Ceapa de Aldo Nicolaj, producţie a  Teatrului „Stela Popescu” în regia lui Dan Tudor revine din 5 martie pe scena Sălii Mici a Palatului Naţional al Copiilor, de la ora 19,00.

Cei trei creatori ai spectacolului – regizorul Dan Tudor, scenografa Corina Grămoşteanu şi muzicianul Vlaicu Golcea – propun publicului o comedie cu note grave, avându-i în distribuţie pe Adrian Păduraru (Piero della Pineda), Alexandra Velniciuc (Giulia), Sorin Aurel Sandu (Oreste), Silvia Stanciu (Bianca), Cătălin Frăsinescu (Mimo Rassi), Ana Maria Ivan (Lucia), Andreea Şovan (Liza), Cristian Neacșu (Nando).

În Ceapa se spune povestea lui Piero, un prosper impresar, care se hotărăște, cu o luciditate rece, să pună capăt vieții sale aparent fericite chiar în momentul ei de apogeu. El se „dezbracă” în fața publicului de rolurile pe care le joacă în propria-i viață, exact așa cum s-ar desface foile unei… cepe. Într-un parcurs teatral presărat cu mult umor, autoironie, dar și cu reflecție amară, soția, amanta, prietenul cel mai bun, secretara, ba chiar și cei doi copii își redefinesc raporturile cu Piero, spre surprinderea acestuia.

Spectacolul plăsmuit de regizorul Dan Tudor conține imagini surprinzătoare care îl obsedează și îl urmăresc pe eroul principal, o muzică originală creată pe parcursul repetițiilor de compozitorul Vlaicu Golcea, momente de mișcare expresive atent coregrafiate, precum și un decor funcțional realist, cu multiple posibilități de transformare, semnat de scenograful Corina Gramoșteanu.

Teatrul Stela Popescu este astăzi un spațiu deschis tuturor posibilităților de expresie teatrală. Producțiile noastre aduc pe scenă atât artiști consacrați, cât și creatori tineri, la început de carieră, iar textele alese pentru a fi puse în scenă – aparţinând dramaturgiei clasice, moderne şi contemporane – îi provoacă atât pe iubitorii de teatru, cât și pe împătimiții spectacolelor de dans și muzicale să fie martorii unor reprezentaţii cu suflu nou şi spectaculoase. www.teatrulstelapopescu.ro

Biletele se pot cumpăra exclusiv online, de pe platforma www.mystage.ro