În centrele comerciale Bucureşti Mall-Vitan şi Plaza România aparținând Anchor Grup, aproximativ 99% din magazinele cărora autoritățile le-au permis să își reia activitatea începând cu data de 15 Iunie s-au deschis pentru clienți. Anchor Grup a depus eforturi importante pentru susținerea continuării activității partenerilor săi și a oferit în permanență soluţii echitabile în ceea ce priveşte condiţiile comerciale aplicabile în această perioadă.
“Dezvoltarea companiei Anchor Grup a avut la bază importanța și încrederea pe care le acordăm partenerilor noștri de afaceri, aceste considerente au întărit relaţia cu chiriașii noștri de-a lungul timpului. Colaborăm de peste două decenii cu unii dintre ei, am fost alături unii de ceilalți la bine și la greu, ne-am maturizat și am crescut împreună.
Decizia autorităților de a suspenda activitatea majorității magazinelor din centrele comerciale nu a făcut decât să ne apropie mai mult de partenerii noștri. Ei au beneficiat de întregul nostru sprijin şi de cooperarea noastră deplină. Fireşte, ne conformăm cu toate deciziile autorităților (de la cele de siguranță și sănătate până la cele de natură fiscală) dar, totodată, înțelegem perfect situația fără precedent în care ne aflăm și efectele ei, pe care le monitorizăm permanent.
Considerăm că doar oferind soluții echitabile privind condițiile comerciale dintre noi şi chiriaşi, atât pentru perioada în care aceștia din urmă nu și-au putut desfășura activitatea, cât și după redeschiderea magazinelor lor, vom putea să ne continuăm toți business-ul, împreună, într-un mod sustenabil”, a declarat Affan Yildirim, Director General, Membru în Consiliul de administrație al Anchor Grup și Membru al Consiliului de administrație MallDova.
În ambele centre comerciale, Bucureşti Mall-Vitan și Plaza România, Anchor Grup a investit peste 500.000 de euro în vederea implementării măsurilor de siguranță prevăzute de lege și a celor suplimentare de protecție. Siguranţa şi sănătatea clienţilor, angajaţilor şi partenerilor, alături de stabilitatea şi continuarea colaborărilor cu retailerii prezenți în centrele comerciale Plaza Romania și Bucureşti Mall-Vitan, sunt principalele priorități ale Anchor Grup, în această perioadă dificilă.
Despre Anchor Grup:
Unul dintre cei mai puternici jucători din sectorul de dezvoltare imobiliară, Anchor Grup și-a început activitatea în România acum 23 de ani. De atunci, a investit peste 400 de milioane de euro pe plan local. Portofoliul său include o componentă de retail, Anchor Grup a dezvoltat primul centru comercial modern din România, București Mall – Vitan, urmat de Plaza România, ceea ce a însemnat o altă premieră locală și anume deschiderea cinematografului Movieplex, primul în care românii au putut viziona filme 3D.
În afară de acestea, investițiile din ultimii ani ale Anchor Grup vizează sectorul rezidențial. Acestea au început cu InCity Residences, care include peste 500 de apartamente în patru blocuri. La ora actuală, ansamblul rezidenţial Pallady Towers, format din peste 200 de apartamente situate în două clădiri, este proiectul în dezvoltare al companiei din acest sector.
Portofoliul Anchor Grup include, de asemenea, clădiri de birouri: Anchor Plaza, care are un grad de ocupare de 100%, Plaza România Offices și, respectiv, Metropol Plaza, care se află încă în lucru. Compania este condusă de Affan Yildirim, Director General, Membru în Consiliul de Administrație al Anchor Grup și Membru al Consiliului de Administrație MallDova.