Corul de camera Preludiu şi Orchestra Română de Tineret dirijate de Andrei Stănculescu vor evolua pe 8 decembrie, ora 19, la Ateneul Român, într-un prim eveniment pe care îl susţin în această formulă, sub conducerea muzicală a tânărului dirijor. Soliștii concertului vor fi : Diana Alexe – soprană, Ștefania Chițulescu – mezzosoprană, Andreea Iftimescu – contralto, Andrei Lazăr – tenor, Jinxin Chen – bariton.
Managerul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, Marin Cazacu declara : “Tânărul dirijor Andrei Stănculescu, actualul dirijor al Corului de camera Preludiu, apare pentru prima oară la Ateneul Român într-un concert vocal-simfonic în care corul Preludiu va interpreta atât un program a cappella cuprinzând colinde celebre din repertoriul românesc şi universal, cât şi, alături de Orchestra Română de Tineret, Oratoriul de Crăciun de Camille Saint-Saens, prin care aniversăm centenarul celebrului muzician francez.”
În programul muzical pregătit de corul Preludiu pentru partea a cappella a concertului vor putea fi ascultate lucrări celebre de sezon precum Richard Oschanitzky – Două colinde laice, Gheorghe Cucu – Domnuleț și domn din cer, Alexandru Pașcanu – După datini colindăm, Valentin Teodorian – Legănelul lui Iisus, Paul Constantinescu – Minune prea mare, sau cunoscutele cântece de Crăciun internaţionale Le Roi des cieux, Noël Nouvelet, Cantique de Noël. În partea a doua, va fi prezentat Oratoriul de Crăciun op. 12 de Camille Saint-Saëns.
Dirijorul Andrei Stănculescu declara înaintea concertului ,,Acest concert reprezintă debutul meu pe scena Ateneului Român, o onoare și o responsabilitate imensă pentru orice muzician român și nu numai. Din fericire, am alături de mine două ansambluri extraordinare, pe care le cunosc și cu care am mai colaborat. Nici una dintre cele două nu are nevoie de prezentări, dar țin să spun că foarte rar în lume se întâmplă ca două formații de un asemenea nivel să se afle sub egida aceleași instituții, în cazul acesta Centrul Național de Artă Tinerimea Română”.
Organizator : Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”
Co-organizator : Filarmonica „George Enescu”
Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Liternet, Agenţia de carte, Q Magazine.
Pentru informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/