Compania cu acţionariat american Bucharest Properties REIT a desemnat compania de consultanţă imobiliară Colliers pentru asigurarea serviciilor complete de închiriere corporate pentru Vitan Estates, primul ansamblu rezidențial dedicat exclusiv închirierii din București, bazat pe un concept american.

Situat în imediata apropiere a staţiei de metrou Mihai Bravu, complexul rezidenţial Vitan Estates cuprinde trei blocuri, cu un regim de înălţime de P+5-P+11 etaje și o suprafață totală de peste 20.000 de metri pătrați construiți, investiţia totală în acest proiect depășind 20 de milioane de euro. Complexul are disponibile 375 locuințe – lofturi, studiouri, două și trei camere, toate utilate și mobilate (la cerere, nemobilate).

După modelul american, în complex există și spălătorie și uscătorie, sală de fitness, un bistro, un magazin de proximitate, serviciu de concierge și locuri de parcare. Contractele de închiriere sunt semnate pe o perioadă de cel puțin un an, cu posibilitatea prelungirii, zona oferind acces rapid către magazine, centre comerciale, supermarketuri, parcuri, restaurante și alte locuri de interes din București.

Cele două blocuri finalizate din cadrul complexului rezidențial Vitan Estates sunt închiriate aproape în totalitate, ajungând la un grad de ocupare de 98,7%, iar cea de-a treia clădire, aflată în faza de construcție, este 100% pre-leased. Costurile de întreținere sunt direct proporționale cu consumul fiecărei locuințe, toate apartamentele având contoare individuale pentru apă, gaz și energie electrică, centrală proprie sau de bloc eficientă, de ultimă generație, dar și aer condiționat. Apartamentele sunt luminoase datorită ferestrelor largi, au balcon și, mai mult decât atât, au un design modern, fiind gândite pentru persoane tinere și cupluri, studenți sau tineri profesioniști, și se pot adapta ușor pentru munca la domiciliu.

„Cererea pentru închiriere este în continuă creștere, iar expertiza și profesionalismul echipei Colliers contribuie la dezvoltarea în România a segmentului rezidențial destinat închirierii”, afirma Kim Vrânceanu, co-fondator Bucharest Properties REIT. „Mai mult decât atât, Colliers s-a dovedit a fi partenerul ideal în atingerea celui mai important obiectiv al nostru, acela de a oferi servicii și experiențe de înaltă calitate tuturor celor care aleg să locuiască cu noi, deoarece la Vitan Estates, chiriașii noștri sunt prioritatea noastră principală”, adaugă Violeta Niculae, directorul de operațiuni al complexului Vitan Estates.

Pe măsură ce ecartul dintre rată și chirie se reduce, pe fondul creșterii prețurilor pe piață și a înăspririi condițiilor de creditare, consultanții Colliers observă o cerere din ce în ce mai mare pentru chirii. Această cerere a fost satisfăcută până în prezent de mici investitori care achiziționau pachete de apartamente și le scoteau pe piața de închiriere, dar acum începe să atragă și atenția jucătorilor mari.

„Deja nu mai vorbim la viitor despre dezvoltarea segmentului rezidențial destinat închirierii și trendul continuă. Ne bucurăm extrem de mult că Bucharest Properties REIT a ales Colliers pentru servicii complete de închiriere pentru faza 3 a proiectului rezidențial Vitan Estates, consolidând parteneriatul pe termen lung pentru dezvoltarea și a acestui segment al pieței rezidențiale. Colliers își întărește astfel și mai mult poziția pe piața rezidențială, prin serviciile de consultanță, tranzacționare, închiriere, project management și administrare pentru investitori, dezvoltatori și operatorii din piață”, subliniază Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

De altfel, consultanții Colliers poartă în prezent discuții cu mai mulți dezvoltatori și investitori privind construcția de ansambluri destinate exclusiv închirierii în câteva zone din București și au intermediat recent o tranzacție de teren pentru un astfel de proiect. O altă realitate de business este că, pentru prima dată din 2015 încoace, nivelul salariilor din România a crescut cu o rată atât sub cea a inflației, cât și sub cea a creșterii prețurilor rezidentiale. Evoluția de până în 2020 a făcut ca Bucureștiul să fie una din capitalele cu cele mai accesibile locuințe din UE, alături de Sofia, raportat la nivelul salariului mediu. Nivelul mai ridicat al prețurilor locuințelor determină potențialii cumpărători fie să amâne decizia de achiziție a unei locuințe, fie să nu își mai permită o astfel de achiziție.

Dacă la începutul anului 2021 era nevoie de cca 7,5 ani de salariu mediu pentru a cumpăra apartamentul mediu, acum vorbim de o perioada de cel puțin 8 ani. Prin urmare, consultanții Colliers se așteaptă ca în următorii doi ani, o perioadă caracterizată de o inflație ridicată și de o creștere a dobânzilor față de minimele istorice din 2020, această evoluție să continue și să avem locuințe mai puțin accesibile din punct de vedere al prețului. Creșterea dobânzilor față de minimele înregistrate în ultimii ani a făcut ca raportul dintre rată și chirie să se inverseze. Astfel, în prezent, în majoritatea zonelor centrale din orașele mari din România, chiria pentru un apartament a devenit mai mică decât rata lunară pentru același apartament, ceea ce va duce la creșterea cererii pentru închirierea de locuințe în următoarea perioadă.

Despre Colliers

Colliers (NASDAQ, TSX: CIGI este unul dintre liderii globali în servicii de consultanță imobiliară și de management al investițiilor. Cu operațiuni în 63 de țări, cei 17.000 de specialiști lucrează împreună pentru a oferi consultanță de specialitate pentru clienți. Timp de peste 27 de ani, echipa noastră experimentată de management a oferit acționarilor profituri investiționale anuale de 20%. Cu venituri anuale de 4,5 miliarde de dolari și active gestionate de 81 de miliarde de dolari, Colliers maximizează potențialul proprietăților și activelor imobiliare și accelerează succesul clienților, investitorilor și al angajaților. Pentru mai multe detalii despre Colliers accesați corporate.colliers.com, Twitter @Colliers sau LinkedIn.

Despre Vitan Estates

Vitan Estates este un proiect aparținând companiei Bucharest Properties REIT, un fond mutual de investiții imobiliare, deschis în România de către investitori americani. Compania este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de apartamente dedicate exclusiv închirierii. Pentru mai multe detalii: Violeta Niculae, Director Operațiuni Vitan Estates: 0726072926, violeta.niculae@vitanestates.ro