Golin a fost desemnată agenţia de PR a Grupului TeraPlast, cel mai mare producător de materiale de construcții cu capital românesc şi unul dintre cele mai mari grupuri industriale locale, după câştigarea pitch-ului organizat de companie. Golin va coordona comunicarea corporate şi de brand pentru toate companiile din Grupul TeraPlast, respectiv: TeraPlast, TeraSteel, TeraGlass şi Depaco, pentru care va dezvolta strategii și campanii creative, va organiza evenimente și va intermedia relația cu presa. De asemenea, Golin va oferi asistenţă şi consultanţă pentru comunicarea cu investitorii a companiei TeraPlast, listată pe Bursa de Valori din Bucureşti.
„În Golin am găsit un partener strategic în ceea ce înseamnă comunicare de brand și corporate, pe plan local și regional, un partener cu o puternică expertiză în relațiile cu investitorii. Suntem convinși că, împreună, vom duce comunicarea Grupului TeraPlast la următorul nivel, astfel încât aceasta să devină referință în domeniul materialelor de construcții, din punct de vedere strategic și creativ”, a declarat Ioana Borza, Director de marketing al Grupului TeraPlast.
„Ne bucurăm să completăm portofoliul Golin cu un nou client din sectorul materialelor de construcții. Într-un domeniu de activitate concentrat în mare parte pe utilitatea produselor, provocarea și diferențierea este dată de găsirea unor unghiuri noi și strategice de abordare, de creativitatea și relevanța campaniilor. Ne-am propus ca toate aceste activități să poziționeze Grupul TeraPlast drept etalon în ceea ce privește comunicarea și totodată prima opțiune în mintea stakeholderilor săi atunci când vine vorba despre materiale de construcții”, a declarat Irina Roncea, Managing Director, Golin România.
TeraPlast Group este unul dintre cele mai mari grupuri industriale din România și cel mai mare producător de materiale pentru piața de construcții, cu capital românesc. Portofoliul de produse al grupului este structurat pe șase linii de business: Instalații & Amenajări, Profile de tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Ferestre & Uși și Țiglă Metalică. Grupul este prezent și pe piața externă, produsele sale ajungând în peste 25 de țări europene. Facilitățile de producție ale grupului se află în Parcul Industrial TeraPlast din Sărățel (Bistrița-Năsăud), Bistrița, Băicoi (Prahova), Podari (Dolj), dar și în Leskovac (Serbia).
Echipa Golin pentru Grupul TeraPlast este formată din: Andrada Busuioc (Head of Corporate Division), Ramona Asiminei (Manager, Corporate Division), Bogdan Tudorache (Media Associate, Corporate Division).
Despre Golin
Golin este singura agenție de PR din România care a câștigat, pentru patru ani la rând, titlul de Agenția #1 în topul Biz PR Awards, iar în 2018 premiul pentru Creativitate în PR. Golin rămâne cea mai premiată agenție de PR la premiile Webstock 2018 si singura agenție din România care a câștigat, în același an, locul 1 în cele mai importante competiții ale industriei: Agenția Anului în cadrul galei Romanian PR Award 2014, Agenția #1 în topul Biz PR Awards 2014 și #1 în preferințele bloggerilor români. Golin a fost de două ori Agenția Anului la Romanian PR Award – în 2010 și 2014.
Golin România este afiliată la una dintre cele mai valoroase reţele internaţionale de PR, Golin Worldwide. Acesta este primul birou din Europa Centrală şi de Est al companiei americane care deţine în total peste 50 de birouri în America, EMEA si APAC.
Pentru mai multe informații vizitați http://golin.ro sau pagina de Facebook Golin Romania.
Despre Grupul TeraPlast
Cu o tradiție de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător de materiale de construcții, cu capital românesc. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șase linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Fereste & Uși și Țiglă Metalică. Grupul TeraPlast a deschis în octombrie 2017 TeraSteel Serbia, prima fabrică aflată integral în proprietatea unei firme românești, inaugurată după 1990.
Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA – este listată la Bursa de Valori București, sub simbolul TRP.
In Foto: Ioana Borza – Director de marketing al Grupului TeraPlast