Zentiva România, cel mai mare producător de medicamente generice din România și a treia cea mai mare companie farmaceutică pe plan local în valoare*, a finalizat plantarea unui nou lot de 20.000 de copaci pentru reîmpădurirea a 5 hectare defrișate în Munții Făgăraș. Compania a început în 2019 acțiunea de reîmpădurire. Plantarea s-a desfășurat anul acesta în zona Dobrogeanu, o zonă afectată de tăieri la ras și incendii care este introdusă într-o acțiune amplă de intervenție și reabilitare de către Fundația Conservation Carpathia.
„Anul acesta sărbătorim 60 de ani de activitate în România. Înțelegem reziliența în timp, nevoia de continuitate, de resurse, perspectiva de a gândi și de a planifica pe termen lung. Implicarea Zentiva în protejarea mediului confirmă angajamentul nostru pentru România și pentru viață, de care trebuie să ne îngrijim astăzi cu gândul la viitor, într-un mod responsabil și sustenabil”, a declarat Simona Cocoș, Director General ZENTIVA România și Republica Moldova.
Compania promite să-și mențină angajamentul pentru mediu prin acțiuni de reabilitate a zonelor defrișate; anul acesta am ajuns la 47.000 de arbori plantați în ariile vulnerabile din Munții Făgăraș. Cu sprijinul Zentiva, Conservation Carpathia a plantat până acum o pepinieră diversă de puieți considerați fără valoare comercială, dar foarte importanți pentru biodiversitate – fag, brad, molid, paltin, ulm și scoruș.
Mai mult decât plantarea puieților, este foarte importantă acțiunea prin care copăceii proaspăt plantați sunt urmăriți și îngrijiți timp de minim 5 ani pentru a se asigura o dezvoltare corespunzătoare. Ce presupune aceasta? După plantarea efectivă, în fiecare toamnă este tăiată iarba din jurul puieților plantați în sezoanele anterioare, pentru a nu risca să fie sufocați iarna sub greutatea zăpezii și vara datorită vegetației din jur. În anii următori se revine în zonele reîmpădurite, se monitorizează succesul activității prin piețe de probă, iar acolo unde puieții s-au uscat se fac completări cu alți puieți. Acest ciclu este repetat, în medie, 5 ani post-plantare, până când mica pădure este suficient de puternică să răzbească fără ajutor.
„Dacă este să gândim matematic, o nouă pădure, de la stadiul de sămânță până când este suficient de puternică să se descurce singură are nevoie de lucrări timp de minim 7 ani. Doi-trei ani pentru creșterea puietului și alți 4-5 ani de îngrijire în munte, post plantare. Nu plantăm orice fel de arbori, pentru că nu avem un interes economic, scopul este să creăm o nouă pădure naturală, mai rezistentă la impactul schimbărilor climatice și la atacurile dăunătorilor. În 10 ani de reconstrucție ecologică Fundația Conservation Carpathia a plantat fag, molid, brad, anin, frasin, ulm, paltin, scoruș sau tisa. Susținerea partenerilor noștri ne permite să ne îndeplinim misiunea de a vedea reparate dezastre ecologice din trecut, în munții Făgăraș.” a declarat Mihai Zotta, director conservare Fundația Conservation Carpathia.
Colaborarea dintre Zentiva și Fundația Conservation Carpathia este consecventă preocupărilor față de mediu ale companiei și programului său PlanetZ pentru o planetă mai sănătoasă, compania având ca obiectiv ca în 2030 să devină carbon neutră. Proiectele de împădurire reprezintă o parte din acțiunile implementate pentru îndeplinirea acestui deziderat, compania dezvoltând constant proiecte de diminuare a generării de deșeuri, de diminuare masivă a consumului de apă în procesul de fabricație, de folosire de energie 100% verde în ambele fabrici ale grupului din București și altele.
În România grupul Zentiva reunește societățile ZENTIVA S.A., Labormed-Pharma S.A., Labormed Pharma Trading S.R.L. (fost Alvogen România S.R.L.), Be Well Pharma S.R.L. și Solacium Pharma S.R.L., aceasta din urmă fiind distribuitor de suplimente alimentare, dispozitive medicale și OTC. Grupul este un furnizor major de medicamente generice care acoperă peste 15 arii terapeutice, din care amintim terapia durerii, urologie, gastro, reumatologie și ariile strategice precum oncologie, cardiovascular, diabet, respirator și OTC-uri.
Grupul de companii Zentiva este lider al pieței de generice din România (în volume și în valoare) și lider al pieței totale din România (medicamente cu prescripție, generice și OTC-uri) în valoare. 1 din 10 medicamente vândute în farmacii aparține companiilor din Grupul Zentiva în România.*
*Sursa datelor este IQVIA, sell-out (ieșiri din farmacii) MAT Decembrie 2021
Despre Zentiva
Zentiva SA este parte a grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice din Europa. Grupul deține unități de producție la București, Praga și Ankleshwar. În acest moment grupul Zentiva deține 2 fabrici la București: fabrica Zentiva care funcționează neîntrerupt de la inaugurarea sa din 1962 și fabrica Labormed, una dintre cele mai moderne unități de producție a medicamentelor solide orale din România, rezultatul primei investiții greenfield din industria farmaceutică din țara noastră.
Grupul are 1 centru important de cercetare și dezvoltare la Praga.
În prezent, Zentiva este cel mai mare producător de generice de pe plan local, în volume vândute.
Alături de echipa grupului Zentiva de peste 4700 persoane și rețeaua de 4 fabrici, ne străduim să fim campionii medicamentelor generice din Europa, pentru a sprijini mai bine nevoile zilnice de asistență medicală ale oamenilor.
Credem că sănătatea trebuie să fie un drept și nu un privilegiu. Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie de acces mai ușor la medicamente de înaltă calitate și la sănătate. Lucrăm în strânsă legătură cu medicii, farmaciștii, distribuitorii, autoritățile de reglementare și guvernamentale pentru a asigura soluțiile de zi cu zi de care depindem cu toții. www.zentiva.ro