ICR Beijing, în parteneriat cu Fundația Centrul Cultural ArtSociety din România și Quan Shanshi Art Center din Hangzhou (provincia Zhejiang, China), organizează o amplă expoziție itinerantă dedicată maestrului român Corneliu Baba. După primele două opriri, de la Hangzhou (16 noiembrie 2018 – 13 ianuarie 2019) și Nanchang (22 ianuarie – 22 martie 2019), este rândul orașului Ningbo să găzduiască expoziția dedicate marelui artist român. Astfel, în perioada 4 aprilie – 26 mai 2019, 60 de lucrări semnate de Corneliu Baba vor fi expuse la Ningbo Huamao Art Gallery.

Expoziția cuprinde 60 de lucrări din cele mai importante muzee de artă din România, precum Muzeul Național de Artă al României, Muzeul de Artă Timișoara, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul de Artă Constanța, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Muzeul de Artă Vizuală Galați, Muzeul de Artă Arad, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, Muzeul Regiunii Porților de Fier, Muzeul de Artă Drobeta-Turnu Severin, Muzeul Județean Mureș, Muzeul “Vasile Pârvan” Bârlad, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor și colecționar”, Muzeul Județean Satu Mare, dar și din cele mai prestigioase colecții de artă internaționale, precum colecția Irina Marin-Cajal, colecția Damian Florea, colecția Mihai Astratinei și colecția Băncii Comerciale Române.

La vernisajul expoziției de la Ningbo Huamao Art Gallery, care a avut loc în data de 2 aprilie 2019, au participat, alături de iubitori de artă, maestrul Quan Shanshi, inițiatorul proiectului și doamna Ioana Ciocan, director artistic și reprezentantul Fundației Centrul Cultural ArtSociety din România. În discursul său, maestrul Quan Shanshi a apreciat importanța influenței excercitată de lucrările pictorului român asupra unei întregi generații de artiști chinezi, în anii 70 și 90 ai secolului trecut publicul chinez având ocazia să admire lucrările maestrului Baba în cadrul unor expoziții organizate în China.

Apreciat, recompensat cu înalte distincții și considerat pictor de referință al secolului XX, Corneliu Baba s-a format în etapa modernă a artei naționale: a fost fiul pictorului de biserici Gheorghe Baba și elevul lui Nicolae Tonitza la Școala de Arte Frumoase din Iași. În anul 1930, Baba a absolvit cursurile la Facultatea de Litere și Filosofie.

Naturile statice pictate cu precădere la începutul creației etalează, în viziune apropiată, obiecte prețioase și gospodărești (unele cu caracter simbolic), vânat sau alimente, într-un spațiu cu ecleraj dirijat. Peisajul, gen frecventat mai rar și sortit în timp abandonului, ca și natura statică, de altfel, a fost ales cu precădere din mediul citadin; prin ciclul Venețiilor, artistul se raportează din nou la tradiție, fiind interesat de arhitectura somptuoasă a orașului de pe lagună și de felul în care aceasta își reflectă în apă lumini, umbre și tăinuite penumbre. Peisajul din Toledo pictat în anul 1973 este pustiu și proiectează structuri geologice sau ziduri de piatră pe un cer tenebros.

Principalele genuri pe care pictorul le-a abordat de-a lungul întregii sale creații sunt portretul – cu insistență asupra autoportretului – și compoziția cu personaje, inspirată o lungă perioadă din viața satului, a celor umili sau marginali.

Următoarele opriri ale expoziției vor fi la Shanghai (1 – 30 iunie 2019), la Handan (9 iulie – 18 august 2019), iar apoi la Beijing (23 august – octombrie 2019).