Pe scena BURGERFEST 2019 vor urca cinci trupe, anul acesta line-up-ul îi cuprinde pe VIȚA DE VIE, ROA, OCS, LES ELEPHANTS BIZARRES și JURJAK.

Cea de-a cincea ediție BURGERFEST, singurul eveniment din România dedicat în exclusivitate burgerilor, are loc între 10 și 12 mai, la deja cunoscuta locație din Barbu Văcărescu 162 – 164. Verde Stop Arena devine locul în care toți cei care au burgerul în ADN își dau întâlnire și descoperă cei mai buni burgeri din țară. Încă nu știm multe despre Burgerieni, căci despre ei vorbim, dar știm că sunt experți în burgeri și că sunt printre noi. Pe unii dintre ei i-am văzut savurând burgeri la celelalte ediții ale festivalului, iar pe alții o să-i cunoaștem anul acesta. Ca și tine, suntem la fel de curioși de cum arată și ce burgeri vor alege!

BURGERFEST 2019 te invită să burgărești cu peste 60 de sortimente de burgeri, pregatiți de nu mai puțin de 23 de restaurante din întreaga țară, inclusiv din orașe ca Brașov, Sibiu, Cluj, sau Timișoara.

Programul concertelor, pe zile, este urmatorul:

10 mai:

OCS

11 mai:

JURJAK

VIȚA DE VIE

12 mai:

LES ELEPHANTS BIZARRES

ROA

VIȚA DE VIE

Având zece materiale discografice la activ, Vița de Vie au devenit în cei peste 22 de ani de activitate cea mai iubită trupă de rock alternativ din România. Anul 2018 a adus pentru Vița de Vie lansarea celui de al zecelea material discografic, ȘASE (-), dar si o premieră aparte: susţinerea primului recital simfonic + Vița de Vie “În Corzi”, susţinut pe scena Awake Festival, alături de orchestra Filarmonicii din Târgu Mureş. Anul 2019 va debuta cu continuarea turneului de promovare a albumul Şase – Şase și cu un show electric la BURGERFEST, în seara zilei de 11 mai.

ROA

Concertul celor de la ROA este deja o tradiție pentru BURGERFEST. Membrii fondatori sunt Bogdan Popoiag (UNU’) și Cezar Stanciulescu (Junkyard). Premiera lor în FM s-a manifestat în 2010, avand ca esență lansarea primului single intitulat Ne Place. Din mai 2011, un nou membru se alatură trupei. Cristin Negriuc este numele lui și va răspunde de elementele electrice ale sunetelor de chitară. Cu o abordare puțin diferită a muzicii – directă, electronică sau ironică, stilul caracteristic R.O.A. a dat nastere unor piese ca Ne place sau D-aia, care se vor auzi și la BURGERFEST, în închiderea festivalului, respectiv în seara zilei de 12 mai.

OCS

„Dau două beri goale pentru una plină, cine se combină, cine se combină?”, suna cel mai cunoscut refren al trupei cunoscute sub acronimul OCS. Celebra trupă de rock alternativ va implini în această vară 22 de ani de activitate, iar componența sa actuală se prezintă astfel: Dan Amariei (solist vocal), Nicolae Arama (chitară), Radu Andrei (chitară bass) și Mihnea Dobrota (tobe). După mai bine de 5 ani în care au promovat intensiv „Marea Cautare”, OCS se regăsesc din nou în studio, lucrând intens la un nou album ce urmează a fi lansat în 2019. Single-uri precum Căprioara Acerbă, Oglinzi sau Vorbești în Somn ne dau deja un indiciu puternic în legatură cu noua direcție muzicală a formației.

LES ELEPHANTS BIZARRES

Cea mai carismatică trupă de indie electro synth pop din România, îi include în componența sa pe solistul vocal Ștefan Matei, basistul Mario Nichiforescu, chitaristul Enver Mamut, clăparul Tudor Amarandei și toboșarul Alexandru Badea. De-a lungul carierei, trupa a adunat sute de concerte de succes, dintre care câteva în cadrul unor festivaluri mari din țara, dar și în deschiderea unor nume mari ale scenei internaționale, cum ar fi Roxette sau Billy Idol.

JURJAK

Muzician, regizor, artist vizual și licențiat în dreptul proprietății intelectuale, Jurjak (George Petroșel) se pregătește să scoată al doilea album “Blues Berry”. Recent a fost nominalizat la premiile Gopo pentru soundtrack-ul filmului Planeta Petrila și a lansat Vântul, adică primul single de pe noul album care o să apară în toamna acestui an.

Acum doi ani, Jurjak iși lansa primul album oficial „Lemon Blues” cu influențe blues, electro, psihedelic și rock. Albumul a fost prezentat live alături de Daniel Olteanu – tobe (mix și master), Narcis Axinte – bass, Dan Minel Stoica – chitară, George Petroșel – voce și chitară.

Biletele pentru BURGERFEST 2019 se găsesc pe iabilet.ro.

BURGERFEST este un eveniment prezentat de Lidl, susținut de Silva și sponsorizat de Heinz. Festivalul este organizat de Mixtopia – LIVEPRO Events.

Recomandat de ROCK FM

Parteneri media: TV PAPRIKA, VICE

Facebook: facebook.com/BurgerFestival/

Web: burgerfest.ro

RSVP: https://tinyurl.com/BURGERFEST2019