Pe 8 iunie, într-un eveniment din seria „Neînvinșii”, moderat de protagoniștii podcastului „Vorbitorincii” – jurnalistul Cătălin Striblea și scriitorul Radu Paraschivescu – , a fost anunțat parteneriatul dintre BRD Groupe Société Générale și echipa de handbal masculin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj. Momentul a fost marcat printr-o conferință de presă și un dialog cu Carmen Amariei, antrenoarea echipei (și singura femeie-antrenor a unei echipe masculine din Liga Națională din istoria handbalului românesc,), Liviu Hossu (președintele secției de handbal a clubului „U” Cluj) și Flavia Popa, Secretar General al BRD.

Echipa universitară de handbal masculin din Cluj-Napoca are o tradiție îndelungată în handbalul masculin românesc, fiind înființată încă din 1935, epocă în care acest sport se juca în 11. „U” Cluj se mândrește cu multe generații de jucători care au fost o sursă continuă de inspirație și sprijin pentru echipa actuală. Universitatea Cluj de astăzi se concentrează în egală măsură pe educație și performanță, motivând tinerii să-și atingă potențialul maxim. Echipa a avut, în sezonul care tocmai s-a încheiat, cea mai mică medie de vârstă din Liga Zimbrilor – 23 de ani. Interul Călin Hossu, component al echipei, a fost cel mai bun marcator din Liga Zimbrilor în sezonul 2023-2024.

La evenimentul de sâmbătă, 8 iunie, fani ai clubului și iubitori ai handbalului din Cluj s-au reunit timp de câteva ore pentru a marca noul parteneriat cu BRD Groupe Société Générale și a discuta despre ambițiile de viitor. Conferința a făcut parte din seria de evenimente dedicate sportului – „Neînvinșii” – și i-a avut ca moderatori pe Cătălin Striblea și Radu Paraschivescu, realizatorii podcastului „Vorbitorincii”.

Principala protagonistă a evenimentului a fost Carmen Amariei, unul dintre cei mai buni interi din istoria handbalului românesc, multiplă campioană a României, Franței și Danemarcei și câștigătoare a titlului mondial de tineret cu naționala României, în 1995.

De asemenea, Carmen Amariei este dublă câștigătoare a Ligii Campionilor, în 2005 și 2007, cu formația daneză Slagelse.

Carmen a vorbit atât despre succesele din carieră, cât și despre momentele dificile, oamenii providențiali pe care i-a întâlnit, revelațiile pe care le-a avut atât în sport, cât și în viață.

„Trebuie să mărturisesc că nu am visat să fiu antrenoarea unei echipe de băieți, însă îmi plac foarte mult provocările, chiar dacă am fost primită cu circumspecție. Mă bucur extraordinar pentru că mi s-a oferit această șansă și cred că împreună cu partenerii noștri ne vom atinge obiectivele,” a spus Carmen Amariei, care a fost numită antrenoare a echipei de handbal masculin „U” Cluj la finele lui 2023.

La rândul său, Liviu Hossu, președintele secției de handbal masculin a clubului Universitatea Cluj, a declarat: „Am visat la acest moment și el înseamnă foarte mult pentru noi. Deschiderea pe care am avut-o din partea BRD este extraordinară, consider că partenerii noștri ne vor ajuta să ajungem la un nivel superior și avem foarte multe de învățat de ei.”

Pentru BRD, este cel de-al doilea parteneriat cu o echipă din ligile de seniori ale României,  după susținerea oferită echipei feminine CSM București.

„De mai bine de 10 ani, BRD este suporter al handbalului românesc.  Am trăit alături de sportivele și sportivii din handbal momente de bucurie, dar și unele din care am avut multe de învățat despre dedicare, perseverență, coeziune. Handbalul este un sport care ne-a învățat de-a lungul timpului că ceea ne face învingători nu este întotdeauna victoria, ci puterea de a o lua de la capăt a doua zi după o înfrângere, și încăpățânarea de a nu renunța când este greu. Investim în sport pentru că el ne învață cum să fim mai buni în viețile noastre, în profesiile noastre, în organizațiile noastre. Investim în sport pentru că este nevoie ca tinerii să aibă astfel de modele.

De aceea am ales să sprijinim un club universitar de tradiție, care își propune să construiască și să facă performanță în handbalul din România. Suntem, așadar, recunoscători să facem parte din marea familie <<U>> Cluj ”, a declarat Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale.

Proiectul jurnalistic „Neînvinșii”, inițiat de BRD, și-a început viața în 2018, mai întâi în online, apoi ca un volum bilingv, în română și engleză, care a adunat 15 povești ale unor mari sportivi români și străini. Aceștia vorbesc despre cum să nu te lași înfrânt, să o iei de la capăt, să te ridici și să devii mereu mai bun, indiferent de domeniul în care activezi.

În 2024, BRD își continuă misiunea de a scoate la lumină povești din sport, de data aceasta întâlnind live, pe scenă, sportivi de renume ai României. Primul eveniment al seriei de anul acesta a avut-o ca invitată, la începutul lunii martie, pe Cristina Neagu, desemnată de patru ori cea mai bună jucătoare de handbal din lume.

BRD pentru sport

BRD Groupe Société Générale susține sportul pentru că acesta oferă o călătorie pasionantă, cu momente frumoase, cu eroi care câştigă, îşi atrag fani sau se luptă cu dificultățile. Din 2014, BRD susține handbalul românesc, participând la unele dintre cele mai mari performanțe ale echipei naționale feminine a României (medalie de bronz la Campionatul Mondial în 2015 și locul patru în Campionatul European în 2018). Parteneriatul cu Federația Română de Handbal are în vedere atât susținerea reprezentativelor României, cât și pe cea a tinerei generații de jucători.

Din 2022, BRD este partener al proiectului GO SCHOLARSHIP, inițiat de echipa Sports HUB, proiect pornit din dorința de a le oferi tot ceea ce este mai bun tinerilor sportivi (14 – 18 ani), ca o completare a pregătirii sportive și educaționale.

Cristina Neagu, fostul căpitan al naționalei României, desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii și jucătoare la CSM București, este ambasadoarea BRD Groupe Société Générale.