Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, singura organizație de consumatori din România calificată să introducă acțiuni în justiție în baza Directivei nr. 1828/2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/romania_country_fich_en_2.pdf, a luat act cu îngrijorare față de acțiunea iresponsabilă a Primăriei Sectorului 3 care a asfaltat, ba mai mult a și colorat cu roz, spațiul de pe o rază de 50 – 65 cm în jurul trunchiului celor 60 de arbori plantați cu mulți ani în urmă pe aliniamentul stradal din fața Bibliotecii Naționale a României. Bineînțeles, că în cursul acestui an toți acești arbori se vor usca din cauza lipsei apei din precipitații, care nu mai poate ajunge la rădăcina arborilor datorită asfaltului turnat în jurul arborilor. Asociația Pro Consumatori solicită public Agenției pentru Protecția Mediului București să intervină de urgență în acest caz și să dispună măsurile legale pentru salvarea acestor arbori.

Totodată, reamintim Primăriei sectorului 3 beneficiile arborilor pentru sănătatea locuitorilor acestui sector:

  • străzile cu aliniamente stradale cu arbori au temperaturi cu până la 15 grade mai mici vara, iar „efectul de răcire a unui copac sănătos, matur este echivalent cu două aparate de aer condiționat care funcționează 20 de ore /zi”;
  • arborii absorb până la 30% din apa de precipitații, ceea ce ajută canalizarea stradală;
  • arborii absorb dioxidul de carbon, gazele de eșapament, iar particulele PM10, particulele mai mici decât cele de 2,5 microni (PM2,5) și praful atmosferic scad cu 30-40% în zonele unde există arbori. Arborii sunt adevarați plămâni care oxigenează aerul orașului!;
  • arborii îmbunătățesc condițiile microclimatice, reduc intensitatea zgomotului și oferă posibilități de recreere și destindere prin refacerea organismului din punct de vedere fizic și psihic;
  • arborii prelungesc durata de viață a pavajelor/îmbrăcămintei asfaltice din apropierea acestora cu 40-60%;
  • arborii pun în valoare clădirile din vecinătate și le oferă acestora o valoare estetică ridicată.

„Este o acțiune iresponsabilă a celor care au procedat astfel cu arborii  plantați cu mulți ani în urmă pe aliniamentul stradal din fața Bibliotecii Naționale a României! Solicit public Primarului sectorului 3 să ia urgent măsuri pentru a salva acești arbori al căror rol estetic și purificator al aerului este de necontestat! De altfel, toți cetățenii orașului București ar trebui să se mobilizeze și să pună presiune prin petiții pe Primăria sectorului 3 pentru a salva ce se mai poate salva!” conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte Asociația Pro Consumatori.