Actiunile Bittnet (BNET) vor intra la tranzactionare pe Piata Reglementata a BVB in data de 3 iunie, la cinci ani de la listarea pe piata AeRO din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzactionare (SMT) al Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Bittnet devine, astfel, primul emitent din sectorul IT prezent pe Piata Principala a BVB.
„Bittnet este un exemplu de urmat de cele mai multe companii din Romania, este o poveste de crestere accelerata pe piata de capital, care a utilizat toate mecanismele de sustinere a dezvoltarii pe care le ofera bursa. Aici vorbim de majorari de capital prin capitalizarea profiturilor si aport in numerar de la actionari, emisiuni de obligatiuni, programe de Stock Option pentru membrii echipei, asigurarea finantarii pentru achizitia altor companii si lista poate continua. Cristian si Mihai Logofatu au demonstrat ca pe bursa iti poti creste valoarea companiei daca profiti de oportunitatile pe care piata de capital ti le ofera”, a declarat Adrian Tanase, Directorul General al Bursei de Valori Bucuresti.
„Suntem mandri ca, incepand de astazi, Grupul Bittnet reprezinta sectorul tehnologic romanesc pe Piata Principala a Bursei de Valori Bucuresti. Pentru noi, acest transfer marcheaza o renastere a companiei Bittnet ca si companie publica – avem noi obiective pe care ne propunem sa le indeplinim, iar planurile noastre au devenit mai mari si mai indraznete, relevante pentru o companie listata pe piata principala. Ne propunem venituri de 100 de milioane de euro in urmatorii cinci ani, chiar si mai devreme daca reusim sa identificam companii locale inovatoare care doresc sa se alature grupului nostru. Ramanem dedicati sa utilizam activ mecanismele de finantare oferite de pietele de capital pentru a construi, impreuna cu investitorii pe BVB, un jucator IT de referinta pe piata tehnologica a Europei Centrale si de Est”, a afirmat Mihai Logofatu, CEO si cofondator Bittnet Group.
Bittnet este prima societate de IT care s-a listat la BVB, pe piata AeRO, in data de 15 aprilie 2015. La finalul primei sedinte de tranzactionare, Bittnet avea o capitalizare de 7,9 milioane lei (1,8 milioane euro), iar la finalul sedintei bursiere de joi, 28 mai 2020, capitalizarea bursiera a fost de 181,3 milioane lei (37,4 milioane euro). In cei 5 ani pe AeRO, Bittnet a derulat mai multe runde de finantare, prin majorari de capital si emisiuni de obligatiuni, in valoare cumulata de circa 57 milioane de lei. In prezent, pe SMT-ul BVB sunt listate patru emisiuni de obligatiuni Bittnet in valoare cumulata de aproape 29 milioane lei.
„Momentul promovarii pe Piata Reglementata este asemenea majoratului, pentru ca Bittnet a trecut de multe ori testul pietei si a atras sume importante de bani de la investitori. Acum, Bittnet este intr-o noua liga, in care accesul la finantare este si mai facil, avand in vedere ca poate atrage bani si de la investitorii institutionali precum fondurile de pensii sau fondurile mutuale. Pe bursa exista capital privat substantial, doar fondurile private de pensii au active de aproximativ 14 miliarde euro, fondurile de investitii locale alte 5,2 miliarde euro. De asemenea, o parte din depozitele populatiei (aproximativ 50 miliarde euro) si din activele investitorilor institutionali internationali pe piete emergente si de frontiera (>700 miliarde euro) pot fi atrase prin piata de capital, prin crearea de oportunitati atractive de investitii. Cele 5,2 miliarde euro, cat cumuleaza finantarile prin actiuni si obligatiuni din ultimii 7 ani de la BVB, si interesul in crestere pentru bursa din mediul privat, demonstreaza ca piata de capital este un canal functional si eficient de finantare a companiilor romanesti dar si a statului”, a spus Radu Hanga, Presedintele Consiliului de Administratie al BVB.
„In 2015, piata de capital locala era formata aproape exclusiv din companii cu monopoluri stabile, care platesc dividende solide. Suntem bucurosi ca in ultimii 5 ani, am putut arata ca Bursa de Valori Bucuresti poate functiona si pentru companii antreprenoriale dinamice si cu potential mare de dezvoltare. Datorita increderii investitorilor nostri am reusit sa crestem cifra de afaceri la o rata compusa (CAGR) de 65% in ultimii cinci ani, depasind promisiunea facuta la listare. Odata cu inceperea acestui nou capitol pe Piata Principala a BVB, suntem entuziasmati sa prezentam si altor investitori oportunitatea de a-si diversifica portofoliul, investind intr-o companie de IT foarte lichida si dinamica”, a declarat Cristian Logofatu, cofondator Bittnet.
Sedinta din 28 mai a fost ultima in care actiunile Bittnet au mai putut fi tranzactionate pe piata AeRO, pentru ca in zilele de 29 mai si 2 iunie sa fie realizata decontarea ultimelor tranzactii cu actiunile societatii pe Sistemul Multilateral de Tranzactionare.
Prospectul pentru Admiterea la Tranzactionare a actiunilor Bittnet pe Piata Reglementata a fost aprobat in data de 20 mai de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), iar pe 25 mai, Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti a aprobat listarea actiunilor BNET pe Piata Reglementata.
Cu un rulaj de 46,1 milioane lei in 2019, actiunile Bittnet au fost cele mai lichide actiuni de pe piata AeRO si, totodata, s-au plasat pe locul 17 in topul celor mai tranzactionate actiuni pe ambele piete ale BVB, unde sunt listate aproape 400 de companii. La finalul anului trecut, Bittnet avea peste 1.400 de actionari si 700 de obligatari.
Societatea Bittnet a fost infiintata in 2007 in Bucuresti, de catre fratii Mihai si Cristian Logofatu, oferind training IT si solutii IT in Romania si in strainatate. In prezent, Bittnet este un grup de companii din domeniul IT din care fac parte urmatoarele branduri: Bittnet Training, Dendrio, ELIAN Solutions si Equatorial Gaming.
Bittnet Training este liderul pietei de instruire IT din Romania, cu peste 15 ani de experienta si cea mai mare echipa de traineri din Romania. Equatorial, companie de tip game-based learning este specializata in furnizarea programelor de formare si consultanta transformatoare la nivel individual, de echipa si organizational in Romania si in strainatate. Dendrio este singurul integrator de tip „multi-cloud” din Romania, consolidand pozitia sa de companie certificata de catre cei mai importanti furnizori IT din lume, concentrandu-se pe securitate cloud si cybersecurity. Elian Solutions este specializata in furnizarea de servicii de implementare pentru solutii ERP (Enterprise Resource Planning), Microsoft Dynamics NAV.
Afacerile consolidate ale companiilor din grupul Bittnet au crescut cu mai mult de 100% in 2019, atingand valoarea de 99,8 milioane lei. Profitul operational a crescut cu 60% fata de 2018, pana la 2,1 milioane lei, iar cashflow-ul operational a depasit valoarea de 8 milioane lei.