Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, singura organizație de consumatori din România calificată să introducă acțiuni în justiție în baza Directivei nr. 1828/2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/romania_country_fich_en_2.pdf), a luat act cu surprindere de nota de retragere de la comercializare și rechemare de la consumatori a produsului roșii, origine Turcia, lot 60-19, importator SC Fidan Fruct Expert SRL, de pe site-ul ANSVSA din data de 18 ianuarie 2022.

În urmă cu trei zile ANSVSA a publicat pe site-ul autorității o notă de rechemare de la consumatori a unor cantități neprecizate de roșii care conțineau două pesticide (clorotalonil și chlorpirifos) peste limita maxim admisă de 0,01 mg/kg care au fost comercializate în 29 de magazine din 14 județe în perioada 17 decembrie 2021 – 4 ianuarie 2022. Totodată, consumatorii care au achiziționat roșii în perioada 17 decembrie 2021 – 4 ianuarie 2022 din acele magazine situate în cele 14 județe sunt rugați să le aducă până la data de 25 ianuarie 2022 la punctul de lucru al SC Fidan Fruct SRL situat în Afumați pe șoseaua Linia de Centură Dreapta, nr. 92, complex SU Market, Stand A21, județul Ilfov. Atenție, în nota de rechemare de la consumatori nu se menționează nimic de rambursarea sumelor aferente achiziției de roșii cu pesticide!

Având în vedere cele menționate în nota de rechemare, Asociația Pro Consumatori solicită Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor să răspundă printr-un comunicat de presă la următoarele întrebări:

  1. De ce acest anunț s-a făcut public la 14 zile de la identificarea pesticidelor în lotul de roșii distribuit în cele 29 de magazine din 14 județe?
  2. Care a fost cantitatea de roșii cu reziduuri de pesticide (clorotalonil și chlorpirifos) peste limita maxim admisă, vândută în perioada 17 decembrie 2021 – 4 ianuarie 2022 în cele 29 de magazine din cele 14 județe?Vă solicităm să prezentați o situație pentru fiecare magazin în parte!
  3. Care a fost cantitatea de roșii cu reziduuri de pesticide (clorotalonil și chlorpirifos) peste limita maxim admisă, retrasă de la comercializare din cele 29 de magazine situate în cele 14 județe? Vă solicităm să prezentați o situație pentru fiecare magazin în parte!
  4. Care a fost nivelul de pesticid clorotalonil găsit în aceste roșii?
  5. Care a fost nivelul de pesticid chlorpirifos găsit în aceste roșii?
  6. Unde s-a realizat neutralizarea cantităților de roșii cu cele două pesticide peste nivelul maxim admis și retrase din cele 29 de magazine situate în cele 14 județe? Vă solicităm să prezentați o situație pentru fiecare centru de neutralizare din cele 14 județe!
  7. Care a fost cuantumul amenzii aplicate SC Fidan Fruct Expert SRL?

Din păcate, ANSVSA nu dă dovada de transparență în acțiunile de control, evită să facă publice informații esențiale pentru consumatori cu privire la fructele și legumele identificate cu pesticide peste nivelul maxim admis de normele europene, cum ar fi: nivelul de pesticide identificat în loturile verificate, nivelul maxim admis pentru fiecare pesticid din loturile verificate, cantitatea comercializată de fructe/legume cu pesticide peste limita maxim admisă, cantitatea de legume/fructe cu pesticide peste limita maxim admisă retrasă de la comercializare, respectiv neutralizarea cantităților confiscate.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor încurajează acțiunile care pun în pericol sănătatea și viața consumatorilor!