În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul său, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, în data de 19 octombrie 2020, o monedă din aur și o monedă din argint cu tema 200 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza.
Aversul monedei din aur redă imaginea Palatului „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României și anul de emisiune „2020”.
Aversul monedei din argint redă imaginea Palatului „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2020”.
Pe reversul comun al monedelor din aur și din argint este redat portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, inscripțiile în arc de cerc „ALEXANDRU IOAN CUZA” și anii între care a trăit „1820-1873”.
Monedele din aur și monedele din argint vor fi ambalate separat, în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese, iar tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Preţurile de vânzare sunt:
- 10.400,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare;
- 365,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare.
Monedele din aur și monedele din argint cu tema 200 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur și a monedelor din argint cu tema 200 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.
Pentru rezervarea pieselor numismatice în vederea achiziționării puteți utiliza aceste formulare:
- Solicitare rezervare monedă din aur: https://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=21872
- Solicitare rezervare monedă din argint: https://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=21873