Cele peste 160 de materiale digitale educaționale înscrise în concursul #Digitaliada au fost utilizate pe perioada suspendării cursurilor școlare, alături de alte resurse deschise din cadrul platformei www.digitaliada.ro, de către elevi, profesori și părinți dornici să continue procesul educațional.
Creatorii de conținut digital educațional au pus la dispoziția publicului larg resurse originale care pot fi folosite în mod gratuit atât de profesori pentru dezvoltarea și evaluarea competențelor elevilor din învățământul gimnazial și primar, cât și de către copii și părinți, de acasă. ”Am parcurs câteva zeci de aplicații la Digitaliada și am simțit că m-am întors la școală. Este extraordinar cum profesorii reușesc să construiască altfel de materiale educaționale pentru elevii lor. Este, în același timp, și o muncă a lor de învățare a unor tehnologii noi de animație, învățare online sau instrumente vizuale. Digitaliada îmi redă speranța în sistemul de educație din România.” a declarat Ciprian Stănescu, co-founder Social Innovation Solutions.
În cadrul fiecărei categorii de concurs: Aplicații, Conținut video, Proiectare didactică și Alte materiale educaționale a fost premiat câte un material pentru învățământul primar și unul pentru învățământul gimnazial. Din acest an, elevii cu vârsta peste 14 ani sunt premiați într-o categorie dedicată exclusiv lor. De asemenea, o comisie de elevi a evaluat materialele create de adulți și a acordat un premiu de Popularitate. Câștigătorii primesc echipamente digitale performante în valoare totală de 8.000 euro, pentru a continua munca de dezvoltare și creare de conținut educațional digital. „Materialele educaționale s-au dovedit cu atât mai utile pe perioada suspendării cursurilor școlare. Resursele sunt permanent gratuite și pot fi accesate pe perioada suspendării cursurilor fără niciun cost de trafic de către clienții Orange, pe www.digitaliada.ro .” a declarat Amalia Fodor, director Fundația Orange.
Juriul celei de-a patra ediții #Digitaliada este format din: prof. univ. dr. Radu Gologan, președinte al Societății de Științe Matematice și coordonator al Lotului Olimpic de Matematică; dr. Ciprian Fartușnic, cercetător științific principal I, Institutul de Științe ale Educației; Cristian Pațachia, Development & Innovation Manager, Orange România; Ciprian Stănescu, co-founder Social Innovation Solutions și Amalia Fodor, director Fundația Orange. Totodată, 60 de elevi din școlile Digitaliada au jurizat și ei materialele înscrise în cadrul acestei ediții, iar pe baza notelor acordate, a fost stabilit premiul de Popularitate. ”În această perioadă mai grea prin care trecem, materialele pe care le jurizăm ne ajută să ne ocupăm timpul cu ceva eficient, din care avem foarte multe de învățat și pe care le notăm în funcție de cât de creative au fost și cât de mult ne-au ajutat să înțelegem tema respectivă. Consider că este un avantaj pentru toți elevii.”, a declarat Beatrice Johanna Wenzel, elevă la Școala Gimnazială „Matei Basarab” Turnu Roșu, județul Sibiu.
#Digitaliada este un concurs care încurajează crearea de materiale digitale cu conținut original și open source, utile procesului de învățare. Concursul de materiale digitale este organizat în cadrul Digitaliada, proiect de educație digitală al Fundației Orange, și se adresează în principal cadrelor didactice din orice școală din România, dar și persoanelor de peste 14 ani interesate să creeze și să distribuie publicului larg materiale didactice în format digital, ce pot fi folosite în predarea oricărei discipline școlare din ciclul primar și gimnazial.
Câștigătorii concursului #Digitaliada, ediția a IV-a:
CATEGORIA APLICAȚII
Premiul pentru învățământ primar (clasele I – IV) – Alexandra Drăghici, antreprenor în educație digitală din Timișoara, cu platforma de învățare a limbii engleze Rapidul de Engleză. Platforma este structurată pe trei niveluri de învățare, cuprinde cinci secțiuni: vocabular, gramatică, exerciții interactive, explicații audio și, la final, un exercițiu tematic care sintetizează toate cunoștințele dobândite pe parcursul lecției. Premiul este un laptop performant, în valoare de aprox. 1.500 euro.
Premiul pentru învățământ gimnazial (clasele V – VIII) – Andrei Dumitrescu, din Târgu Jiu, student anul I la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice din București, cu site-ul Geo-Interactiva. Site-ul propune învățarea geografiei într-un mod interactiv prin utilizarea animațiilor, activităților și jocurilor, iar fiecare utilizator își poate auto-evalua cunoștințele sau poate învăța prin încercare și eroare. Premiul este un laptop performant, în valoare de aprox. 1.500 euro.
CATEGORIA CONȚINUT VIDEO
Premiul pentru învățământ primar (clasele I – IV) – Georgeta Mioara Banu, profesor pentru învățământ primar la Școala Gimnazială ”Ovid Densușianu” Făgăraș, județul Brașov, cu materialul video Jocul de rol. Materialul video prezintă prin utilizarea unor aplicații gratuite, o poveste creată din desenele realizate de elevi de clasa a IV-a. Premiul este o cameră video cu accesorii, în valoare de aprox. 1.000 euro.
