După nouă luni de pregatiri, workshopuri, traininguri și mentorat, programul Future Makers s-a încheiat la finalul lunii noiembrie cu Future Makers Gala, în această ultimă etapă fiind anunțați și câștigătorii competiției de idei. Digitalizare în industria forestieră, soluții tehnice pentru tratarea fobiilor sau managementul proprietăților, o platformă digitală de reciclare sunt doar cateva dintre inițiativele de business premiate, prin care tinerii speră să poată face o schimbare în viitor.

Gândit sub forma unei competiții de idei de business orientate către viitor, care înglobează un amplu program de mentorat pentru tineri antreprenori, Future Makers este un proiect sprijinit de Fundația Coca-Cola și implementat de Global Shapers și Social Innovation Solutions, aflat, în 2019, la cea de-a doua ediție.

Anul acesta, Future Makers a selectat tineri cu idei de start-up-uri de viitor dintre cei peste 2000 de participanți la atelierele de antreprenoriat desfășurate în 23 de orașe din țară. 55 de echipe au fost selectate să intre într-o etapă de incubare de 4 luni, de-a lungul cărora au primit susținere prin cursuri, mentorat, acces la resurse și, mai ales, apartenența la comunitatea Future Makers. În cadrul finalei din 28 noiembrie, 35 dintre ele au ajuns în fața juruiului care a ales căștigătorii.   Cele mai bune 7 echipe au primit premii de 20.000 de euro, zeci de ore de consultanță fiscală și juridică și acces la o rețea globală.

Pe măsură ce activitatea noastră se dezvoltă, și așteptările societății evoluează. Oamenii așteaptă să vadă de la companii precum Coca-Cola cum se traduce această dezvoltare în valoare pentru societatea românească. Programul Future Makers este exact despre asta: e despre a facilita oferirea de fonduri și, mai important de atât, de know-how către antreprenori tineri, care vor să găsească soluții pentru probleme reale. E despre a sprijini tinerii români să-și descopere potențialul extraordinar, spiritul de inițiativă și interesul pentru antreprenoriat. În același timp, este și despre noi: despre a ne expune unui mod diferit de rezolvare a problemelor și, în fond, despre a împărtăși din acest spirit antreprenorial în organizația noastră, asigurându-ne în felul acesta că ne păstrăm capacitatea de adaptare și relevanța pe piața locală și în societate, în general.” Paris Nikolopoulos, Franchise Country Manager, Coca-Cola România

Pe parcursul anului 2018, Sistemul Coca-Cola în România a investit peste 1 milion de euro în programe pentru dezvoltarea comunității, inclusiv pentru sprijinirea tinerilor.

Avem nevoie în România să ne conectăm și business-urile și planurile de carieră și ideile tinerilor de trendurile globale și tendințele de viitor și în Future Summit am creat spații de conversație despre cum vor arăta următorii 10 ani și care sunt deciziile pe care business-urile și societățile trebuie să le ia în prezent. Suntem o comunitate care se întâlnește și crește anual și, după 12 ore de conversații ieri, deja am început înscrierile pentru ediția din noiembrie 2020”. Ciprian Stănescu, co-fondator Social Innovation Solutions

Marele premiu Future Makers, de 5,000 euro, a fost acordat echipei Dendro IT. Dendro IT își propune să răspundă tuturor problemelor care stau în calea eficientizării procesului de gestionare durabilă prin digitalizarea industriei forestiere, începând cu digitalizarea documentelor de gestionare a transporturilor de lemn, facilitând inventarul și procesul de emitere a documentelor legale necesare.

Echipele care au câștigat câte un premiu de 2,500 euro în Finala Future Makers sunt:

Ecotree: o platformă de reciclare deschisă prin care pot fi tranzacționate toate tipurile de deșeuri (reciclabile, periculoase sau inutile) de către orice generator, colector sau reciclator. Platforma conține o hartă interactivă, generează automat toate documentele necesare procesului de colectare și reciclare, deține un modul special de licitație și oferă o funcție de optimizare a traseului pentru colectari.

Exposure VR este o aplicație mobilă care simulează o serie de fobii în realitatea virtuală. Exposure VR reprezintă posibilitatea de a aduce cea mai nouă tehnologie în buzunarul utilizatorului obișnuit pentru a combate una din cele mai frecvente fobii, vorbitul în public.

