În perioada iulie 2019 – iunie 2020, Asociația M.A.M.E. a oferit îndrumare socio-medicală, informare și consiliere adaptate nevoilor și situațiilor cu care s-au confruntat 328 de persoane adulte cu boli grave în cadrul proiectului „SMS pentru Viață”. Pentru al cincilea an consecutiv, proiectul a fost susținut de Fundația Vodafone România, finanțarea acordată pentru ediția 2019/2020 fiind în valoare de 161.000 lei.
Atât pacienții, cât și aparținătorii acestora au fost îndrumați pentru a accesa servicii psiho-socio-medicale în țară, dar mai ales în străinătate. Totodată, au primit sprijin și consultanță în procesul de strângere a fondurilor necesare pentru plata tratamentelor medicale și a intervențiilor chirurgicale pe care urmau să le efectueze la clinici din străinătate, inclusiv prin alocarea unor numere scurte pentru donații prin SMS.
De la lansarea proiectului „SMS pentru Viață” și până în prezent, 2.250 de persoane au primit consiliere. Pentru 62 dintre aceștia, ca urmare a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, au fost alocate numere scurte de donații prin SMS în valoare de 2 euro. Cazurile care nu au fost eligibile pentru derularea unor campanii SMS au primit consultanță în vederea utilizării altor metode de atragere a fondurilor necesare, astfel că alte 310 persoane au reușit să strângă, parțial sau integral, fondurile de care aveau nevoie. În toți cei șapte ani de derulare a proiectului, au fost trimise peste 450.000 de SMS-uri, iar suma donată către pacienții cu boli grave depășește 1.100.000 de euro, bani ce au fost folosiți pentru plata unor tratamente și investigatii medicale la clinici din străinătate.
Fundația Vodafone România este o organizație neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă și independentă de operațiunile comerciale ale companiei, înființată în 1998. În cei peste 20 ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanțat 1.168 de programe derulate de 765 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătății, educației și serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfășurate de organizațiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundației sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.
Asociația M.A.M.E. (Maternitate, Advocacy, Medicina, Educatie) este o organizație non-profit care sprijină copiii și tinerii diagnosticați cu cancer și alte boli grave din România. În cei aproape 12 ani de activitate, a oferit servicii de informare și îndrumare, dar și suport psiho-socio-medical pentru aproximativ 10.000 de beneficiari. De asemenea, a donat aparatură medicală performantă de care beneficiază, anual, peste 10.000 de pacienți oncologici. A derulat campanii de informare și constientizare în rândul a peste 8.000 de elevi privind adoptarea unui stil de viață sănătos și combaterea fenomenului de tip bullying. Pentru mai multe detalii referitoare la activitatea derulată de asociație și rezultatele obținute până în prezent, vă invităm să accesați: www.asociatiamame.ro sau www.facebook.com/AsocMAME.