Asociația Pro Consumatori, înființată în anul 1990, organizaţie certificată de Guvernul României în anul 2005 ca fiind de utilitate publică, urmare a unor informări venite din partea consumatorilor cu privire la reducerile false care se aplică în unele structuri comerciale de tip hipermarket, a activat echipa de clienți misterioși și a procedat la verificarea promoțiilor practicate de aceste magazine.

Prima practica comercială înșelătoare a fost descoperită în hipermarketul Kaufland unde s-a identificat o reducere falsă la înghețata de vanilie Cremola, ambalată în caserolă de 500 ml. În data de 8 noiembrie 2020, clientul misterios din echipa APC a descoperit la vitrina cu înghețată, existența unor reduceri la câteva mărci de înghețate. Astfel  pe eticheta afișată în dreptul înghețatei Cremola cu vanilie de 500 ml se menționa o reducere de 13% aplicată asupra prețului de 18,49 lei, în acest caz consumatorul urma să plătească la casă pentru acest produs suma de 15,99 lei. Conform celor menționate pe eticheta aferentă înghețatei Cremola promoția este valabilă în intervalul de timp 16 septembrie 2020 – 29 noiembrie 2020. Nu mică i-a fost mirarea clientului misterios din echipa APC când a ajuns la casă și a plătit suma de 18,49 lei, nicidecum suma de 15,99 lei așa cum era pe eticheta de reducere din dreptul produsului înghețată de vanilie Cremola. După achiziționarea înghețatei Cremola, clientul misterios s-a prezentat cu produsul și bonul fiscal la serviciul de relații cu clienți situat în fața intrării în magazin unde a anunțat faptul că a plătit alt preț pentru această înghețată față de cel afișat la vitrina frigorifică, drept pentru care a solicitat să i se restituie contravaloarea produsului. Clientul misterios a primit din partea angajatului contravaloarea produsului (a se vedea foto dovada scrisă). A doua zi, în data de 9 noiembrie 2020, clientul misterios s-a deplasat la același magazin pentru a verifica dacă magazinul Kaufland a corelat în sistemul informatic prețul de la raft al înghețatei Cremola cu prețul de la casă. Pentru a verifica acest lucru, clientul misterios a pus în coșul de cumpărături o caserolă de  înghețată de vanilie Cremola de 500 de ml și a mers cu ea la casă unde a plătit suma de 18,49 lei  și nu cea de 15,99 lei care era afișată în dreptul produsului. Având în vedere faptul că magazinul Kaufland nu a binevoit să facă modificările necesare în sistemul său informatic, nici după ce a fost atenționat de către clientul misterios că există diferențe între prețul de la raft și prețul de la casă, în astfel de situații avem de-a face cu existența unei practici comerciale înșelătoare aplicată de către magazinul Kaufland, drept pentru care a fost sesizată Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în vederea obligării magazinului Kaufland să renunțe la această practică comercială înșelătoare.

„Crearea unei false impresii consumatorilor că au realizat o economie importantă prin achiziția efectuată, deși în realitate nu este vorba de așa ceva, produsul promoțional fiind vândut la alt preț decât cel afișat la raft, este de natură a induce în eroare consumatorul și îl poate determina, în viitor, să revină, în speranța unor reduceri la fel de consistente. Sancțiunea cea mai aspră în astfel de situații nu o constituie amenda, ci refuzul nostru, al consumatorilor, de a mai cumpăra produse din hipermarketurile care folosesc practici comerciale înșelătoare. Nu vă lăsați atrași cu ușurință în capcana reducerilor sau promoțiilor. Solicitați informații, urmăriți cu atenție datele de pe bonurile fiscale și numai atunci veți cumpăra în cunoștință de cauză. APC va continua să monitorizeze comportamentul agenților economici și să acționeze ori de câte ori va identifica practici comerciale incorecte.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociația Pro Consumatori.