Noul an școlar, care începe cu aproximativ 10 zile mai devreme decât anul trecut, vine cu multe modificări pentru elevi, cadre didactice și părinți. Astfel, mai mult de jumătate dintre angajații care au copii spun că schimbările la nivelul structurii anului școlar le-au influențat planurile pentru finalul verii și pentru pregătirile de școală, potrivit celui mai recent sondaj BestJobs. 20% spun că au fost nevoiți să își mute perioada de concedii, iar alți 17% și-au scurtat vacanța programată. În același timp, cei mai mulți își regândesc bugetul pentru începerea școlii, în contextul inflației care erodează puterea de cumpărare, iar 7% spun că vor avea nevoie de un împrumut până primesc salariul, pentru a face față cheltuielilor necesare anul acesta mai devreme decât era prevăzut în bugetul familiei.
Odată cu noua structură, anul școlar vine și cu vești bune din perspectiva modificărilor la nivel de organizare și programă. Astfel, 23% dintre părinți se bucură că dispare presiunea tezelor intersemestriale, alți 25% sunt încântați de stabilirea unui plan individualizat de învățare, iar 40% dintre părinți apreciază introducerea Săptămânii Verzi care să dezvolte interesul copiilor pentru natură și grija privind schimbările climatice.
Cu toate acestea, noile modificări nu mulțumesc toți părinții. Peste 30% dintre ei se arată îngrijorați de faptul că elevii sunt în continuare supuși la schimbări, după ce în ultimii doi ani de școală nu s-a reușit menținerea unui ritm stabil și previzibil de învățare. Totodată, părinții iau în calcul și impactul noilor modificări asupra programului lor la job, pe care vor fi nevoiți să îl adapteze în funcție de vacanțele copiilor (28%). Alți 23% sunt de părere că aceste noutăți vor crea confuzii în rândul cadrelor didactice și de asemenea în rândul copiilor și părinților. În plus, 40% dintre părinți se tem în continuare de riscurile de infectare cu Sars-Cov 2, iar 81% dintre ei se declară pregătiți pentru eventualitatea în care cursurile ar trece din nou în online în contextul unei incidențe crescute.
„Odată cu începerea școlii, se pune din nou problema flexibilității la job și vine iarăși rândul angajaților să își negocieze programul. Atât cei care au copii, pe care trebuie să îi lase sau să îi ia de la grădiniță sau școală, dar și cei care vor să evite traficul în orele de vârf se simt acum motivați să ceară mai multă flexibilitate în program sau în modul de lucru și tendința se îndreaptă din nou către un program remote sau hibrid cu mai multe zile remote”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs România.
Pe lângă toate aceste schimbări, inflația este cea care le dă părinților cele mai mari bătăi de cap. Pentru a face față creșterii prețurilor, aceștia iau în calcul să cumpere mai puține rechizite (40%), să recondiționeze și să folosească din rechizitele de anul trecut (25%) sau să aleagă produse mai ieftine (25%). Doar 10% au spus că nu vor recurge la nicio măsură de reducere a efectelor inflației.
Chiar dacă introducerea uniformelor școlare în vestimentația elevilor nu este una dintre modificările noului an școlar, la nivel ipotetic, 65% dintre părinți ar fi de acord cu această regulă. Printre motivele lor se numără reducerea diferențelor financiare între copii (45%), faptul că elevii se pot concentra asupra învățării și mai puțin asupra vestimentației (37%), reducerea costurilor cu hainele pentru școală (13%). Dintre cei care s-ar opune uniformei școlare, 25% consideră că reprezintă o idee învechită, care nu mai e valabilă pentru această generație de elevi, iar 12% au spus că o astfel de măsură ar limita creativitatea vestimentară a copiilor.
81% dintre părinți au făcut deja parțial sau chiar integral cumpărăturile pentru începerea școlii, în timp ce 19% așteaptă să vadă ce nevoi sunt comunicate de către cadrele didactice. Aproape 40% dintre părinți se așteaptă ca bugetul total pentru rechizitele din acest an școlar să fie mai mai mare decât anul trecut. 64% speră însă că se vor putea încadra într-un buget de până în 500 de lei pentru toate cumpărăturile necesare copilului, în timp ce 36% se așteaptă la un cost total cuprins între 500 și 1.000 de lei.
Sondajul a fost efectuat în perioada 5 – 26 august pe un eșantion de 982 utilizatori de internet din România.
Despre BestJobs
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 21 ani în domeniu, BestJobs se implică permanent în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare, recrutare și de dezvoltare profesională și personală. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 40.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare sau specialiști în dezvoltare profesională și personală (coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști).