BNR: Rezervele internaţionale – martie 2019

Banca Naţională a României Sigla-BNR

La 31 martie 2019, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 32.030 milioane euro, față de 32.491 milioane euro la 28 februarie 2019.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 997 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
  • Ieşiri de 1.458 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice şi a altor obligaţii externe denominate în valută (436 milioane euro) şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.835 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2019 au fost de 35.865 milioane euro, faţă de 36.364 milioane euro la 28 februarie 2019.

Plăţile scadente în luna aprilie 2019 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 1.208 milioane euro.

Comenteaza

Site-ul Advertising4U.ro foloseste cookies. Prin continuarea navigarii pe platforma noastra confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Ok