Pe măsură ce activitatea angajaților devine mai flexibilă, în special în ceea ce privește locul de unde aceștia aleg să și-o desfășoare, asistăm la noi tendințe care apar pe piața muncii, printre care posibilitatea de a lucra din afara orașului sau a țării de domiciliu. Potrivit celui mai recent sondaj realizat pe platforma BestJobs, mai mult de jumătate dintre angajați (57%) au declarat că și-ar dori să lucreze pentru actualul angajator din alt oraș sau chiar din altă țară, cel puțin temporar. În ciuda acestei preferințe, doar 21,5% sunt de părere că angajatorul le-ar permite acest lucru.

Companiile au început să își aducă angajații la birou în număr din ce în ce mai mare. Potrivit sondajului BestJobs, în cazul a peste jumătate dintre respondenți (51%), angajatorii insistă ca aceștia să muncească preponderent de la birou. Astfel, 56% dintre respondenții sondajului au spus că în prezent lucrează exclusiv de la birou, în timp ce doar 26% dintre ei își desfășoară activitatea numai de la distanță.

Cu toate acestea, 60% dintre participanții la sondaj ar prefera să lucreze de acasă cel puțin 3 zile pe săptămână, iar jumătate dintre aceștia și-ar dori să nu meargă deloc la birou. Mai mult, din perspectiva lor, lucrul la distanță deschide noi oportunități profesionale: tot mai mulți angajați se văd lucrând de acasă inclusiv pentru companii din străinătate. Astfel, 72% au spus că nu exclud posibilitatea să accepte un job într-o companie din afara țării, cât timp li se permite să aleagă de unde își desfășoară activitatea.

„După o lungă perioadă de adaptare, angajații par că au prins gustul lucrului de acasă, sau mai degrabă al beneficiilor pe care le-au descoperit de când lucrează de la distanță. Acum nu mai vorbim doar de un sistem hibrid birou-acasă, ci se pune problema chiar de a muta biroul în afara țării, cel puțin în anumite perioade, mai ales dacă activitatea le permite. De cealaltă parte, companiile vor să își aducă angajații la birou, pentru a nu irosi costurile. Devine clar că e nevoie ca biroul, așa cum îl știm, să se transforme pentru a se acomoda la noile nevoi ale angajaților, dar și pentru a mulțumi managerii”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs România.

Viitorul pieței muncii este remote

Două treimi (66%) dintre angajații chestionați pe platforma BestJobs confirmă tendința de a lucra de la distanță ca fiind reprezentativă pentru viitorul pieței muncii.

Principalele beneficii pe care le aduce lucrul de la distanță, conform angajaților români, sunt: o mai mare flexibilitate (36%), mai mult timp pentru viața personală (23%), posibilitatea de a lucra la proiecte extra și a suplimenta veniturile (19%), o mai bună capacitate de concentrare (13%), conform sondajului realizat pe platforma BestJobs.

Totodată, 31% sunt de părere că munca de la birou nu va deveni de domeniul trecutului. Printre beneficiile asociate lucrului de la birou, respondenții enumeră: interacțiunea cu colegii (36%), un mai bun echilibru între viața personală și cea profesională (35%), o mai bună capacitate de concentrare (6%) și chiar șanse mai mari de promovare (5%).

Sondajul a fost efectuat în perioada 13 – 23 iulie pe un eșantion de 983 utilizatori de internet din România.

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare, recrutare și de dezvoltare profesională și personală. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 25.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare, coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști.