EA SPORTS a anunțat încheierea unui parteneriat pe mai mulți ani cu David Beckham, una dintre cele mai mari legende ale fotbalului și unul dintre puținii jucători care au câștigat titluri de campion în patru țări diferite, jucând în Premier League, La Liga, MLS și Ligue 1, printre alte mari realizări din cariera sa, atât pe teren, cât și în afara acestuia.
Pentru a sărbători întoarcerea sa în joc, oricine joacă FIFA 21 până pe 15 ianuarie 2021 va primi un element David Beckham unic în FIFA Ultimate Team și îl va primi ca „Groundbreaker” în VOLTA, începând cu 15 decembrie 2020. În plus, ca recunoaștere a realizărilor sale atât pe terenul de fotbal, cât și în afara lui, Beckham va fi inclus în joc ca legendă FIFA Ultimate Team, începând din decembrie.
În perioada sărbătorilor, coperta FIFA 21 Standard Edition va fi actualizată temporar în magazinele digitale PlayStation și XBOX cu o copertă dedicată lui Beckham. Toate cele trei versiuni de legendă ale lui Beckham vor fi incluse în pachetele din FIFA Ultimate Team începând cu luna decembrie 2020. Detaliile complete sunt disponibile pe ea.com/beckham.
„Sunt mândru că mă întorc la EA SPORTS și mai ales cu coperta mea FIFA 21, ediția Beckham. Și sunt entuziasmat să mă întorc pe teren ca legendă, alături de unii dintre foștii mei coechipieri!”, a declarat David Beckham.
„Scopul nostru este să oferim în continuare cea mai autentică și interactivă experiență de fotbal din lume”, a declarat Nick Wlodyka, Vicepreședinte și Director General EA SPORTS FIFA. „A putea oferi jucătorilor noștri acces la o legendă precum David Beckham este un exemplu excelent al modului în care căutăm în permanență noi modalități de a face EA SPORTS FIFA o experiență și mai deosebită pentru comunitate.”
În plus, jucătorii care cumpără sau au cumpărat FIFA 21 pentru Xbox One și/sau PlayStation 4 înainte de lansarea FIFA 22 vor primi gratuit versiunea Xbox Series X|S și/sau PlayStation 5 a jocului pe care l-au achiziționat atunci când noile jocuri vor fi lansate pe 4 decembrie. Mai multe detalii sunt disponibile aici.
Despre Electronic Arts
Electronic Arts (EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale. EA are peste 300 milioane de jucători înregistrați în întreaga lume. EA are sediul în Redwood City, California, iar compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™ și Plants vs. Zombies™.
Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news.
EA SPORTS, Battlefield, Apex Legends, The Sims, Need for Speed, Titanfall și Plants vs. Zombies sunt mărci Electronic Arts Inc. FIFA este proprietatea deținătorilor mărcii și este utilizată cu permisiunea lor.