HISTORY Channel continuă să sprijine studiul istoriei în sistemul educațional din România cu o nouă campanie de donație de cărți destinată elevilor și profesorilor din 25 de licee din 13 județe românești. Campania este o continuare a primei ediții din 2019, când 25 de unități școlare au beneficiat de cărți de istorie. Donația din acest an va debuta pe data de 25 octombrie și coincide cu aniversarea centenarului nașterii Regelui Mihai I.

PARTENERI DE ÎNCREDERE

Pentru a doua ediție a campaniei, HISTORY Channel continuă colaborarea cu partenerii săi de încredere: Libris.ro – cea mai mare librărie online din România – care a susținut campania cu selecția și distribuția unora dintre cele mai interesante titluri care să stârnească interesul pentru cunoașterea istoriei, și Salvați Copiii România – membră a Salvați Copiii International, cea mai mare organizație independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor – care a sprijinit acțiunea cu localizarea unităților școlare care au cea mai mare nevoie de cărți, ținând cont și de multe cereri care au venit din partea elevilor și profesorilor în urma derulării primei campanii.

Liceele care vor beneficia de cărți sunt din județele Alba, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Olt și Teleorman. Aproximativ 16.000 de elevi și profesorii lor vor beneficia de acces la câteva dintre cele mai noi titluri de istorie românească și europeană.

„Regele Mihai: Drumul către casă”

Campania din acest an marchează aniversarea centenarului nașterii Regelui Mihai I și premiera documentarului „Regele Mihai: Drumul către casă” [trailer] care are loc duminică, 24 octombrie, ora 21:00, pe HISTORY Channel. Pe parcursul unei ore, filmul va prezenta povestea nespusă a curajosului Rege Mihai al României care, la doar 23 de ani, își risca viața sfidându-l pe Hitler în al Doilea Război Mondial, pentru a fi ulterior exilat din patria sa de comuniștii impuși de Kremlin. Documentarul este transmis în reluare luni, 25 octombrie, ora 21:00.

Pornind de la un interviu inedit cu Regele, înregistrat în 2003 și mărturii din partea celor care i-au fost alături în timpul exilului, precum și din partea membrilor familiei Regelui, filmul documentar spune o poveste despre greutățile insuportabile și reîntoarcerea în patria sa.

Documentarul prezintă interviuri cu familia Regelui, consilieri și prieteni apropiați Regelui Mihai, dar și un interviu nedifuzat până acum cu soțul reginei Elisabeta a II-a, Prințul Philip, acordat în 2016 la Buckingham Palace cu doar câteva luni înainte de retragerea sa din viața publică.

„În cadrul primei donații de cărți către liceele românești am inclus un citat din istoricul român Nicolae Iorga: «Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.» De această dată îi oferim un omagiu Regelui Mihai, ale cărui acțiuni au avut un impact nu doar asupra istoriei României dar și a Europei, acțiuni care ar trebui păstrate în memorie și celebrate. În faimosul său discurs din Parlamentul României de acum 10 ani, Regele spunea că nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru. Sperăm că tinerii din România privesc cu îndrăzneală spre viitor în timp ce țin vie amintirea căii croite de către bravii lor predecesori, ca Regele Mihai”, a declarat Izabela Wiley, SVP, general manager pentru A+E Networks în Europa Centrală și de Est.

„Facilitarea accesului la o educație de calitate este una din marile priorități ale Organizației Salvați Copiii. În condițiile în care resursele alocate educației de autoritățile publice sunt total insuficiente, este esențial ca, alături de partenerii noștri, să venim în sprijinul școlilor și al elevilor, ajutându-i să aibă acces la resursele necesare pentru o educație de calitate și contribuind astfel la formarea unei generații care își cunoaște trecutul și este pregătită să-și construiască viitorul”, a transmis Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România.

„Misiunea Libris este aceea de a susține educația în toate formele sale, iar orice oportunitate de a lua parte în cadrul acțiunilor menite să dezvolte oameni «mari» este o adevărată bucurie pentru noi. În cei 30 de ani în care ne-am dedicat în totalitate cărților am învățat că istoria este un pilon în dezvoltarea noastră, iar acest parteneriat vine ca o completare perfectă a ceea ce considerăm parte a responsabilității colective de a menține vii acțiunile celor care au clădit lumea în care trăim și de care ne bucurăm zilnic. Astfel, mulțumim HISTORY Channel pentru șansa oferită de a fi încă o dată parteneri! Împreună aducem cărțile în școli și în bibliotecile celor care vor face istorie pentru mica lor lume”, a spus Laura Țeposu, fondator și director dezvoltare Libris.

FEMEI CARE AU SCRIS ISTORIE 

Donațiile vor fi făcute spre bibliotecile unităților școlare și se axează în mare parte pe volume auxiliare studiului istoriei secolului XX, dar și istoria contemporană a românilor. Profilul cărților este de istorie românească și europeană, concentrându-se pe influența istorică a Regelui Mihai și a Familiei Regale din România în istoria recentă a țării.

Fiecare liceu va primi un set de volume reprezentative de opere istorice semnate de istorici de renume din România și străinătate. Pentru a susține diversitatea vocilor în cercetarea istorică, 9 din cele 26 lucrări istorice sunt scrise de femei iar alte 4 abordează rolul femeilor în istoria României. Printre autoare menționăm Ruxandra Cesereanu, Diana Mandache, Tatiana Niculescu și Mihaela Simina.

  • HISTORY Channel® a fost lansat în 1995 și ajunge la peste 300 de milioane de locuințe din întreaga lume, în peste 150 de teritorii, fiind tradus în 37 de limbi. HISTORY Channel® reprezintă principalul canal din portofoliul A+E Networks. HISTORY Channel® provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”, oferind spectatorilor o perspectivă alternativă. Gama variată de emisuni difuzate dezvăluie modul în care poveștile umane sunt modelate de fapte fascinante și adesea surprinzătoare.
  • Fondată în anul 2009, Libris este o afacere 100% românească și cea mai mare librărie online din România. În 12 ani de la înființare, librăria online Libris.ro a expediat 14 milioane de cărți către 2 milioane de români din întreaga lume. Peste 250.000 de titluri de carte stau la dispoziția cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzica, filme și cadouri.

Din decembrie 2014, Libris.ro s-a alăturat Organizației Salvați Copiii în proiectul de reducere a mortalității infantile din România. Astfel, prin intermediul cititorilor care au donat pe site-ul Libris.ro, s-au strâns peste 532.343 euro, sumă folosită pentru dotarea cu echipamente a 15 unități medicale din România, precum și pentru dotarea bibliotecilor școlare din România, prin proiectul CarteTeca.

Din martie 2018, Libris.ro a demarat campania #RespectYourself – Oferă-ți timp pentru lectură, proiect prin care își propune să prezinte lectura din perspectiva unei activități care înseamnă respect față de sine, preocupare pentru autocunoaștere și dezvoltare. 

Salvați Copiii România este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care promovează din 1990 drepturile copilului în România, in acord cu Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Este membră a Salvați Copiii International, cea mai mare organizație independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor, ce cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări.