Biblioteca Metropolitană București (BMB) a organizat în perioada 16 martie – 8 iunie a.c., la inițiativa Primăriei Municipiului București, concursul de recenzii de carte „REC-enzia” adresat elevilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani din instituțiile de învățământ bucureştene care au preocupări literare. Partenerul oficial al concursului a fost Editura Corint Junior, care va oferi cărți și diplome premianților.

Concursul s-a desfășurat exclusiv pe Facebook, iar recenziile realizate de copii au fost postate pe paginile social‑media ale rețelei BMB. Pentru a se înscrie în concurs, participanții au  trimis un film/ videoclip în care au recenzat cartea sau cărțile preferate ale acestora (carte românească sau străină) până la data de 01 iunie a.c.

Peste 30 de elevi au dat frâu liber imaginației, dar și științei și au trimis peste 40 de recenzii. Indicatorul de departajare a fost numărul de aprecieri primite (like‑uri), putem spune că juriul a fost format din prieteni, comunitatea Bibliotecii Metropolitane București.

Felicitări câștigătorilor: Premiul I, Mihai-Petre Panait (12 ani), Școala Gimnazială nr. 179, cu recenzia „Crăciunozaurul”, Tom Fletcher; Premiul II, Mihnea Momîrlanu (clasa pregătitoare), Școala Gimnazială nr. 165, cu recenzia „Harry Potter și Piatra Filozofală”, J.K. Rowling; Premiul III, Șerban Gheorghiu (10 ani), Școala Gimnazială Ferdinand, cu recenzia „Întâmplări vindecătoare”,  povestea „Și băieții plâng”, Cristina Donivici, Alex Donovici.

Mulţumim tuturor participanților şi vă aşteptăm cu drag la următoarele concursuri organizate de instituția noastră.

Concursul de recenzie de carte „REC-enzia” s-a dorit a fi o încurajare pentru tânăra generație de a-și dezvolta abilitățile literare, inventivitatea și dorința de a inova. Cea mai puternică armă a omenirii este cuvântul, iar literatura este o artă a cuvântului care folosește funcția expresivă a limbii ca mijloc de comunicare a mesajului artistic.

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.