Industria canabisului trece la profit? – Analiză Saxo Bank

Nivelul ridicat al creșterii aduce oportunități

Industria de canabis oferă oportunități mari de creștere în următorii cinci ani – însă acestea sunt însoțite de riscuri mari.

Industria are de suferit de pe urma generației fluxurilor libere de numerar, ceea ce crește riscul de refinanțare a creșterii și operațiunilor sale. Se estimează că utilizarea recreativă va deveni principalul factor de creștere, dar acest lucru vine cu riscuri suplimentare de reglementare căci canabisul a fost inițial destinat utilizării medicale. De asemenea, industria a avut parte de dificultăți în 2019 deoarece principiile fundamentale ale pieței au scăzut, determinând acțiunile să scadă și creând o foarte mare posibilitate de faliment.

Punctul central în 2020 va fi dacă industria poate să intre pe calea creșterii profitabile.

 Doar fum, fără foc?

În luna ianuarie 2020, industria de canabis listată public, măsurată de către S&P/MX International Cannabis Index, avea o valoare combinată de piață de 27,6 miliarde de dolari, top cinci al celor mai mari companii fiind format din Canopy Growth, GW Pharmaceuticals, Cronos Group, Arena Pharmaceuticals și Aurora Cannabis. Indicele cuprinde 22 de companii cu un venit combinat în ultimele 12 luni de 2,5 miliarde de dolari – deși această sumă este în mare parte concentrată între câteva companii.

Cea mai mare problemă a industriei este lipsa profitabilității în contextul creșterii mari – fluxurile libere de numerar ale indicelui pe 12 luni arată o pierdere combinată de 3,2 miliarde de dolari. Părerea majoritară estimează deprecieri ale fondului comercial ce se vor accelera în T4 pe măsură ce valorile de achiziție din trecut nu se mai potrivesc cu principiile fundamentale scăzute ale pieței observate în Canada în a doua jumătate a anului. Unele companii au rapoarte de fond comercial – active de peste 50% și încă câteva se află în jur de 20%, ceea ce face ca industria să fie vulnerabilă din perspectiva bilanțului.

Temerile legate de faliment ale unora dintre companii, în combinație cu fluxurile mari negative de numerar liber, arată că industria are o problemă mare, recurentă, de refinanțare. Dat fiind că acțiunile din industrie sunt în scădere cu 55% din septembrie 2018 încoace, finanțarea din partea băncilor tradiționale dispare, așa încât acționarii vor fi cei care trebuie să ducă povara creșterii finanțării prin capitaluri proprii. Scăderea acțiunilor subliniază, de asemenea, și natura ridicată de risc a industriei, în ciuda veniturilor sale în creștere rapidă.

Utilizarea recreativă intensifică activitatea

Rata de creștere istorică a industriei de canabis a fost mare și se estimează că această tendință va continua în 2020. Piața de canabis legal din Canada va crește cu 50%, la aproape 1,7 miliarde de dolari*, datorită faptului că tot mai multe magazine retail vând produse din marijuana, inclusiv produse comestibile, băuturi și dispozitive pentru țigări electronice. Cel mai mare factor determinant de creștere în anii ce urmează va fi, cel mai probabil, utilizarea recreativă, nu cea medicală, însă aceasta va trebui să se lupte cu riscul tot mai mare al reglementării consumului.

Totuși, aici la Saxo estimăm că ratele de creștere vor rămâne mari în anii următori pe baza proiecțiilor Bloomberg Intelligence și a restructurărilor pentru accelerarea eliminării companiilor slabe din industrie. Vor mai exista dificultăți până ca industria să se consolideze cu jucători mari care au abilități de a menține avantajul competitiv și care pot îmbunătăți marjele operaționale. Reglementarea a fost, până în prezent, benefică pentru industrie, dar în viitor acest lucru se poate schimba pe măsură ce utilizarea recreativă a marijuanei crește. Perspectiva noastră asupra industriei este că va fi volatilă ani de zile.

* Conform lui Kenneth Shea, analist senior (Alimente și băuturi) la Bloomberg Intelligence

 Creștere amestecată cu volatilitate și risc

De la lansarea indicelui pentru canabis, în septembrie 2018, acesta a avut o volatilitate anualizată de 45,6%, adică de trei ori cea a S&P 500 la 15,1%. Corelația cu S&P 500 este doar de 0,11, ceea ce arată că industria nu este condusă de factorii generali macro, ci de factorii de risc idiosincrasici. Subliniază, de asemenea, apelul Saxo pentru un nou indice futures pentru canabis, deoarece S&P 500 sau orice alt indice de capital propriu ar fi un instrument neadecvat de acoperire.

Factorii de risc idiosincrasici cu care se confruntă industria de canabis includ nivelurile ridicate ale datoriei în rândul unor companii și noile reglementări ce decurg în urma creșterii utilizării recreative. De asemenea, deprecierea fondului comercial și evaluări foarte ridicate ale capitalului propriu pot genera scăderi abrupte ale prețurilor acțiunilor în timpul comunicării câștigurilor, ceea ce ajută la explicarea nivelurilor ridicate de volatilitate care fac ca investițiile pe termen lung să fie dificile.

Despre Saxo Bank

Saxo Bank Group (Saxo)  este un specialist fintech de top, axat pe tranzacționarea multi-asset și investiții, livrând serviciul ‘Banking-as-a-Service’ clienților instituționali.

Timp de peste 25 de ani, misiunea Saxo a fost de a democratiza investițiile și tranzacționarea, ajutând clienții prin facilitarea accesului neîntrerupt la piețele globale de capital prin tehnologie și expertiză.

 În calitate de bancă complet licențiată și reglementată, Saxo permite clienților săi direcți să tranzacționeze clase multiple de active în piețele financiare globale cu ajutorul unui cont unic și de pe mai multe terminale. În plus, Saxo furnizează clienților instituționali cum sunt băncile sau brokerii execuție multi-active, servicii de brokeraj de prima mână și tehnologie de tranzacționare, susținând întregul lanț valoric, furnizând servicii bancare (Banking-as-a-Service – BaaS).
Platformele de tranzacționare premiate ale Saxo sunt disponibile în peste 20 de limbi și constituie baza tehnologică a peste 100 de instituții financiare din toată lumea.

Fondată în 1992, cu prima platformă de tranzacționare online lansată în 1998, Saxo Bank a fost o companie Fintech chiar înainte ca termenul să se fi inventat. Cu sediul central la Copenhaga, Saxo Bank are astăzi peste 1500 de angajați în centrele financiare din toată lumea, inclusiv Singapore, Shanghai, Tokyo, Hong Kong, Londra, Paris, Zurich și Dubai.

2020-02-27T10:35:11+02:0027 februarie 2020|Categories: Stiri de BUSINESS|Tags: , , , |0 Comentarii

Comenteaza