HISTORY prezintă minunile ingineriei moderne, în noul serial, „Proiecte Imposibile”

Din 11 iunie, HISTORY® transmite, în fiecare marți, de la ora 21:00, în premieră și exclusivitate, serialul „Proiecte imposibile”. Producția prezintă o serie de proiecte inginereşti moderne, considerate de neconceput acum câţiva ani. În fiecare episod al serialului, este prezentat câte un proiect inedit, care deși pare imposibil de realizat, impactează în mod real viitorul omenirii.

Printre acestea se numără construcția celei mai mari clădiri mobile din istorie, a unui zgârie-nori foarte înalt, construit pentru a supraviețui cutremurelor de foarte mare intensitate, a unui stadion sportiv inspirat de un vechi templu roman și a unui pod care poate fi ridicat, în timp ce rămâne deschis traficului. Pe lângă super structuri, episoadele prezintă și proiecte menite să protejeze omenirea de eventualele dezastre naturale și consumul de resurse naturale.

Astfel, pentru a evita dispariția orașelor ca New York, Veneția sau Tokyo, inginerii se luptă cu fenomene ale naturii, găsind soluții ingenioase precum, ziduri împotriva inundațiilor, tuneluri subterane de deviere a apelor sau proiecte de apărare împotriva furtunilor.

De asemenea, în serialul „Proiecte Imposibile” sunt dezvăluite și detalii despre construcția noului pod din Tappan Zee, a metroului din Los Angeles, dar și despre cucerirea Articului.

Trailer-ul noului serial este disponibil pe canalul de YouTube HISTORY Romania.

Despre HISTORY®

Televiziunea HISTORY®, în prezent existentă în peste 302 milioane de locuinţe din toată lumea, priveşte istoria dintr-o perspectivă diferită, celebrând oamenii cu iniţiativă care ies din mulţime şi îşi lasă amprenta asupra lumii. Aceşti oameni, prezenţi în vasta diversitate de emisiuni difuzate de HISTORY®, sunt nonconformişti care înfruntă riscul, aduc schimbarea, modifică drumurile deja bătătorite şi împing limitele mai departe.

HISTORY este principala televiziune din portofoliul A+E Networks UK®. HISTORY a aderat la ARMA în februarie 2013, când a lansat un feed de transmisie localizat, putând astfel asigura grile de programe personalizate pentru România. Televiziunile HISTORY şi HISTORY HD sunt disponibile prin Akta-DCS, Digi, iNES IPTV, Orange TV, Telekom și UPC.

Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul oficial HISTORY România, pagina de Facebook HISTORY România sau canalul local de YouTube.