Galeria Estopia are plăcerea să vă invite joi, 22 octombrie, între orele 16.00 – 22.00, la vernisajul expoziției Corporealities. Uncertain Bodies, de Ada Muntean.

Nicicând mai mult decât în lumea contemporană corpul nu a fost mai expus, mai explorat și exploatat, nicicând corporalitatea nu și-a adjudecat atâta libertate – iar termenul de corporeality, preluat din limba engleză și citit literal, pare chiar să desemneze o nouă dimensiune, aceea a unei autonomii și realități proprii a trupului. Seria de corporealități a Adei Muntean radiografiază exact această realitate autonomă a corpurilor, percepute contextual  – de la la corpul senzual la corpul sadomasochist, de la corpul fashion la cel diform, de la portretul istoric reintrepretat la autoportret, de la corpul simbiotic cu vegetalul, la corpul futurist și cel perisabil.

Trupurile reprezentate în această serie, subliniază Ada Muntean, descriu o realitate cunoscută fără a o delimita cu certitudine: de la o înșiruire de posibile tipologii sau caractere umane, la înfățișarea unei culturi sau a unei societăți, până la confesiunea unei istorii personale. Nota voit ambiguă a acestor ipostaze identitare se regăsește în intenția artistei de a crea un spațiu de reprezentare care să acumuleze cât mai multe valențe și nuanțe, de a tolera dualitatea și de a nu rezolva contrariile. De multe ori, trupul este un chip în lucrările Adei Muntean, și adesea el se află în metamorfoză și mișcare, tentat să ia alte și alte forme. Ce spun despre noi aceste corpuri în devenire? Ipostazele identitare cu caracter ambiguu și tranzitoriu sugerează vizual o dezintegrare, o dematerializare a trupului – iar ideatic personifică decadența existențială.

„Pentru mine, spune Ada Muntean, corpul reprezintă începutul și sfârșitul, elementul cel mai important în viața noastră fizică, ce descrie realitatea palpabilă la care ne raportăm. Corpul uman este piatra de temelie a explorării mele plastice. Mă raportez la el ca la un instrument conceptual și expresiv, menit a dezvălui complexitatea existenței umane contemporane într-o manieră directă, intensă și incisivă. Claviatura plastică pe care corpul uman o propune spre experimentare este din punctul meu de vedere infinită ca resurse și seducătoare ca posibilități. Explorarea corpului devine explorarea sinelui, iar explorarea sinelui devine explorarea lumii. Demersul artistic se transformă într-un gest cu o puternică încărcătură existențială, iar sondarea ipostazelor identitare capătă valențele unei analize sociale și ontologice contemporane”.

Ada Muntean, Corporealities. Uncertain Bodies
22 octombrie – 21 noiembrie 2020
Vernisaj: joi, 22 octombrie, între orele 16.00 – 22.00
Estopia Art Gallery, București
Curator: Irina Ungureanu

Ada Muntean s-a născut în 1987 la Cluj-Napoca, unde trăiește și lucrează.
În 2009 a absolvit secția Grafică a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde ulterior a obținut masteratul în 2011 și doctoratul în Arte Vizuale, în 2019. A beneficiat de burse universitare la Birmingham Institute of Art and Design, Marea Britanie și Jan Matejko Academy of Fine Arts din Cracovia, Polonia. În 2015 a urmat un internship la Peckham Platform din Londra, iar în 2016 la Galeria Plan B din Berlin. Între expozițiile personale se numără Relativity, duo show cu Andreea Anghel, Galeria Nano, Cluj-Napoca, Blackout.[Follow The White Rabbit], NEW NOW Art Space, Frankfurt și Sabotage: Deconstructing The Unforeseen – Camera, Centrul de Interes, Cluj-Napoca, în 2018; Dot Fever. Future Memories, duo show cu Mathias Bar, open studio Cluj; Fluid Identity, FIVE PLUS Art Gallery, Viena, în 2017, ș.a. A participat la numeroase expoziții și proiecte de grup, între care Blurred Is the New ID, Galeria Estopia, București, în 2020; Woman, All Too Woman, Muzeul de Artă din Timișoara, și Join the Dots, Imago Mundi, Salone degli Incanti, Trieste, Italia, în 2018; Process Terminus, Art Encounters, Timișoara; With | out Guidelines, Launloc Gallery, Cluj-Napoca și ARTOPIA, Viena, în 2017; Open16, Peckham Platform, Londra; Resurrected, FIVE PLUS Art Gallery, Viena; Learning & Unlearning – Înecați_Panta Rhei, Galeria Plan B, Cluj-Napoca în 2016 ș.a. În 2010 a expus în proiectul fotografic Superbia, în Noua Galerie a Institutului Cultural Român de la Veneția, prezentat în cadrul Bienalei de Arhitectură de la Veneția.

***Notă pentru vizitatori: Vă invităm la deschiderea expoziției, joi, 22 octombrie, într-un format adaptat crizei sanitare, când suntem cu toții parte a unui efort colectiv de a opri răspândirea virusului Covid-19. De aceea, urmând recomandările autorităților, expoziția va putea fi vizitată între orele 16.00 – 22.00, și, începând din 23 octombrie, potrivit programului normal al galeriei, sau cu programare. Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe 21 noiembrie. Accesul în galerie se face respectând normele de distanțare socială. Avem rugămintea să purtați mască, fie pe cea proprie sau cea pe care v-o punem la dispoziție la intrarea în galerie.