Turneul Duelul Viorilor revine în acest an pentru început cu „colecţia de primăvară”, într-o variantă ce va ajunge între 31 martie şi 3 aprilie la Alba Iulia, Oradea, Cluj Napoca şi Bistriţa, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail ajungând astfel la a noua ediţie a turneului şi încadrând evoluţiile lor în această formulă, între concertele simfonice pe care le susţin pe scenele ţării de-a lungul întregului an.

Longevitatea întâlnirilor duelistice purtând semnătura Liviu Prunaru – vioara Stradivarius, Gabriel Croitoru – vioara Guarneri del Gesu, Horia Mihail – pian, începute în 2011, depăşeşte aşteptările multora. 2011 era un an de reașezări, în care cei trei muzicieni au acceptat provocarea de a juca povestea unui conflict imaginar pentru supremație a familiilor celor doi mari lutieri italieni : Stradivarius și Guarneri. S-au revăzut în fiecare toamnă, an de an, iar în 2017 au chemat şi întăriri, duelul ajungând la… patru personaje „violonistice”.

Privind înapoi la cele nouă ediţii, ne reamintim că Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru reprezintă o generație de forță a artei violonistice românești aflată acum în deplină maturitate, că sunt doi muzicieni care au demonstrat în acești ani că știu să depășească orgoliile unicității personalității artistice, ducând acest proiect din cele mai mici orașe ale țării în care ne aflăm, până la Carnegie Hall din New York și demonstrând astfel că muzica și arta pot  face ca în mod potențial aceste limite să nu mai existe.

Viaţa lor concertistică merge mai departe, la fel cea pedagogică, de-a lungul unei stagiuni, zilele în care cele două viori rămân să se odihnească în cutiile lor sunt, practic, inexistente.

Pentru primăvara anului 2019, au ales un program extrem de atractiv pentru public, Liviu Prunaru etalând sunetul viorii Stradivarius „Pachoud” în Polonaise brillante în la major op. 21 de Henryk Wieniawski, iar Gabriel Croitoru punându-l în valoare pe cel al viorii Guarneri del Gesu “Catedrala” (pusă la dispoziție de Muzeul Național „George Enescu”, în al cărui patrimoniu se află) în Melodii lăutăreşti op. 20 de Pablo de Sarasate. Partea rezervată duelului arbitrat, ca de obicei, de pianistul Horia Mihail, va cuprinde unele dintre cele mai populare lucrări abordate în cele şapte ediţii anterioare : Astor Piazzolla – Toamna  şi Iarna din Patru anotimpuri din Buenos Aires, Igor Alexandrovici Frolov – Divertimento, Souvenir și Ragtime, Dmitri Şostakovici – Cinci piese pentru două viori şi pian şi o serie de tangouri de Carlos Gardel – Volver şi El dia que me quieras; Angel Villoldo – El Choclo;  Gerardo Matos Rodriguez – La Cumparsita.

Detalii pe www.duelulviorilor.ro

ITINERAR

31 martie, ora 19 – Alba Iulia, Casa de cultură

1 aprilie, ora 19 – Oradea, Teatrul Regina Maria

2 aprilie, ora 19 – Cluj-Napoca, Auditorium Maximum UBB

3 aprilie, ora 19 – Bistriţa, Sinagoga

 Parteneri culturali şi co-organizatori: Primăria Municipiului Alba Iulia, Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Rotary Club Cluj-Napoca Opera, Teatrul Regina Maria din Oradea, Consiliul judeţean Bistriţa, Societatea de concerte Bistriţa

Producători: Pro Contemporania, The Culture Hub

Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

Cu sprijinul: JTI, Senia Music, Muzeul Naţional „George Enescu”

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Mediatrust, România TV, Liternet,  Agenţia de carte, Observator cultural, Viewfinder Solutions, The Culture Club, Mişcarea de rezistenţă, Smart FM, MKlasika.