Candidații din județul Mureș de pe platforma de recrutare online BestJobs au acum disponibile peste 3.300 de joburi la care pot să aplice, cu 42% mai multe decât în aceeași perioadă din 2021. Dintre acestea, 84% se adresează locuitorilor din Târgu Mureș. Nivelul activității pe piața de recrutare a crescut la nivel național, fără a mai fi influențat negativ de sezonul estival, ca în anii trecuți.

În ceea ce privește numărul de joburi din județul Mureș, acesta s-a menținut constant de la începutul anului și până acum. Așa cum arată și raportul BestJobs privind tendințele în piața de recrutare din ultimele 6 luni, cele mai multe oportunități profesionale pentru mureșeni se pot regăsi în Vânzări, Financiar, Management, Tehnic și Inginerie.

19% din totalul joburilor dedicate candidaților mureșeni pot fi realizate de la distanță, ele menționând „remote” în anunțul de angajare. Cele mai multe dintre ele sunt în Inginerie, IT, Management, Vânzări, Financiar/ Contabilitate.

Unde vor să lucreze mureșenii

Și candidații din județul Mureș au fost foarte activi în dorința de a obține un job nou. Numai în ultimele 30 de zile, s-au înregistrat peste 23.500 de aplicări, dintre care 82,5% în Târgu Mureș, 9% în Reghin și 8,5% în Sighișoara. Cele mai vânate poziții au fost: Asistent vânzări part-time, cu 1.460 de aplicări, Consultant vânzări, cu 1.318 de aplicări, Casieră/Casier, cu 1.100 de aplicări și Asistent vânzări full-time, cu 641 de aplicări. Astfel, Vânzările conduc topul celor mai dinamice domenii din zonă, urmat de Financiar și Management. La polul opus, sectorul public, Educația și Call-center-ul au atras cele mai puține aplicări.

Candidații pot regăsi pe platformă și numeroase oportunități de reconversie profesională, cum ar fi cursurile de specializare ce pot fi făcute prin minister (ANOFM), cursuri online în IT, specializări și acreditări, cursuri de formare și calificare.

Cel mai bine plătite poziții sunt în IT, Inginerie și Real-Estate

La nivelul județului Mureș, Ingineria ocupă un loc special atât când vine vorba de numărul de joburi active, cât și de salarii. Astfel, un Inginer mecanic sau electric poate câștiga similar cu un Programator PHP, adică un salariu lunar net cuprins între 1000 și 1.400 de euro. Salariile nete ale programatorilor pot crește și până la 2.000 de euro, pe lună, iar un agent imobilar poate atinge nivelul de 1.500 de euro. La nivel similar din punct de vedere al veniturilor se mai află și un Specialist Marketing cu un Agent de Vânzări, cu maximum 800 de euro pe lună.

Ce companii recrutează în județul Mureș

Din topul celor mai mari companii care fac angajări în acest moment pe BestJobs fac parte Lidl, Lindab, Regina Maria, Allianz Țiriac și Infosys. Piața locală este și ea destul de ofertantă în Mureș, astfel că printre angajatorii care atrag cei mai mulți candidați se numără M&CO HR Service, o companie de recrutare și training care oferă servicii conexe, Moemax.ro, un magazin de accesorii și mobilă, OrtoProfi, producător și distribuitor de proteze, orteze, dispozitive de mers și îngrijire la domiciliu, SC PharmaFarm SA, o companie românească al cărei obiect de activitate îl reprezintă distribuția en-gross de produse farmaceutice și parafarmaceutice, dar și Warcon Innovation, care oferă soluții pentru construcții.

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, BestJobs se implică permanent în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare, recrutare și de dezvoltare profesională și personală. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 40.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare sau specialiști în dezvoltare profesională și personală (coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști).