Scrisoare deschisă adresată dlui. Ion-Marcel Ciolacu – președintele Camerei Deputaților,

Confederația Națională a Federațiilor și Asociațiilor de Consumatori (Convenția CONROM) reprezentată de inginer Vasile Cazan și Asociația Pro Consumatori (APC) reprezentată de conf. univ. dr. Costel Stanciu în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două entități cu privire la activitatea comună în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor pe parcursul anului 2023, au luat act cu îngrijorare de demersul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor susținut de 37 de deputați și senatori PSD, reprezentată de domnul Horia Miron Constantinescu în calitate de președinte, de restrângere a drepturilor asociațiilor de consumatori și blocarea activității în vederea autodizolvării acestora în urma preluării de către ANPC a tuturor activităților specifice domeniului protecției consumatorilor, în situația în care proiectul de Lege privind protecția drepturilor consumatorilor înregistrat la Camera Deputaților cu PL-x nr. 766/2022 va fi adoptat în forma actuală ca Lege de către Camera Deputaților.

Motivul îngrijorării noastre sunt dispozițiile legale din Capitolul VI Asociațiile de consumatori, respectiv aliniatul 2 din articolul 43 cu următorul conţinut: „Asociațiile de consumatori vor informa anual Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor despre: activitatea desfășurată în anul precedent, adunările generale, situațiile economice, precum și cu privire la sursele de finanțare.”

În legătură cu această obligație preconizată, ne întrebăm: ce să facă ANPC cu acest raport? Şi dacă nu-i place, care sunt consecinţele? Va lua oare măsuri de sprijinire a asociaţiilor de consumatori? Va da un ordin de desfiinţare a oricărei asociaţii de consumatori care nu corespunde înaltelor sale exigențe (de altfel nespecificate)? Iar, în ce priveşte raportarea situaţiei economice, ea ar avea rost dacă asociaţiile ar trebui să dea socoteală despre finanţarea primită din partea statului; în acest caz, nu am avea nicio rezervă. Dar atunci când un astfel de sprijin nu există, ne menţinem poziţia conform căreia singurii noştri judecători sunt consumatorii; cu resursele despre care declară că sunt insuficiente, ANPC ar face mai bine să efectueze inspecții şi controale care vizează agenţii economici și nu asociaţiile de consumatori. Totodată, vă facem cunoscut faptul că asociațiile de consumatori au obligația depunerii bilanțului contabil la ANAF, iar nedepunerea acestuia în termenul legal constituie o încălcare a Legii nr. 82/1991 și se sanctionează cu amendă contravențională.

Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm să susțineți eliminarea aliniatului 2 al articolului 43 din Capitolul VI Asociațiile de consumatori al proiectului de Lege privind protecția drepturilor consumatorilor.

În altă ordine de idei, asociațiile de consumatori NU sunt susținute financiar de Guvernul României, prin intermediul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, drept pentru care vă rugăm să susțineți introducerea la articolul 51 a aliniatului 2 cu următorul conținut „Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va prevedea anual, în bugetul său, sume destinate finanțării Centrelor de consultanță și informare ale consumatorilor.”

Un alt articol din acest proiect de Lege care ridică probleme serioase de legalitate este articolul 45 care condiționează participarea asociațiilor de consumatori care apără drepturile și interesele legitime ale consumatorilor, în general, la consiliile consultative, de îndeplinirea unor criterii de ordin cantitativ, cum ar fi: „ la nivel național, au cel puțin 3000 de membri și filiale în cel puțin 10 județe” sau articolul 46 care condiționează participarea asociațiilor de consumatori care sunt constituite în scopul apărării intereselor numai ale membrilor lor, în organismele consultative cu rol în domeniul protecției consumatorilor, numai dacă au cel puțin 800 de membri. Facem cunoscut faptul că în alte domenii, nu există astfel de criterii cantitative pentru asociațiile care reprezintă cetățenii în organismele consultative specifice acelor domenii! Impunerea printr-o lege a unor astfel de condiții numai asociațiilor de consumatori constituie un abuz de drept și o discriminare a acestora raportat la absența unor astfel de condiții pentru celelalte 111.071 asociații din alte domenii de activitate!

Vă rugăm să susțineți eliminarea acestor criterii de ordin cantitativ, ilegale și discriminatorii pentru asociațiile de consumatori, din proiectul de Lege privind protecția drepturilor consumatorilor.

Folosim acest prilej pentru a-l informa pe domnul Horia Miron Constantinescu – președinte al ANPC, precum și echipa din ANPC care a realizat acest proiect de lege, dar și pe cei 37 de deputați și senatori PSD care și-au însușit acest proiect transformându-l în propunere legislativă, că asociațiile de consumatori își pot organiza singure, în măsura în care dețin resursele financiare necesare dezvoltării, structuri interne, filiale sau sucursale, potrivit dispozițiilor din statutul propriu, coroborate cu articolul 13, respectiv 13 indice 1 din  Ordonanța nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații!

Un alt abuz al inițiatorului acestui proiect de Lege îl constituie eliminarea unui drept important al asociațiilor de consumatori, și anume de a solicita serviciilor sau organelor administraţiei publice efectuarea de analize şi încercări ale produselor destinate consumatorilor şi de a publica rezultatele.”, drept care există în OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, ordonanța ce va fi abrogată dacă acest proiect de lege va fi votat de Camera Deputaților!

Vă rugăm să susțineți reintroducerea acestui drept la articolul 50 din proiectul de Lege privind protecția drepturilor consumatorilor.

Reamintim faptul că de la intrarea în vigoare a O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și până la momentul redactării acestei scrisori, au fost eliminate prin intermediul altor acte normative și alte drepturi ale asociațiilor de consumatori, după cum urmează: „de a iniţia acţiuni proprii, în vederea identificării cazurilor în care agenţii economici nu respectă drepturile consumatorilor prevăzute de lege, şi de a sesiza, în cadrul unei proceduri de urgenţă, organele de specialitate ale administraţiei publice abilitate să acţioneze în domeniul protecţiei consumatorilor;de a putea participa la acţiuni de supraveghere pe piaţă, împreună cu organele administraţiei publice abilitate să acţioneze în domeniul protecţiei consumatorilor „de a solicita autorităţilor competente luarea de măsuri în vederea opririi producţiei sau a retragerii de pe piaţă a produselor sau serviciilor care nu asigură nivelul calitativ prescris în documentele stabilite de lege sau care pun în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor;”

Având în vedere rolul asociațiilor de consumatori în îmbunătățirea nivelului de informare și educare al consumatorilor, vă rugăm să susțineți reintroducerea acestor drepturi la articolul 50 din proiectul de Lege privind protecția drepturilor consumatorilor.

Problema este că vedem în acest proiect de Lege încă un pas către autodizolvarea asociatiilor de consumatori, cu alte cuvinte un pas în direcţia însuşirii de către ANPC a tuturor activităţilor specifice asociatiilor de consumatori din domeniul protecţia consumatorilor. Alte activități cum ar fi: insolvența persoanelor fizice (Legea nr. 151/2015), soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți (Ordonanța nr. 38/2015), soluționarea litigiilor transfrontaliere prin intermediul Centrului European al Consumatorilor (activitate implementată și  dezvoltată de Asociația Pro Consumatori timp de 10 ani – a se vedea linkulEchipa – ECC Romania, și care a fost preluată abuziv de ANPC de la Asociația Pro Consumatori prin HG nr.775/2016), specifice asociațiilor de consumatori au fost însușite în ultimii 7 ani prin acte normative de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Dar mai este o problemă deosebit de gravă din punctul de vedere al transparenței decizionale, asociațiile de consumatori nu au fost consultate în momentul redactării acestui proiect de lege, fapt care arată lipsa de disponibilitate la dialog şi cooperare din partea ANPC. Mai mult, acest lucru reprezintă o neîndeplinire a unei prevederi din OG 21/92 privind protecția consumatorilor, care spune că „asociaţiile de consumatori au următoarele drepturi şi obligaţii: de a fi consultate cu ocazia elaborării actelor normative […]” (art. 38 lit. e). Or, atât CONROM, cât și APC nu au primit nicio adresă privind intenția de redactare a acestei Legi privind protecția drepturilor consumatorilor.

Din păcate, domnul Horia Miron Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor NU știe că protecţia consumatorilor s-a născut în sânul societăţii civile, atât în ţara de origine, SUA, cât şi în ţara noastră. Asociația Pro Consumatori s-a înfiinţat la data de 10 februarie 1990, iar Oficiul pentru Protecția Consumatorilor (actuala ANPC) în august 1992.

Confederația Națională a Federațiilor și Asociațiilor de Consumatori (Convenția CONROM) și Asociaţia Pro Consumatori aşteaptă de la ANPC și Guvernul României,  nu doar sprijin financiar, conform legii, ci şi un sprijin etic, un vot de încredere pentru munca acestora, considerarea acestora drept parteneri prețioşi în activitatea de protecţie a consumatorilor, iar de la Camera Deputaților o Lege care să întărească asociațiile de consumatori, NU să le determine să se dizolve!

În concluzie, asociațiile de consumatori se pot organiza și funcționa la nivel național, la nivel local sau atât la nivel national, cât si local, conform statutului propriu și în baza dispozițiilor legale din  Ordonanța nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații! Intenția Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor de a lipsi în totalitate asociațiile de consumatori de orice drept, trebuie să fie blocată de deputații din Camera Deputaților prin însușirea și includerea propunerilor de mai sus făcute de reprezentanții asociațiilor de consumatori  în  Legea  privind protecția drepturilor consumatorilor.