Dirijorul Horia Andreescu şi violoncelistul Andrei Ioniţă la Iaşi pe 12 aprilie

Dirijorul Horia Andreescu va conduce un concert extraordinar în continuarea integralei Brahms-Schumann pe care şi-a propus-o alături de Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iaşi în această stagiune, seara de 12 aprilie urmând să îl aibă ca solist pe tânărul violoncelist Andrei Ioniţă.

Al şaselea episod al Integralei concertelor și simfoniilor de Brahms şi Schumann, inclus în stagiunea 2018-2019 a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, Horia Andreescu va cuprinde J. Brahms – Uvertura Tragica, op. 81, Concertul pentru violoncel și orchestră în la minor, op. 129 de Robert Schumann, cu violoncelistul Andrei Ioniţă şi Simfonia nr. 4 în mi minor, op. 98 de Johannes Brahms.

Înaintea repetiţiilor, Horia Andreescu declara: “Mă bucur să colaborez pentru prima oară cu Andrei Ioniţă, pentru că el reprezintă o generaţie foarte puternică a tinerilor interpreţi români, care devin artişti ai lumii încă de la începutul carierei, reprezentând firesc şi la un nivel extraordinar de înalt remarcabilul potenţial de talent al muzicienilor născuţi în România. Iată că atât el, cât şi colegi de-ai lui revin frecvent pe scenele româneşti şi nu numai la Bucureşti, ceea ce nu poate decât să ne facă plăcere.”

Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii “George Enescu” din București, orchestră pe care a dirijat-o prima oară în anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost directorul artistic și dirijorul șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. Recunoscut mai ales pentru interpretările de referință ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók și pentru relația privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, în același timp, un remarcabil promotor al muzicii noi și al tinerelor talente. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiții internaționale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București contribuie esențial la creșterea noilor generații de instrumentiști și dirijori.

De-a lungul timpului, a dirijat ansambluri de excepție precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkjavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg și Nagoya, orchestrele de cameră din Israel și Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga și ansamblul Modern din Frankfurt.

ANDREI  IONIŢĂ

S-a născut la Bucureşti, în anul 1994, a descoperit muzica prin intermediul pianului, urmând ca mai apoi să se apropie de violoncel, un instrument alături de care înregistrează deja nenumărate succese. A studiat alături de Ani-Marie Paladi la Şcoala de Muzică Iosif Sava din Bucureşti, în prezent fiind student al Universităţii  de Arte din Berlin, unde studiază cu Jens Peter Maintz.

Andrei Ioniţă a cântat în prestigioase săli precum: Sala destinată muzicii de cameră a Filarmonicii din Berlin, Herkulessaal din München, Stadtcasino în Basel şi Atheneul Român din Bucureşti, în stagiunea 2015-2016 itinerariul său artistic presupune colaborări cu Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, Filarmonica din Bologna, Filarmonica George Enescu, iar la invitaţia maestrului Valery Gergiev a concertat în Londra, München, Bade-Baden şi Sankt-Petersburg.

În anul 2013 a câştigat Premiul I la Concursul internaţional Aram Haciaturian, în anul 2014 a obţinut Premiul al II-lea şi Premiul special la Concursul ARD din München, Premiul al II-lea şi Marele Premiu Emanuel Feuermann la Berlin. În anul 2014 a colaborat cu Gidon Kremer şi Christian Tetzlaff pentru proiectul intitulat Chamber Music Connects the World, al Academiei Festivalului Kronberg.

Câştigător al Pemiului I al ediţiei din anul 2015 a Concursului internaţional Ceaikovski, Andrei Ioniţă este un muzician al cărui rafinat talent îşi găseşte modalitatea de expresie prin intermediul violoncelului.

Andrei Ioniţă a beneficiat de o bursă de studii oferită de Deutsche Stiftung Musikleben, fundaţie care i-a oferit posibilitatea de a cânta pe un violoncel Giovanni Battista Rogeri, construit în anul 1671.

Comenteaza

Site-ul Advertising4U.ro foloseste cookies. Prin continuarea navigarii pe platforma noastra confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Ok