Plaza România invită bucureștenii pasionați de street food la a doua ediție Gourmandia Festival @ Plaza România. Participanții se vor putea delecta cu o selecție de specialități românești și internaționale între 11-14 septembrie (11.00 – 22.00), în parcarea Plaza România. Intrarea este libera.
10 food trucks vor pune la dispoziția celor prezenți un adevărat răsfăț culinar, într-o atmosferă plăcută întreținută de muzică bună. Participanții pot alege din preparate precum burgeri de vită, hot dogs, specialități sârbești, clătite-kebab, mini papanași delicioși, sau chiftele pregătite de: ZECaffe, Choco Kebab, Mizilicuri La o Idee, BAZ Bistro, Happy Beck Food, 5 to go, Mr. Cîrnățescu, OctoBus, TukTukTruck Burgers, Dulcegării.
Mai multe detalii despre Gourmandia Festival sunt disponibile aici.
DokStation Music Documentary Film Festival la Plaza România
Pe 14 septembrie, iubitorii de muzică și film pot lua parte la concertul trupei Toulouse Lautrec, de la ora 19.30, în parcarea Plaza România. Concertul trupei autohtone va fi urmat de proiecția filmului „The King”, dedicat lui Elvis Presley, în regia lui Eugene Jarecki.
Cele două evenimente se vor desfășura în cadrul DokStation Music Documentary Film Festival, aflat anul aceasta la cea de-a patra ediție. DokStation Music Documentary Film Festival are loc în perioada 12-15 septembrie 2019 în București, Plaza România fiind unul dintre partenerii festivalului.
DESPRE PLAZA ROMÂNIA
Plaza România, centru comercial lansat de Grupul Anchor în 2004, reprezintă o parte integrantă a comunității rezidențiale. În ultimii doi ani, Plaza România a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare cu scopul de a revitaliza look-ul și funcționalitatea mall-ului, în linie cu tendințele actuale, cu nevoile comunității, menținând, în același timp, standarde ridicate în produsele și serviciile oferite clienților. În urma renovărilor, centrul comercial beneficiază de o nouă intrare de pe Bulevardul Timișoara, un interior mai luminos, elemente și tipare liniare, o zonă de food court extinsă, terase exterioare și noi spații verzi. Tot ca urmare a renovărilor, compania a realizat prima conversie a unei zone de retail într-un spațiu de birouri, lansând Plaza România Offices cu Mega Image ca principal chiriaș. Suprafața de închiriat este acum de de 38.000 de metri pătrați dedicați zonei comerciale și 10.600 de metri pătrați dedicați spațiilor de birouri.