Înrădăcinată în principii vechi de secole, homeopatia este o abordare alternativă de vindecare la medicina tradițională modernă și utilizează substanțe naturale pentru a stimula mecanismele de vindecare ale organismului. Medicina homeopatică este o formă de medicină complementară și alternativă folosită pentru a trata o mare varietate de afecțiuni.
Homeopatia este o abordare holistica a medicinei dezvoltată în urmă cu mai bine de 200 de ani de medicul german, Dr. Samuel Hahnemann și se bazează pe principii vechi înrădăcinate în practicile tradiționale de vindecare și credințele străvechi despre modul în care corpul și natura interacționează.
Remediile homeopate stimulează forța vitală sau energia de vindecare, determinând corpul să se vindece singur. Acest concept poate fi considerat ca un impuls pentru a declanșa răspunsurile naturale de vindecare ale corpului.
În medicina homeopatică abordarea urmărește să trateze pacientul folosind remedii foarte diluate făcute din plante și alte elemente naturale. Tratamentul homeopatic este personalizat pentru fiecare pacient, iar principiile de bază sunt legea asemănărilor, remediul unic și doza minimă.
Principala teorie a homeopatiei este legea similitudinii. Conceptul este că o substanță care provoacă anumite simptome la o persoană sănătoasă poate trata aceleași simptome la o persoană bolnavă. Mai exact, dacă ceva provoacă simptome la o persoană sănătoasă, poate vindeca aceleași simptome la o persoană cu o afecțiune sau cu o boală. O cantitate mică de substanță care provoacă boli stimulează corpul să se vindece singur.
Dr. Olivia Breaban Lugojan Ghenciu, Specialist în Neuroendocrinologie, Homeopatie și Herbologie explică pe larg ce este homeopatia, care sunt principiile care stau la baza acesteia, care este rolul medicului homeopat când vine vorba despre vindecare, ce afecțiuni tratează homeopatia și cum se utilizează medicina homeopată.
„Viața noastră este un cumul de experiențe bune sau rele, și indiferent de stilul de viață pe care îl avem și suplimentele pe care le luăm, dacă în interior suntem încarcați negativ, răzvrătiți, pesimiști, corpul resimte asta 100% și așa apar bolile. Homeopatia lucrează doar pe cauză, iar pacienții trebuie să înțeleagă că bolile se transmit genetic și tot ceea ce ni se întâmplă are legătură cu arborele genealogic. Trebuie să ne ascultam corpul, emoțiile, inima și în funcție de asta să luăm deciziile corecte și asumate. Boala este o expresie a stării interne. Dacă noi nu vrem să ne facem bine, dacă noi nu vrem să ne vindecăm, remediul nu că nu va funcționa, dar nu se va duce în profunzime pentru că noi nu îi permitem, decizia noastră este de a-l bloca, iar asta este valabil întotdeauna. Remediile nu își fac efectul doar când noi credem în ele. Toți suntem diferiți și un remediu care funcționează la cineva este posibil ca la altcineva să nu funcționeze din foarte multe motive. În cazul bolilor acute dacă pacientul este pe remediul corect, primul pas este repetarea ultimului remediu administrat. Dacă simptomele sunt comune, asta nu înseamnă că toate simptomele sunt comune, fiecare este unic, totul este diferit. În homeopatie vorbim de momentul potrivit, patologia potrivită, simptomatologie, etc. Boala și procesul de vindecare este influențat din interior către exterior. În homeopatie este foarte important medicul care tratează, terapeutul să știe exact nivelul de sănătate, trecutul patologic și să știe exact unde vrea să acționeze, pentru că cu cât va acționa mai în interior, cu atât se va ridica nivelul de sănătate. Iar misiunea mea ca medic și homeopat include nu numai vindecarea fizică, ci și crearea unui spațiu sigur pentru părinți și copii, unde intuiția este respectată, iar iubirea este ghidul principal.”
Ce afecțiuni tratează homeopatia?
Homeopatia este adesea folosită pentru a aborda o gamă largă de afecțiuni de sănătate, atât acute, cât și cronice. Unele afecțiuni comune care pot fi tratate prin tratament homeopat includ: boli respiratorii (astmul și alergii); afecțiuni dermatologice (eczema și acneea); probleme digestiv (sindromul de colon iritabil și gastrita); tulburări hormonale ( sindromul premenstrual și menopauza); afecțiuni psihologice (anxietatea și depresia).
Cum se utilizează medicina homeopatică?
Remediile homeopate implică diferite substanțe derivate din plante și minerale. Aceste substanțe sunt diluate și potențate printr-o serie de etape de diluare. Medicamentele homeopatice constau în mod obișnuit în granule de zahăr care conțin remedii diluate. Printre ingredientele comune utilizate în homeopatie se numără: ceapa; muşeţel; arnica; hypericum (sunătoare) și aloe. Unele remedii pot lua și alte forme, cum ar fi tablete, unguente sau geluri.
Tratamentul prescris de medicul homeopat depinde întotdeauna de simptomele specifice. Un compus care provoacă acele simptome atunci când este administrat în doze mari, este administrat în doză mică pentru a vindeca simptome similare. Printre tratamente homeopatice utilizate pentru tratarea diferitelor tipuri de afecțiuni se numără: Allium cepa; Arsenicum album; Euphrasia officinalis; Natrum muriaticum; Sabadilla sau Wyethia helenioides. La fel cum există remedii homeopate de urgență: Arnica Montana, Aconitum napelus, Arsenicum Album, Apis Melifica, Antimonium Tartaricum, Belladonna atropa, Bryonia Alba, Chamomilla, Calcarea Carbonica ostrearum, Carcinosinum, Cina și Borax.
