În perioada 30 august-4 septembrie, proiectul „Belcanto la Curtea Domnească” reunește la Târgoviște și în împrejurimi interpreți de rang internațional și tineri muzicieni selectați din toată țara, în cadrul unui eveniment menit să contribuie la dezvoltarea profesională a noii generații de artiști lirici și la promovarea spațiilor emblematice din județul Dâmbovița. Proiectul cuprinde un concurs de interpretare vocală, un masterclass, o serie de concerte și o conferință-spectacol.
Juriul este format din personalități culturale prestigioase, precum soprana Iulia Isaev – Conferențiar Universitar Dr. în cadrul Catedrei de Canto a Facultății de Interpretare Muzicală – UNMB și solistă a Operei Naționale București, baritonul Lucian Petrean – solist al Operei Naționale București, dirijorul Daniel Jinga – directorul Operei Naționale București și respectiv managerul cultural Sebastian Gheorghiu. Președinte al juriului – tenorul Florin Georgescu, director al Centrului Județean de Cultură din Târgoviște.
În urma primei etape de concurs, desfășurată online, s-au calificat mai departe 24 de tineri muzicieni. Valoarea totală a premiilor este de 10.000 lei, la care se adaugă burse de studiu la Academia de vară ICon Arts Transilvania – ediția din 2023, invitații de a concerta în stagiunile Oportunități la Tine Acasă” organizate la nivel național de Asociația UCIMR cât și invitații de a concerta în evenimentele Sibiu Opera Festival – ediția din 2023, din cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu.
La manifestările „Belcanto la Curtea Domnească” vor mai participa baritonul Florin Estefan – directorul Operei Naționale Cluj și Lector Universitar Dr. în cadrul Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, Ansamblul PlaCello format din violonceliștii Ella Bokor și Răzvan Suma, soliștii ONB Veronica Anușca – soprană și Liviu Indricău – tenor, pianistul Alexandru Burcă dar și invitați surpriză.
Alături de iubitorii muzicii de operă, calendarul evenimentelor se adresează și copiilor, prin ateliere creative gratuite organizate la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița. Aici vor învăța să confecționeze mici instrumente de percuție și vor alfa informații interesante despre muzică și ritm, având chiar ocazia de a juca într-un mic spectacol.
Un eveniment gândit atât pentru rezidenți cât și pentru vizitatori
Proiectul se desfășoară în spații emblematice de pe teritoriul județului Dâmbovița, menite să îmbogățească experiența de vizitare și să aducă un plus în oferta culturală a finalului de vară. Centrul Vechi din Târgoviște, Ansamblul Curtea Domnească din Târgoviște, Ansamblul Palatului Brâncovenesc de la Potlogi vor fi puse în valoare prin prezența artiștilor ce vor interpreta fragmente din cele mai frumoase și spectaculoase opere.
Repere din program:
- 1 septembrie, Centrul Vechi din Târgoviște,
ora 19.00Concert Opera Sunset cu baritonul Lucian Petrean, soprana Veronica Anușca și tenorul Liviu Indricău. La pian: Alexandru Burcă
- 3 septembrie, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi,
ora 12.00
Recital al Ansamblului PlaCello - 3 septembrie, Curtea Domnească,
ora 19.00
Round Table. Conferință-spectacol cu tenorul Florin Georgescu și invitații săi. Live pe EnjoyTV.Ro - 4 septembrie, Centrul Județean de Cultră Dâmbovița,
orele 10.00 – 12.00
Ateliere creative pentru copii - 4 septembrie, Curtea Domnească Târgoviște,
orele 19.00
Gala Laureaților și Concert Extraordinar.
Interpretează baritonul Lucian Petrean, tenorul Florin Georgescu, Orchestra Simfonică ”Muntenia”, dirijor Daniel Jinga.
Desfășurătorul complet poate fi consultat pe pagina de Facebook a UCIMR.
„Belcanto la Curtea Domnească” este un proiect cofinanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național, fiind organizat de Asociația UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în colaborare cu Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Consiliul Județean Dâmbovița.
Parteneri: Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, Filarmonica de Stat Sibiu, Academia & Festivalul ICon Arts Transilvania.