In contextul perioadei 2019-2020, cei doi ani de scrutin parcursi in prezent de Romania, grupul de miscari civice si sociale Geeks for Democracy, Funky Citizens, Expert Forum, Forum Apulum si Declic lanseaza cu sprijinul IQads competitia „Convinge Romania ca Fiecare Vot Conteaza!”, desfasurata in perioada 21 februarie – 31 martie, prin care face apel catre toti creativii de a se implica in activarea cat mai multor potentiali alegatori si observatori independenti romani.
Perioada urmatorilor doi ani inseamna pentru Romania 4 tururi de alegeri, in care cetatenii romani vor fi chemati la urne pentru a-si decide reprezentantii. In trecutul recent, concluziile ciclurilor electorale au aratat ca un segment considerabil al populatiei romane cu drept de vot nu se prezinta la urne, dar si ca exista suspiciuni privind corectitudinea procesului de vot si numaratorii aferente, in sine un factor care contribuie la fenomenul absenteismului electoral.
Competitia „Convinge Romania ca Fiecare Vot Conteaza” vizeaza ca target principal publicul Millennials, mai degraba dezinteresat de sfera politica, dar coagulat in trecut prin miscari vizibile de tipul #UnitiSalvam sau protestele OUG 13/2017.
Initiatorii
Geeks for Democracy este o miscare civica, formata cu prilejul alegerilor parlamentare din luna noiembrie 2016, pe fondul unei lipse acute de observatori indepenti pentru supervizarea alegerilor in cele 19.000 de sectii de vot din Romania.
Alaturi de Funky Citizens si Expert Forum, au dezvoltat platforma FiecareVot.ro, oferind informatii si resurse tuturor potentialilor observatori interesati. Rezultatul: mai mult de 1.500 de observatori au fost prezenti in sectiile de votare, de 4 ori mai multi in raport cu alegerile precedente.
Solutiile
Creativii isi pot inscrie ideile individual sau in echipe pana pe 31 martie pe platforma TheCreator, intr-una dintre cele doua directii ale competitiei: 1) idei pentru atragerea alegatorilor; 2) idei pentru atragerea observatorilor independenti.
Nu exista o limita a numarului de inscrieri acceptate din partea unui participant/unei echipe.
Fiecare lucrare presupune un KV si o descriere de maxim 500 de cuvinte despre directia strategica & creativa din spatele executiei.
Jurizarea
Lucrarile vor fi evaluate de public (30%) si de un juriu profesionist (70%), format din membri cu vechine ai industriei de comunicare si reprezentanti ai gruparilor civice initiatoare:
Serban Alexandrescu (Headvertising); Robert Tiderle (Papaya Advertising); Catalin Tenita (Zelist Monitor & TreeWorks); Vali Suciu (Jazz Communication, ADC Romania); Paul Kasprovschi (Graffiti PR); Liviu David (Next Advertising); Claudiu Dobrita (McCann PR); Crenguta Rosu (DC Communication); Manuela Gogu (MullenLowe); Lorand Balint (PSE Romania); Sorin Tranca (Friends\TBWA); Irina Roncea (Golin); Cosmin Pojoranu (Funky Citizens); Septimius Parvu (Expert Forum); Diana Filimon (Forum Apulum); Roxana Pencea Bradatan (Declic).
La final vor fi alese 5 idei de campanii pentru cresterea numarului de observatori in sectiile de votare si 5 idei de campanii destinate cresterii participarii efective la vot a tinerilor romani.
Anuntul celor 10 idei castigatoare va avea loc pe 8 aprilie 2019.
Castigatorilor le vor fi oferite 10 seturi de carti ce trateaza principiile democratiei, tehnologia in spatiul societal si alte subiecte din zonele filosofie, economie si comunicare.