Christina Meinl, Head of Innovations Julius Meinl Coffee Group, este noul președinte al Asociației Cafelei de Specialitate (SCA). Aceasta și-a început activitatea în cadrul Asociației la 1 ianuarie 2020 alături de alți șase membri noi ȋn consiliul de administrație.
Christina Meinl este moştenitoarea grupului austriac Julius Meinl, ajuns la a cincea generaţie, iar de şapte ani este liderul departamentului de inovaţie. Sub conducerea sa, brand-ul a lansat inovații precum conceptul de cafea de ultimă generație 1862 Premium, Cold Brew, dar și cafeaua artizanală, Julius Meinl The Originals.
Ca Președinte al SCA, aceasta își propune să extindă rețeaua globală care sprijină comunitățile locale și să crească diversitatea în cadrul organizației. Christina Meinl va fi cel de-al treilea președinte al SCA, după ce în anul 2019 a deținut funcția de Vicepreședinte.
„Sunt încântată să fiu numită președinte al SCA. Aștept cu nerăbdare să ducem mai departe obiectivele SCA în 2020 și să continuăm munca deosebită și progresele realizate de președinții precedenți. În special, urmăresc să îmbrățișez diversitatea sub toate formele pe parcursul mandatului meu, deoarece cred că orice organizație cu cât este mai diversă, cu atât deține mai multe abilități.”, a spus Christina Meinl, Head of Innovations al Julius Meinl, președinte al Asociației Cafelei de Specialitate .
SCA este o organizație globală care are ca scop să dezvolte și să facă cunoscută cafeaua de specialitate la nivel mondial. De asemenea, SCA sprijină activitățile care oferă cafelei de specialitate substanţă, precum şi echitate și durabilitate întregului lanț de valori. Organizația a fost formată în 2017 în urma fuziunii Asociațiilor de cafea de specialitate din America și Europa (SCAA și SCAE), iar acum este formată din 14.000 de membri.
Despre Julius Meinl
Julius Meinl este o afacere de familie, austriacă, de succes internațional și este ambasadorul îndrăgitei Culturi a Cafenelei Vieneze de mai bine de 150 de ani. Succesul global al Julius Meinl se bazează pe valorile tradiționale: cinci generații de experiență în cafea, produse premium și servicii excelente oferite clienților. Julius Meinl inspiră și astăzi oameni din întreaga lume, la fel cum făcea cu poeții de altădată în cafenelele vieneze. Restaurante și clienți din sectorul HoReCa din 70 de țări se bazează pe cafeaua și ceaiul Julius Meinl. Compania se clasează deja în top 3 mărci de cafea premium în peste 40 de țări, fiind lider de piață în hoteluri, restaurante și cafenele din Austria, CEE, țările din bazinul Mării Adriatice și Rusia.
Julius Meinl în cifre
- 950 de angajați la nivel mondial;
- Înființată în 1862
- Prezență pe piață în peste 70 de țări la nivel mondial, dintre care se află în top 3 mărci de cafea premium în peste 40 dintre acestea;
- Lider de piață în Austria, Rusia, țările adriatice, CEE, Romania și Dubai
- Aproximativ 50.000 de clienți la nivel mondial;
- Locații de producție în Viena (Austria) și Vicenza (Italia);
Cifra de afaceri anuală în 2018: 178,14 milioane de euro