În perioada în care românii au stat acasă, în siguranță, preocuparea lor pentru un stil de viață sănătos a crescut semnificativ, iar potrivit unui studiu realizat de iSense Solutions, 23% dintre românii din mediul urban au alocat mai mult timp preocupării de a mânca sănătos. Astfel că Lidl vine în întâmpinarea acestora cu o gamă largă de produse certificate ecologic, pentru preparate gustoase și sănătoase.
BIO cu Tine, cea mai nouă campanie a gamei de produse BIO, poartă semnătura agenției Mullen și vorbește despre avantajele pe care le au produsele certificate ecologic. Protagoniștii primului serial „bio” online sunt nimeni alții decât Florin Dumitrescu și soția sa, Cristina, care s-a implicat pentru prima oară într-un astfel de proiect alături de partenerul său.
Seria a ajuns în prezent la episodul cu numărul trei și a fost realizat exclusiv „de la distanță”. Pe lângă rolul de protagoniști, soții Dumitrescu s-au ocupat de întreg procesul de filmare din locuința proprie, de la montatul camerelor, până la lavaliere și make-up. Episodul a depășit 1 milion de vizualizări într-o săptămână de la lansare și poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=4CNYw-euYJ8&list=PL8j4nmk868FJc0mV2FFFmAb0DEiEXhuIn&index=1
„Interesul pentru cooking în această perioadă a crescut foarte mult, restaurantele vor mai rămâne închise o perioadă, iar oamenii vor continua să ia masa acasă, în familie. Din datele oferite de către Google, Youtube a câștigat în această perioadă peste un milion de useri, așadar ne-am dorit să ne continuăm campaniile de marketing, ca într-o perioadă normală de lucru, și să oferim content relevant prin platformele noastre, serialul Bio cu Tine sau live-urile din perioada de Paște realizate alături de Chef Florin Dumitrescu, fiind doar câteva exemple”, declară Oana Radu, Marketing Director Lidl România.
„Când ne gândim cu adevarat la produsele BIO? Adevărul este că începem să observăm raftul cu produse BIO din magazine abia atunci când atingem un anumit nivel de maturizare, atunci când începem să ne preocupăm cu adevărat de noi și de cei dragi nouă. Împreună cu Lidl, am transformat acestă preocupare într-o declarație de dragoste. Am urmărit să arătăm grija pentru ceilalți în cea mai pură formă a ei, și am descoperit-o în familie în micile interacțiuni dintre membrii acesteia. Am ales familia Dumitrescu să ne ducă mesajul mai departe într-o mini-serie online, fără filtre și adaosuri, în care produsele BIO sunt integrate natural”, adaugă Silviu Antohe, Group Creative Director, MullenLowe România.
Platforma de comunicare BIO cu Tine cuprinde o serie de 12 episoade care vor fi lansate lunar, pe parcursul unui an, însoțite de conținut creat pentru social media. În cadrul seriei, sunt surprinse momente reale din viața familiei Dumitrescu, filmate chiar la ei acasă, presărate cu mult umor și un strop de conținut educațional, oamenii învațând să prepare rețete sănătoase pentru ei și pentru familia lor folosind produsele BIO de la Lidl.
Fiecare episod este lansat alături de un video extra în care publicul poate afla, pe larg, modul de preparare al rețetei prezentate. Rețeta din cadrul primului episod poate fi găsită aici.
Campania include și un spot TV care spune povestea începutului relației dintre soții Dumitrescu, de la prima întâlnire și până în prezent. Mai mult, în cadrul campaniei vor fi lansate și o serie de materiale online, care vor fi distribuite pe canalele de social media Lidl România și care oferă momente din culisele filmărilor cu Florin și Cristina. Prima astfel de postare poate fi vizualizată pe pagina de Facebook a Cristinei Dumitrescu.
Echipele implicate în campanie:
Lidl România: Oana Radu (Marketing Director), Mihai Cazacu (Advertising Manager), Kati Szasz (Marketing Project Manager), Raluca Baluță (Digital Marketing Manager), Raluca Nistor (Social Media Specialist).
Mullen: Silviu Antohe (Group Creative Director), Mihai Costache (Group Creative Director), Delia Mija (Senior Art Director), Ana-Maria Ciobotaru (Senior Copywriter), Radu Rebei (Art Director), Raisa Soare (Copywriter), Adrian Radu (AV Director), Andra Panaitescu (Group Account Director), Alexandra Todirică (Senior Account Manager), Anca Duță (Account Manager).
Despre Mullen
De peste 25 de ani în România, Mullen este o agenție de creație, marketing și brand strategy care își propune să își păstreze mentalitatea de creativitate antreprenorială și spiritul dinamic. Agenția se poziționează ca challenger al modului de operare tradițional în procesul de creație și adoptă un model de lucru bazat pe integrare și perspectivă holistică asupra comunicării.
Produsul creativ semnat Mullen este gândit mai degrabă ca o soluție de business și nu doar de comunicare în parteneriatul cu clienții, prin gândire creativă, inovație media și un customer journey care diferențiază brandul clienților noștri în peisajul intens competițional.
Mullen face parte din rețeaua globală MullenLowe, una dintre cele mai mari rețele de comunicare la nivel mondial, cu peste 90 de agenții în America, EMEA si APAC, unul dintre holdingurile Interpublic Group of Companies. În România, agenția face parte din Lowe Group, unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare de pe piață.