Comunicat al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială

CNSM - Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială

În data de 10 octombrie 2019 a avut loc o întâlnire a Consiliului general al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM). În cadrul ședinței au fost dezbătute aspecte care vizează politica macroprudențială și riscul sistemic.

Consiliul a fost informat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la funcționarea tehnică a mecanismelor de evidență a deținerilor de instrumente tranzacționate pe piața de capital și a discutat variante de îmbunătățire a acestora.

Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială a fost înființat în baza Legii nr.12/2017 privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național, asigurându-se astfel implementarea Recomandării Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) nr. 3/2011 privind mandatul macroprudențial al autorităților naționale. Din cadrul CNSM fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului. Misiunea CNSM este de a asigura coordonarea în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.

Comenteaza