Festivalul Internațional de Teatru de Stradă 2019 – B-FIT in the Street!

Festivalul Internațional de Teatru de Stradă 2019 - B-FIT in the Street!

Ediția cu numărul 11 a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București – B-FIT in the Street! are loc în perioada 12-14 iulie și include, în program, spectacole premiate, companii de teatru de stradă aflate pentru prima dată la București și reprezentații în premieră de free-running. Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București este un proiect al Primăriei Capitalei prin ARCUB și aduce, în cele trei zile de festival, zeci de reprezentații de teatru de stradă în mai multe zone din centrul Bucureștiului: Piața Universității, Piața „George Enescu”, Piața Revoluției,  Piațeta Teatrului Odeon, Calea Victoriei și Centrul Istoric – Piața „Sfântul Anton”, Piața Roma, strada Franceză, strada Lipscani, strada Gabroveni.

Cei peste 200 de artiști din Franța, România, Italia, Olanda, Marea Britanie, Spania, Germania și Belgia prezintă în cadrul celei de-a unsprezecea ediții spectacole de acrobație și jonglerie, spectacole pe catalige, dans contemporan, performance stradal și o spectaculoasă paradă, care va avea loc sâmbătă, 13 iulie, pe Calea Victoriei, de la Piața „George Enescu” până la Piața Universității.

O noutate este spectacolul Zéro Degré din Franța, care aduce pentru prima dată în agenda festivalului de la București o reprezentație de freerunning. Derivat din mișcarea acrobatică „parkour”, tehnica free-running este arta deplasării fluide în mediul urban, în care acoperișurile, balcoanele și alte limitări aparente devin parte din traseu. Numiți „geniile aerului”, free-runner-ii din spectacolul Zéro Degré vor face publicul să ridice privirea și să descopere orașul la înălțime. Artiștii francezi vor alerga, urca și sări pe o distanță de jumătate de kilometru pe Calea Victoriei, urmărind un traseu gândit în funcție de particularitățile arhitecturii locale. Spectacolul este prezentat cu sprijinul Sezonului România – Franța.

În deschiderea festivalului, vineri, 12 iulie, de la ora 19.00, 11 trupe internaționale de teatru de stradă vor anima străzile și piețele Capitalei. Piața Universității va fi zona centrală a zilei de deschidere cu un program de spectacole care vor ține pe tot parcursul serii, de la defilări pe catalige și spectacole de acrobație, la reprezentații ale stegarilor și ale muzicanților toboșari și cimpoieri.

Piața Revoluțieiva găzdui un spectacol premiat de acrobație aeriană din Germania – Magnolia, iar Calea Victorieiva deveni scena artiștilor de freerunning de la Zéro Degré.

Centrul Istoricstrada Franceză, strada Lipscani, strada Gabroveni, Piața Roma, Piața „Sfântul Anton”– va găzdui spectacole de acrobație, jonglerie pe biciclete și catalige, stegari și mici concerte stradale.

Programate în weekendul 12-14 iulie, spectacolele încep de la ora 18.00 (excepție făcând prima zi de festival, vineri, 12 iulie, când spectacolele încep de la ora 19.00) și se desfășoară concomitent în mai multe zone din București, până la ora 23.00.

Intrarea este liberă.

Programul complet: www.fitsb.ro@ www.arcub.ro

Facebook ◉ https://www.facebook.com/BFITintheStreet/

Eveniment Facebook ◉ https://www.facebook.com/events/2289672481307513/

#bucurestidinpovesti

Evenimentul face parte din programul Sezonul România – Franța

Partener: Peugeot

Parteneri media: RRC, RFI, București FM

Comenteaza