În şedinţa din 7 februarie 2020 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

  • Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an;
  • Menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilității de creditare la 3,50 la sută pe an;
  • Reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit la nivelul de 6 la sută de la 8 la sută începând cu perioada de aplicare 24 februarie -23 martie 2020 și menținerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei la nivelul de 8 la sută.