Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, singura organizație de consumatori din România calificată să introducă acțiuni în justiție în baza Directivei nr. 1828/2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/romania_country_fich_en_2.pdf), solicită Primului ministru, domnului Nicolae Ciucă trimiterea corpului de control la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentară în vederea realizării unei anchete care să facă lumină cu privire la o serie de aspecte ce țin de siguranța națională în ceea ce privește modul în care ANSVSA a întreprins toate măsurile legale cu care a fost împuternicită prin legislația aplicabilă acesteia în vederea protejării sănătăţii de-a lungul întregului lanţ alimentar – adică în fiecare etapă a procesului de producţie, de la fermă la consumator – prevenind contaminarea alimentelor şi promovând igiena alimentară şi informarea transparentă a consumatorilor cu privire la alimente pe care acestia le vor consuma, in general, iar cu privire la nota de retragere de la comercializare si rechemare de la consumatori din data de 6 ianuarie 2022 a unor cantitati neprecizate de portocale care conțin două pesticide, respectiv dimetoat și chlorpirifos, peste valorile admise.

Asociația Pro Consumatori solicită ANSVSA să facă cunoscut opiniei publice răspunsurile la următoarele întrebări:

  1. Care a fost cantitatea de portocale cu reziduuri de pesticide (dimetoat și chlorpirifos) peste limita maxim admisă, vândută în perioada 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022 de SC Carrefour Romania SA în cele 152 de magazine ale sale din cantitatea totală de 12,4 tone cu care s-a aprovizionat?
  2. Care sunt magazinele din județele Dâmbovița și Ilfov în care s-a distribuit în vederea comercializării cantitatea de 7,6 tone de portocale cu pesticidele dimetoat și chlorpirifos peste limita maxim admisă de legislația în vigoare?
  3. Ce cantitate de portocale cu pesticide dimetoat și chlorpirifos peste limita maxim admisă a fost vandută în județele Dâmbovița și Ilfov în perioada 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022?
  4. De ce pe site-ul ANSVSA nu apar și magazinele din județele Dâmbovița și Ilfov unde s-au vândut în perioada sărbătorilor de iarnă (23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022) portocale cu pesticidele dimetoat și chlorpirifos peste limita maxim admisă de legislația în vigoare?
  5. Care a fost nivelul de pesticid dimetoat găsit în aceste portocale?
  6. Care a fost nivelul de pesticid chlorpirifos găsit în aceste portocale?
  7. Care sunt organele abilitate sesizate de domnul Mihai Ponea, vicepreședinte ANSVSA cu privire la suspiciunea de fraudă realizată în acest caz, respectiv modificarea țării de origine a produsului de către importator?

Totodată, Asociația Pro Consumatori, solicită Primului Ministru, domnul Nicolae Ciucă să numească urgent un președinte la ANSVSA, unde din data de 17 noiembrie 2021 când a fost demis președintele Robert Viorel Chioveanu conducerea acestei instituții este asigurată de un triumvirat format din 3 vicepreședinți.

„Fructele aduse din afara Uniunii Europene au mari probleme în privința conținutului ridicat de reziduuri de pesticide, valorile identificate fiind de zeci de ori mai mari decât limita maxim admisă! Din păcate, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu dorește să pună capăt acestui comerț toxic pentru consumatorii din România așa cum a făcut Bulgaria în anul 2020 când a transmis pe platforma europeană a Sistemului de alertă rapidă pentru alimente și furaje (SRAAF) 162 de alerte referitoare la legumele și fructele din Turcia. Conform raportului aferent anului 2020 privind situația alertelor de pe platforma SRAAF publicat de Comisia Europeană reziduurile de pesticide se situează pe locul 2 în top 10 pericole pentru produsele alimentare comercializate în țările Uniunii Europene! În anul 2020 s-au transmis de către celelalte țări membre ale Uniunii Europene 667 alerte referitoare la depășirea nivelului maxim admis de reziduuri de pesticide din fructele și legumele comercializate în Uniunea Europeană.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, Președinte Asociația Pro Consumatori