S-au pus în vânzare biletele pentru concertul Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica din luna februarie. Grație bunăvoinței Centrului Național de Arte „Tinerimea Română” vă putem invita, din nou, sâmbătă, 26 februarie, la ora 12, la o repetiție generală a Orchestrei Române de Tineret dirijată de astă dată de maestrul Cristian Măcelaru. În program: Concertul pentru vioară și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski, solistă Sarah Nemțanu.

Cristian Măcelaru și-a început cariera de dirijor alături de Orchestra din Philadelphia. În prezent, muzicianul român născut la Timișoara (1980) este dirijor al WDR Sinfonieorchester Köln și director artistic al Orchestrei Naționale a Franței.

De peste 15 ani Sarah Nemțanu este concertmaistru al Orchestrei Naționale a Franței. Sarah și sora ei, Deborah, au moștenit pasiunea și talentul de la tatăl lor, Vladimir Nemțanu, din 1979, prima vioară a Orchestrei Naționale Bordeaux.

Sarah Nemțanu s-a născut și a crescut în Franța, dar nu și-a uitat niciodată originile românești. În toamna anului trecut, a urcat pe scena Sălii Palatului și a condus orchestra în concertul care a deschis cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”.

Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica
Sâmbătă, 26 februarie, ora 12

Repetiţie generală
Orchestra Română de Tineret

Dirijor CRISTIAN MĂCELARU
Solistă SARAH NEMŢANU

Program
Piotr Ilici Ceaikovski
Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 35

Comentează CRISTINA SÂRBU

Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
– Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – sectiunea „Calendar“.Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

Accesul în sala Ateneului Român este permis conform legii