Finplay este aplicația mobilă care ajută familiile să învețe împreună noțiuni din domeniul financiar prin gamificare.

Glide constă într-un sistem de stații modulare, care poate încărca biciclete și scutere electrice. Fiecare modul de stație este echipat cu un sistem fotovoltaic pe rețea și stocare, pentru a susține acest consum.

MiRenta este o aplicație de gestionare și administrare a locuințelor închiriate pe termen mediu și lung ce ajută proprietarii și chiriașii să eficientizeze documente administrative, plata chiriei sau a cheltuielilor cu utilitățile.

Premiul publicului de 2500 euro a fost câștigat de Eco Cool Socks, o soluție ecologică de producție a șosetelor prin folosirea bumbacului reciclabil, din Craiova, ce a primit cele mai multe voturi din partea publicului – 2921, din peste 12.000 de voturi.

Juriul Future Makers 2019 a fost format din:

Paris Nikolopoulos, Country Manager, Coca-Cola Romania

Ioan Iacob, CEO, Qualitance

Andreea Roșca, Jurnalist

Sergiu Neguț, Associate Dean, Maastricht School of Management Romania

Marius Ștefan, CEO, Autonom

Irina Anghel-Enescu, Managing Director, South Eastern European Private Equity & VC Association

Mihai Toader-Pasti, Co-Founder, EFdeN

Mirona Păun, Founder, Tzitzi-Poc (Marele Câștigător Future Makers 2018)

Radu Manolescu, Founder, KM Trust & Partners

Despre Future Makers

Future Makers este un program educațional anual de antreprenoriat adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani. În 2019, peste 2000 de tineri au participat la evenimentele şi atelierele de antreprenoriat organizate în 23 de oraşe. Cele 55 de ideii finaliste au vizat domenii diverse, de la educație, mediu, sănătate, la agricultură, mobilitate și până la cele mai noi tehnologii care ne eficientizează activitățile în viața de zi cu zi și în business.

Programul Future Makers este finanţat de Fundaţia Coca-Cola şi este organizat de Social Innovation Solutions, organizație de suport pentru antreprenori și companii în inovare şi antreprenoriat social și Global Shapers Bucharest Hub, o iniţiativă a World Economic Forum, parte dintr-o reţea internaţională de hub-uri din 300 de oraşe.

Despre Fundația Coca-Cola

Fundația Coca-Cola reprezintă ramura filantropică globală a Companiei Coca-Cola. Încă de la începuturile sale în 1984, Fundația a acordat peste 1 miliard de dolari în granturi și subvenții pentru sprijinirea inițiativelor dedicate construirii și dezvoltării de comunități sustenabile în întreaga lume. Pentru mai multe informații despre Fundația Coca-Cola vă invităm să accesați www.coca-colacompany.com/our-company/the-coca-cola-foundation.

Despre Compania Coca-Cola

Coca-Cola este o companie pentru toți, care oferă consumatorilor din peste 200 de țări mai mult de 500 de mărci de băuturi răcoritoare. Alături de mărcile Coca-Cola, portofoliul nostru include câteva dintre cele mai valoroase mărci la nivel global, precum băuturile pe bază de plante AdeZ, ceaiul verde Ayataka, apele Dasani, sucurile și nectarurile Del Valle, Fanta, cafeaua Georgia, ceaiurile și cafelele Gold Peak, Honest Tea, smoothie-urile și sucurile innocent, sucurile Minute Maid, băuturile pentru sportivi Powerade, sucurile Simply, smartwater, Sprite, vitaminwater și apa de cocos Zico. Ne adaptăm în mod constant portofoliul, începând cu reducerea zahărului din băuturile noastre, până la dezvoltarea unor produse noi, inovatoare. Totodată, lucrăm pentru a ne reduce impactul asupra mediului prin reaprovizionarea cu apă a surselor noastre și prin promovarea reciclării. Împreună cu partenerii noștri de îmbuteliere, avem peste 700.000 de angajați, oferind oportunități economice comunităților locale din întreaga lume.

În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. Pe plan local, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România. Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România”, realizat pe baza datelor financiare din 2018, prezenţa acestui sistem pe piaţa locală generează o valoare adăugată de 594 milioane de euro, echivalentul a 0,29% din PIB.

 Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.coca-colacompany.com și să ne urmăriți pe Twitter, Instagram, Facebook și LinkedIn.