Medicul homeopat joacă un rol crucial în tratamentul pacienților. El ia în considerare nu numai simptomele fizice ale pacientului, ci și aspectele emoționale și mentale. Consultația inițială este lungă și detaliată, iar tratamentul este personalizat pentru fiecare pacient în parte.
„Prima întâlnire cu un medic homeopat presupune un examen fizic amănunțit și o mulțime de întrebări. În timpul primei vizite, homeopatul trebuie să vă cunoască mai bine. Deoarece homeopatia tratează întreaga persoană și nu doar simptomele individuale, specialiștii țin cont de trăsăturile de personalitate și orice comportament neobișnuit. Homeopatul va discuta, de asemenea, despre simptomele fizice și va pune probabil întrebări despre simptome aparent fără legătură. Acest lucru vă va ajuta să oferiți o imagine completă a sănătății pentru a ajuta la identificarea tratamentului adecvat. De asemenea, în funcție de afecțiune, medicii homeopați au nevoie mai mult timp pentru a discuta despre practicile unui stil de viață sănătos, care pot avea un beneficiu real asupra sănătății pacientului. Tratamentul homeopat va fi întotdeauna ales pe baza simptomelor individuale și a istoricului medical al pacientului, luând în considerare factori emoționali, mentali și fizici. Tratamentul poate dura o perioadă mai lungă de timp, în funcție de severitatea afecțiunii și de răspunsul individual al pacientului.”
Medicina homeopatică este concepută pentru a stimula mecanismele interne de vindecare și folosește principiul remediului unic. Mai exact, un singur remediu ar trebui să acopere toate simptomele fizice, emoționale și mentale ale unei boli. Tratamentele sunt individualizate și se administrează un singur medicament la un moment dat. Înainte de a încerca orice alt tratament, medicii homeopați urmăresc evoluția pentru a vedea dacă terapia funcționează. Dacă sunt prescrise două remedii homeopate în același timp, există posibilitatea ca un remediu să îl anuleze pe celalat. Cu toate acestea, uneori, un tratament homeopat va agrava inițial simptomele înainte de a arăta o îmbunătățire. La început este normală o ușoară agravare a stării, dar acesta este un semn că remediul homeopat determină organismul să se vindece singur.
Homeopatia se bazează pe principiul dozei minime, ceea ce înseamnă că la început se utilizează doar o cantitate mică de substanță, urmată în timp de creșteri minuscule. Remediile homeopate se dozează pe baza teoriei diluției: substanțele active sunt diluate în mod repetat în apă sau alcool și agitate energic pentru a crește puterea lor de acțiune și pentru a minimiza efectele secundare
Samuel Hahnemann, inventatorul homeopatiei, a avut propria sa explicație pentru acest principiu: „agitarea puternică face ca substanța să lase în urmă o esență „asemănătoare spiritului” care, deși „nu mai este perceptibilă simțurilor”, este totuși „reținută” de către apă, care îi permite să-și păstreze proprietățile curative.”
Remediile homeopate sunt în general sigure și fără efecte secundare semnificative, deoarece sunt foarte diluate și de obicei conțin ingrediente active minime sau deloc, în sensul tradițional.
Medicina homeopatică și medicina alopată (sau convențională) sunt în esență opuse, dar asta nu înseamnă că nu pot lucra împreună. Homeopații utilizează abordarea asemănătoare tratamentelor, iar medicii utilizează tratamente care produc un efect diferit de boală. O abordare relativ nouă a fost utilizarea unei combinații de terapii convenționale împreună cu practici alternative pentru a ajuta la controlul simptomelor. Aceasta este cunoscută sub numele de medicină integrativă.
Deși mulți oameni aleg să integreze tratamente homeopate în abordarea lor medicală generală, folosind tratamente homeopate că adjuvant sau alternativă la medicamentele convenționale, înainte însă de a utiliza remedii homeopate fără prescripție medicală pentru a trata orice afecțiune, este esențial să consultați un medic homeopat.
Despre Dr. Olivia Breaban Lugojan Ghenciu, Specialist în Neuroendocrinologie, Homeopatie și Herbologie
Dr. Olivia Breaban Lugojan Ghenciu este medic, mamă, vindecător și terapeut, precum și homeopat de a doua generație. Cu o educație diversă și o carieră internațională, ea aduce un set unic de cunoștințe și abilități în domeniul sănătății. Este specializată în sănătatea femeilor: restabilirea sănătății femeilor; restabilirea fertilității; medicina holistică pentru sarcină, mamă și copil.
Absolvent al programelor de homeopatie din Londra, New York, Canada și Grecia; Absolvent de la Harvard cu specializarea Imunologie și Boli Autoimune, Genetică și Cancer, Predare Superioară, Biochimie, Imunitate și Vaccinare, precum și o specializare postuniversitară în Neuroștiințe. În prezent este studentă la programul de neuroștiință. Absolvent al Medicinei Integrative ROOT Cause.
Dr. Olivia Breaban Lugojan Ghenciu este specializată în Neuroendocrinologie și Homeopatie Holistică, precum și în Homeopatie Clasică unistă și are experiență în herbologie, naturopatie și fitoterapie, cu accent pe pediatrie și medicina integrativă a femeilor. A absolvit programul de nutriție științifică și dezvoltare a copilului la Stanford și programul de management al sănătății la Yale. A studiat programul de Medicina Funcțională & Integrativa – Dr. Aviva Romm, SUA și programul Neurochange Solutions & INNER science, de Dr. Joe Dispenza.
Mai multe detalii pe: thehomeopathicjourney.com/ro