Bursa de Valori Bucuresti (BVB), institutie fundamentala a pietei de capital din Romania, a facilitat cu succes finantari de peste jumatate de miliard de euro doar in primele 8 luni ale acestui an. Valoarea totala a instrumentelor financiare pe segmentele de actiuni si venit fix listate la BVB a ajuns la aproximativ 533 milioane in echivalent euro, de la inceputul anului si pana la finalul lunii august. In total, 8 emitenti, printre care si statul roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, s-au finantat cu succes prin emisiuni de instrumente financiare listate pe bursa romaneasca in perioada ianuarie-august 2020.
„Este un semnal extrem de puternic, chiar si in aceasta perioada de pandemie, ca accesarea unor surse multiple de finantare, care sa includa si piata de capital, face parte dintr-un mix sanatos pentru orice activitate economica. Atat companiile private, cat si statul roman au apelat cu succes la Bursa de Valori Bucuresti pentru a atrage capitalul atat de vital pentru a misca economia. Universul investitional se extinde in mod accelerat pentru investitorii prezenti pe bursa romaneasca si a crescut cu peste jumatate de miliard de euro doar luand in considerare listarile de actiuni si obligatiuni din primele opt luni. Bursa este in continua expansiune si avem semnale incurajatoare din partea intermediarilor autorizati ca mai multi emitenti se pregatesc sa acceseze piata de capital,” a declarat Radu Hanga, Presedintele Bursei de Valori Bucuresti.
„Succesul bursei romanesti este reprezentat de acest mix dat de prezenta emitentilor mari, cu actionariat privat sau de stat, dar si al celor din segmentul IMM, cat si de apetitul investitorilor romani care acceseaza din ce in ce mai frecvent instrumentele disponibile pe piata de capital in cautarea unor plasamente superioare pentru economiile lor. Bursa trebuie sa fie o reprezentare a economiei, reprezentare in cadrul careia actiunile si obligatiunile reprezinta instrumentele financiare de baza. Ne dorim sa le oferim investitorilor, existenti sau potentiali, posibilitatea de a accesa piata de capital in functie de profilul lor de risc astfel incat sa-si poata pune in practica diferitele strategii de investitii,” a spus Adrian Tanase, CEO al Bursei de Valori Bucuresti.
Instrumente financiare (pe segmentele de actiuni si venit fix) listate la BVB in primele 8 luni din 2020
Segmentul de actiuni | |||||
Emitent | Valoare | Moneda | Nr. actiuni | Segment | Perioada listarii |
Norofert | 7.250.000 | RON | 712.500 | SMT | Februarie |
Segmentul de venit fix | |||||
Emitent | Valoare | Moneda | Dobanda | Segment | Perioada listarii |
Qualitance | 1.500.000 | EUR | 5% p.a. fixa, platibila semestrial | SMT | Martie |
Vivre Deco | 3.453.400 | EUR | 5,25% p.a. fixa, platibila trimestrial | SMT | Aprilie |
OMRO IFN | 2.000.000 | EUR | 7,5% p.a. fixa, platibila semestrial | SMT | Aprilie |
Artprint | 3.890.200 | RON | 9% p.a. fixa, platibila semestrial | SMT | Mai |
Raiffeisen Bank | 480.000.000 | RON | ROBOR3M + 3,5% p.a., platibila trimestrial | Piata Reglementata | Mai |
Norofert | 11.500.000 | RON | 8,5% p.a. fixa, platibila semestrial | SMT | Iunie |
Agroland | 8.080.300 | RON | 9% p.a. fixa, platibila semestrial | SMT | Iunie |
Ministerul Finantelor Publice | 562.376.800 | RON | 4% p.a. fixa, platibila anual | Piata Reglementata | August |
Ministerul Finantelor Publice | 662.487.200 | RON | 4,5% p.a. fixa, platibila anual | Piata Reglementata | August |
Ministerul Finantelor Publice | 168.382.900 | EUR | 2% p.a., fixa, platibila anual | Piata Reglementata | August |
Bursa de Valori Bucuresti ofera alternative de finantare atat companiilor mature, care pot atrage capital pe Piata Principala, precum si start-up-urilor sau IMM-urilor pentru care a fost creat Sistemul Multilateral de Tranzactionare (SMT). Pe ambele piete pot fi emise atat actiuni, cat si obligatiuni.
La nivelul primelor 8 luni ale acestui an, valoarea totala a tranzactiilor cu actiuni inregistrata pe Piata Reglementata la vedere a BVB a fost de 6,9 miliarde lei, echivalentul a 1,44 miliarde de euro. In ceea ce priveste lichiditatea zilnica, reflectatata prin prisma valorii medii zilnice de tranzactionare, acest indicator a ajuns la 8,7 milioane de euro in perioada ianuarie-august din 2020, nivel similar celui realizat in aceeasi perioada a anului trecut.