Premiul pentru învățământ gimnazial (clasele V – VIII) – Clement Tălin, preot catolic în satul Luizi-Călugăra, județul Bacău, cu materialul video Densitatea corpurilor. Materialul video oferă explicații despre fizică și legile fizicii – volum, masă, densitate, un tabel al densităților, și un exemplu pentru a arăta cum se comportă anumite substanțe cu densități diferite atunci când sunt puse împreună. Premiul este o cameră video cu accesorii, în valoare de aprox. 1.000 euro.
CATEGORIA PROIECTARE DIDACTICĂ
Premiul pentru învățământ primar (clasele I – IV) – Laura Mitrofan, profesor pentru învățământ primar la Școala Gimnazială nr. 3 Sita Buzăului, județul Covasna, pentru proiectul didactic Mate cu Pinocchio. Proiectul este prezentarea unei lecții pentru înțelegerea adunării numerelor naturale de la 0 la 20 cu trecere peste ordin, lecție ce se va desfășura în laboratorul de informatică. Premiul este un telefon smart cu accesorii video, în valoare de aprox. 800 euro.
Premiul pentru învățământ gimnazial (clasele V – VIII) – Elena Lavinia Florea, profesor de matematică la Școala Gimnazială Strâmtura, județul Maramureș, cu proiectul didactic Scăderea fracțiilor zecimale. Proiectul didactic descrie o lecție de predare a regulilor de adunare și scădere a fracțiilor zecimale, realizată cu instrumente web 2.0 și cu resurse educaționale deschise. Premiul este un telefon smart cu accesorii video, în valoare de aprox. 800 euro.
CATEGORIA ALTE MATERIALE EDUCAȚIONALE
Premiul pentru învățământ primar (clasele I – IV) – Alina Voinea, antreprenor digital și grafician din București, cu materialul educațional Istorie – Clasa a IV-a. Manual adaptat pentru copii cu CES. Manualul adaptat de istorie pentru clasa a IV-a simplifică conținuturile, pentru a fi accesibil pentru copiii cu dificultăți de învățare, folosește fonturi ușor de citit, de dimensiuni mari, cu diferențiere pe silabe, care facilitează lectura inclusiv pentru copiii cu diverse probleme de vedere, cu dislexie sau cei care încă citesc cu dificultate. Premiul este un hard disk drive extern, în valoare de aprox. 250 euro.
Premiul pentru învățământ gimnazial (clasele V – VIII) – Florin Viu, profesor de chimie – biologie la Școala Gimnazială ”Nicolae Stoleru” Baia, județul Suceava, cu materialul Introducere în chimie – auxiliar didactic pentru clasa a VII-a. Materialul tratează noțiuni ce facilitează înțelegerea și învățarea noțiunilor elementare de chimie și cuprinde lecții, experimente virtuale, exerciții și teste interactive pentru învățarea noțiunilor elementare de chimie de clasa a VII-a. Premiul este un hard disk drive extern, în valoare de aprox. 250 euro.
CATEGORIA POPULARITATE
Premiul pentru învățământ primar și gimnazial (clasele I – VIII) – Gabriela Anton, designer instrucțional din Galați, cu mini-narațiunea vizuală Cum identifici substantivul?. Materialul reprezintă o abordare contextualizată a unei proceduri simple și clare de recunoaștere a substantivelor și îl are ca sprijin pe maestrul Burunducel. Premiul este o tabletă cu accesoriu, în valoare de aprox. 500 euro.
CATEGORIA ELEVI 14 – 17 ani
Premiul pentru învățământ primar și gimnazial (clasele I – VIII) – Dragoș Matei, elev în clasa a VIII-a Școală Gimnazială nr. 1 Roata de Jos, județul Giurgiu, cu propunerea Site-ul elevilor Școlii Gimnaziale Roata de Jos, Giurgiu. Site-ul realizat de elevii Școlii Gimnaziale Roata de Jos conține aplicații ce pot fi folosite în cadrul orelor de clasă la diferite materii, atât individual, cât și proiectate pe tabla interactivă.
Premiul este o tabletă cu accesoriu, în valoare de aprox. 500 euro.
Mai multe detalii despre materialele câștigătoare găsiți în pagina Materiale Premiate.
Despre Digitaliada
Digitaliada este un program de educație digitală care își propune încurajarea folosirii tehnologiei pentru îmbunătățirea performanței școlare a elevilor.În cadrul programului, s-a dezvoltat platforma www.digitaliada.ro – un hub online de conținut educațional liber, folosit de elevi și profesori din toată țara. Platforma găzduiește anual concursul de materiale digitale #Digitaliada, care încurajează crearea de conținut original și open source ce poate fi utilizat în procesul de învățare. Digitaliada se desfășoară cu avizul Ministerului Educației Naționale.
Despre Fundația Orange
Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. În cei peste 8 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 6,5 milioane de euro in proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru mai multe informații vă rugăm vizitați www.fundatiaorange.ro și www.digitaliada.ro.