Florian Lazăr, multiplu campion național la Skandenberg, câștigător al Cupei Europei și unul dintre cei mai respectați sportivi din România în acest domeniu, și-a adăugat recent două noi distincții în palmares. Acesta a participat la Campionatul Mondial de Skandenberg IFA, desfășurat în Loutraki, Grecia, între 1 și 4 octombrie 2024, unde a câștigat medalia de aur și medalia de bronz. Florian a concurat în categoria Masters MEN RIGHT -95 kg și a făcut parte din lotul național în calitate de căpitan al echipei.

Competiția a reunit un număr impresionant de 534 de sportivi din 34 de țări, de pe cinci continente, iar rezultatele obținute de Florian reprezintă o realizare remarcabilă pentru sportul românesc.

Aceste medalii sunt rezultatul unei munci asidue și al dedicării de ani de zile. Sunt onorat să reprezint România la nivel internațional și să aduc acasă aceste trofee. In finala am concurat cu un englez cu 11 titluri nationale, fost campion mondial, care a folosit toate tertipurile disponibile. Am avut trei runde de meciuri, insa in final i-am aratat ca puterea dacilor nu poate fi infranta! Mulțumesc echipei și familiei pentru susținere, fără de care acest parcurs nu ar fi fost posibil.”, a declarat Florian Lazăr.

Florian Lazăr si-a dedicat peste 20 de ani skandenberg-ului, a participat in ultimii 16 ani la peste 50 de competitii nationale si internationale de skandenberg/armwrestling si a castigat nenumarate trofee printre care:  6 titluri de Campion National; 2 titluri de campion Pro Nutrition Grand Prix; Cupa europeana Judgement day Ungaria 2019; Cupa europeana IFA Dracula 2024; Campion european IFA 2024 si Campion mondial IFA 2024. In luna iunie a acestui an,  Florian Lazăr a participat la Campionatul European din Polonia (Jaworzno) categoria Masters MEN RIGHT -95 kg, făcand parte din lotul național în calitate de căpitan al echipei, unde a obtinut titlul european si medalia de argint.

Pe lângă performanțele sale impresionante în Skandenberg, Florian Lazăr este și antrenor de forță și fotograf profesionist, îmbinând pasiunea pentru sport cu arta fotografică. Deși la bază este inginer programator, Florian și-a dedicat o mare parte din viață dezvoltării abilităților sale în sport, inspirând astfel o generație nouă de sportivi și pasionați de Skandenberg.

„Sportul, indiferent de disciplina aleasă, este extrem de important pentru dezvoltarea fizică și mentală a copiilor. Le oferă disciplină, responsabilitate și o sănătate mai bună. Skandenbergul, în special, ajută la dezvoltarea forței și a caracterului, iar eu încurajez toți părinții să-și îndrume copiii către sporturi încă de la o vârstă cât mai mică. Nu doar pentru performanțe, ci pentru beneficiile pe termen lung asupra vieții lor.”, a mai adaugat Florian.

Florian Lazăr continuă să fie o prezență emblematică în sportul de performanță, iar rezultatele sale la nivel mondial sunt dovada determinării și a talentului său excepțional. Totodată, el promovează importanța sportului în rândul tinerelor generații, subliniind impactul pozitiv al acestuia asupra disciplinării și formării unui stil de viață sănătos.