPT a notificat Primăria Capitalei cu privire la organizarea Marșului Bucharest Pride pe traseul pietonal Calea Victoriei. Conform legii, refuzul Primăriei putea fi transmis organizatorilor în termen de 48 de ore. PMB nu a făcut nicio comunicare în termenul legal, aprobând astfel tacit organizarea evenimentului.
27 iulie 2021 – Asociația ACCEPT face o revenire la prima notificare, cu scopul de a obține întrunirea Comisiei de Ordine Publică din cadrul PMB, comisie în care anual se agrează toate detaliile evenimentului în acord cu forțele de ordine. ACCEPT a propus ca marșul tradițional, organizat cu platforme și camioane cu muzică, să fie transformat în unul exclusiv pietonal, pentru a se integra fără probleme în proiectul PMB Străzi Deschise.
5 august 2021 – Comisia de Ordine Publică a PMB se întrunește și respinge organizarea Marșului Bucharest Pride pe Calea Victoriei pe 14 august, în condițiile în care contra-manifestația anti LGBTI+ organizată de Noua Dreaptă a fost deja aprobată de PMB. Motivul invocat de membrii comisiei fiind suprapunerea Marșului Bucharest Pride cu proiectul Străzi Deschise, care redă pietonilor Calea Victoriei începând din această vară în fiecare weekend. Comisia și-a menținut refuzul deși organizatorii celor două evenimente de pe Calea Victoriei, au încheiat deja un parteneriat pentru organizarea Bucharest Pride pe acest traseu pietonal. .
În timpul discuției de la Primăria Capitalei, membrii Comisiei de Ordine Publică nu s-au limitat doar la refuzul autorizării marșului, ci au dat dovadă de atitudini discriminatorii și făcând remarci jignitoare la adresa persoanelor participante la Marșul Bucharest Pride.
6 august 2021 – Asociația ACCEPT protestează în fața Primăriei Capitalei împotriva deciziei abuzive care își propune să reducă bucureștenii la tăcere.